Mă apuc de Evanghelia după Ioan

Beniamin Fărăgău

Din anii de uceinicie petrecuți „la picioarele” lui Beniamin Fărăgău am rămas sigur cu două lucruri: să cred din întreaga-mi ființă că Scripturile sunt Cuvintele lui Dumnezeu, iar celălalt lucru e iubirea lor(Scripturii).
Gândurile care le voi scrie sunt rodul citirii și studierii Evangheliei a Patra, însă ele s-au copt după citirea unor comentatori pe Ioan remarcabili, ca:Beniamin Fărăgău,William Barclay, William Hendriksen, Leon Morris și Raymond Brown.
Nu recomand comentariul lui Gerard Maier, apărut la Editura Lumina Lumii: e tare sec și insipid.

Aș începe direct cu textul, mă enervează Introducerile în care se dezbat tot felul de năzbâtii, îndoieli, presupuneri, „certitudini”, ce a mai descoperit arheologii și ce nu. Și toate tărășeniile astea sunt provocate de teologii liberali.
Legat de Evanghelia a Patra, după Ioan putem vorbi despre Gnosticism și influența acestui curent asupra Apostolului și a Evangheliei lui, dacă Evanghelistul Ioan a fost un gnostic, și dacă da ce fel de gnostic? gnostic evreu sau grec? etc.
Dacă Evanghelistul Ioan a fost influențat de filozofia elenă, are legătură Logosul(λόγος) din Evanghelie cu logosul din cultura greacă antică? Știa Ioan de Philo din Alexandria și de scrierile lui? Dar de literatura rabinică?
Nu afirm că toate întrebările acestea sunt de prisos, ba dimpotrivă.
Nu iau în considerare pe acei teologi/filologi/istorici care pun la îndoială textul, paternitatea sau autorul Evangheliei. Merg pe presupoziția că textul are un singur autor, și acela este Ioan, uceinicul preaiubit al Domnului Isus. Așa s-a crezut până acum în Biserica universală, de ce să cred altfel?
Mai toți comentatorii și-au împărțin textul(cu un scop didactic, textul fiind un tot-unitar) după cum l-a înțeles, fiecare altfel. Problema aceasta a structurării textului e legată de subiectivismul comentatorului, nu e ceva obiectiv ce trebuie descoperit.

Tema Evangheliei a Patra este Isus Hristos, Fiul lui Dumnezeu.

Isus a mai făcut multe alte semne înaintea ucenicilor Săi, semne care nu sunt scrise în această carte. Însă acestea au fost scrise pentru ca voi să ajungeţi să credeţi că Isus este Cristosul, Fiul lui Dumnezeu, şi crezând, să aveţi viaţă în Numele Lui.

O să urmez Privirea de ansamblu a Evangheliei cea propusă de William Hendriksen:
După el Evanghelia se împarte în două. Punctul de turnură se află în apropierea Capitolului 12 unde, Domnul Isus se întoarce de la mulțimi către grupul strâns și intim al uceinicilor.

Primele șase capitole formează un tot unitar, fiind strâns legat între ele. Aceste capitole proclamă măreția Fiului lui Dumnezeu care s-antrupat, s-a revelat lumii, care L-a respins, prima dată în Iudea (Capitolul 5), după aceea în Galileea (Capitolul 6).
Aceste capitole (după Prolog,1:1–18) acoperă diverse evenimente mari și discursuri ce au loc într-o perioadă aproximativă de 2 ani și 4 luni; din luna Decembrie a anului 26 până la Paștele anului 29.
Urmează o perioadă de-o jumătate de an (de la sărbătoarea Paștelui până la sărbătoarea Corturilor) în care Ioan nu relatează nimic în evanghelia lui.

TO BE CONTINUED

Domnul Isus, David Livingstone și Radu Mureșan

Este aproape 1 A.M., și abia am sosit acasă.Sâmbătă dimineața am ieșit din turere de noaptea, iar ieri, și săptămâna care urmează am liber. Azi pe la 17 am ajuns la Radu nost, unde l-am găsit pe fratele nostru Silvian Guranda, care îi făcea masaj picioarelor suferinde ale lui Radu.
Ne dăm seama că și rinichii sunt afectați, nu mai funționează normal; ne dăm seama asta văzând picioarele umflate vizibil, iar mai jos de gambe corpul elimină continuu apă, sau ceva lichid organic transparent . Asta îl deranjează, pe lângă lispa de aer(dispneea) și astenia(lipsa de putere) cauzată de nesomnul și stresul enorm acumulat în săptămâna ce a trecut.
Medical vorbind facem totul, ba chiar mi-am propus să mă ocup, zi și noapte chiar și de „chichițe”. Îi dăm în continuare NORADRENALINĂ pentru a ajuta inima să pompeze în corp sânge; este inotropul ideal care-l dăm în infecții. Radu, colac peste pupăză are peste cancerul pulmonar și o PNEUMONIE, care o tratăm cu antibiotice din 6 în 6 ore. Pentru durere și liniștire îi dăm câte o jumate sau o fiolă intre-venos de tramadol, un opioid ușor care nu dă dependență, și care omoară orice durere pe loc. Pentru edemele(edemele sunt acumularea de lichid , apă în țesuturi, și cum e la Radu- edemele picioarelor- sunt vizibile, aidoma picioarelor umflate, ca un burete cu apă) i se administrează FUROSEMID, un diuretic cunoscut de mai toți bătrânii precum ALGOCALMINUL.
Citind pe blogul Lui Mironel, intitulat Popasuri cu rost , l-am văzut pe Radu Mureșan acolo făcând voia lui Dumnezeu. Știm că simtomele au început cam în zilele acelea, și chiar înainte. O să observați că picioarele lui erau deja cu edeme, un pic îngroșate, ceea ce nu-i normal. Ăsta-i semn că este oarece suferință, afecțiune la rinichi. Bătrânii care știu de FUROSEMID, și de diuretice știu despre ce vorbesc. Iată dovada:

Cum sunt de vizibile edemele, și cum erau de umflate cred că i-a prins bine să se răcorească cu picioarele întinse la briza mării, sau oceanului. Cred că simțea ceva stânjeneală, durere la nivelul picioarelor de pe atunci.

Observați că nu se pot vedea „oul”[limbaj popular], fiindcă țesuturile sunt pline de apă, sunt edemațiate.

Mi-am propus să-i îngrijesc picioarele, și asta fac, să nu se infecteze , microbii putând intra prin atâtea orificii pe unde iese apa. E un har, și asta-l îmbucură pe Radu, se mai răcorește. Fac după-aceea pansamente lejere cu comprese sterile ca să nu-i mai ștergem continuu picioarele.
Are nevoie se cineva continuu, fiindcă dorește să nu-l necăjească picioarele, se mișcă anevoios, transpiră continuu și trebuie șters- și toate acestea îi consumă energia. Nu mai vorbesc de energia care și-o consumă pt WC, și bine că m-a făcut băiat, și că mai vine Cleopatra, soția lui dragă, și Silvian când nu sunt eu, că , și asta aduce mult stres și necaz în inima lui.
Nu-l mai sunați și nu-i mai scrie-ți mesaje fiindcă mi-a dat telefonul mie, eu i l-am lăsat asistenților, că nu mai poate și nu mai are răbdare să citească. Îl doare parcă orice sunet, orice gălăgie, și salonul în care se află e unul din cele mai gălăgioase, sunt multe monitoare care au alarme care sună strident, și numai când pacienții se întorc de pe o parte pe alta, prin sunete ne anunță despre orice evoluție a inimilor lor, avem tot în salonul acela un ventilator care sună continuu, vă dați seama . I-am pus noapte vată în urechi, ce să fac? Facem liniște și mai doarme câte o oră-maxim 2 pe zi, și adesea se trezește din cauza unui coșmar care-l doboară. Sâmbătă dimineața am sunat-o pe Cleopatra să vină de urgență să stea să-l aline. Și bine că a venit, în ciuda faptului că am speriat-o de moarte trezind-o așa de matinal. I-am cerut iertare, nu am s-o mai sun așa, fiindcă o să stăm noi cu el, când nu-i ea acolo, sau altcineva.
Nu poate fi vizitat. Terapia Intensivă e ÎNCHISĂ pentru aparținători. Mai au prilejul unul-doi că-i mai strecurăm noi 30 minute până-n ușă, să-i vadă fața.

Acum o să vă scriu ceva de îmbărbătare și ceva de la Duhul Sfânt, Duhul Domnului(πνεῦμα ὁ θεός, Pneuma ho Theos), sau din imaginația mea.

Odată cu ceaiul și bârfele de la ora 17, noi pocăiții ne zugrăvim așa unii pe alții: penticostalii „spirituali” vorbesc despre baptiști ca despre niște creștini lumești(σάρκινος, sarkinos, lumesc,condus de firea pământească care este σαρκός- sarkos)iar ei(noi) se văd(em), se(ne) consideră(m) πνευματικός, pneumatikos(spirituali), de la πνεῦμα ce se traduce prin Duhul.
Baptistul îl vede pe fratele lui penticostal că se consideră cu Duhul, prea spiritual(πνευματικός, pneumatikos), ba chiar fariseii(Φαρισαῖος, farisaios-de unde și cuvântul fariseu) moderni. Nici unul nici altul nu crește în înțelepciune judecând pe fratele său, ba chiar dracu se perpelește de bucurie că a reușit să distrugă părtășia frățească(κοινωνία, koinonia).
De ce spun asta? Că nu se leagă cum nu se leagă nuca de perete cu textul de mai sus. Ba dimpotrivă. Frații penticostali au reușit să fie în comuniune(κοινωνία) cu baptiștii, și evanghelicii cu ortodocșii. Fără să știe că și „idolatrii”(zic asta că ei folosesc icoane în cult, și alte cele ce-s sare-n ochi pentru evanghelici) de ortodocși au acceptat cererea mea să se roage nu pentru un „sectar” ci pentru un frate de-al lor care are cancer, și are familie, copii și pe Cleopatra care-l așteaptă acasă. Fără rezerve se vor ruga în continuare. Pot aminti doi preoți scumpi din Cluj, părintele Călin Popovici care slujește la bisericuța ce se află vizavi de CORA, și părintele Ciprian, care slujește la bisericuța de lemn, cu o arhitectură impresionantă, ce se află lângă căminele din Hașdeu. Slavă Domnului că sunt oarecum ecumenici.
Ecumenismul se poate! Nu în dogmă și crezare, dar cel puțin aici, în suferință. Cum eu, și alții din breasla mea putem să ajutăm în suferință pe un rrom, român, maghiar, credincios ortodox, catolic, reformat, greco și romano catolic, budist, confucianist, martor a lui Yehova, ateu, yoghist și alții, de ce ar putea să se roage preoții, care sunt plătiți marea majoritate-de nu toți, dacă nu de dragă inimă(ca și pr.Călin & pr. Ciprian) de obligație, fiindcă cotizăm? Fără taxe suplimentare, taxă pe rugăciune specială, că ne bate Dumnezeo(folosesc numele lui Dumnezeu nu în derâdere și nu hulesc. Dumnezo este forma arhaică a lui θεός Theos, Dumnezeu) tradus de primii noștri lingviștii.
Cearta între baptiști și penticostali o văd eu ca fiind de natură teologică, politică precum a fost ruptura dintre Răsăritul creștin și Apusul. Pentru o informare mai academică și la subiect despre ce s-a întâmplat în 1054 vă recomand călduros volumul 2 din magnifica operă Tradiția Creștină, a istoricului și teologului reformat și convertit la ortodoxie (se poate și așa) Jaroslav Pelikan.
Cearta teologică e cauzată de hermeneutica diferită ce o au ambele grupări confesionale, cu privire la lucrarea Duhului Sfânt.
Să cunoaștem istoria „gâlcevei” aici luați cărți:
1.Botezati in Duhul : Frank D. Macchia
2.Prezenta si lucrarea Duhului Sfant : R. A. Torrey.
3.De Spiritu Sancto a Sfantului Vasile cel Mare.
4.Despre Duhul Sfânt – Didim din Alexandria.

Văd o asemănare clară între Domnul Isus, Domnul și Dumnezeu(ο κυριος μου και ο θεος μου, ho kurios mu kai ho theos mo) lui Toma, însă Domnul și Dumnezeu(ο κυριος μου και ο θεος μου lui Radu, David Livingstone și Radu.
Explicare: Toma(sceptic, om împrietenit cu știința ca și mine) l-a văzut pe Domnul meu și a lui Radu înviat, și a zis că este Fiul lui Dumnezeu prin această afirmație: ο κυριος μου και ο θεος μου- Domnul meu și Dumnezeu meu- și i s-a închinat!
Cei care l-au cunoscut pe David Livingstone l-au confundat cu Domnul Isus.
Eu care l-am văzut pe Radu l-am confundat cu Domnul meu, și mă aplec cu sfială și-i spăl picioarele, munca ultimului slujbaș. Și asta-i cea mai mare favoare care mi se face. Și nu fac poezie aici.
Plâng și sufletul mi se cutremură, mintea , rațiunea ce mi-a dat-o Dumnezeu urlă și se sfâșie în mine cu De ce ?-uri , și când Cerul tace eu îmi ridic pumnul meu de om netrebnic , că mă pot gândi acuma ca un tată, strig Cerului ηλει ηλει λεμα σαβαχθανει! Eli, eli , lema sabachthanei!

despre Joia Mare

În Evanghelia după Matei în această zi se complota împotriva lui Isus, forul religios hotărându-se ca să-L prindă și să-L omoare.
-Atunci preoții cei mai de seamă, cărturarii și bătrânii poporului s-au strâns în curtea marelui preot care se numea Caiafa și s-au sfătuit împreună cum să-L prindă pe Isus cu vicleșug și să-L omoare. Dar ziceau:
„- Nu în timpul sărbătorii, ca să nu se facă tulburare în popor.”

Noțiunea timpului este accentuată în acest pasaj. Domnul Isus își profețește moartea prin răstignire, iar mai marii Israelului hotărăsc când să-L prindă și sa-L omoare.
A fost Isus o victimă ? A sosit vremea Întunericului, când Lumina a fost biruită de întuneric?
Dimpotrivă! Isus ne spune că El știa că o să moară, și cum o să sfârșească viața sacerdotală. Nu a fost prins, ci El și-a dat viața de bună voie. A murit prin crucificare atunci când a fost hotărât de Dumnezeu, nu de mai marii vremii.
Unii istorici necredincioși încă mai cred că Isus a fost o victimă nevinovată. Că lăcomia lui Iuda, invidia evreilor, lașitatea lui Pilat L-a dus la crucificare. Omenește vorbind, așa a fost. Așa a fost profețit în Psalmul 22 și așa s-a împlinit. Toți oamenii din această dramă sunt până la ultimul vinovați. Toată umanitatea este vinovată de lăcomia lui Iuda, invidia pe „acest necunoscut” Isus și de nepăsare. Toți am fost acolo sau retrăim acele momente în contemporaneitate.
Cum l-a cunoscut pe Iuda dinainte așa ne cunoaște pe fiecare, pe nume: știe pe Liviu, pe Ioan, Zaharia și Lavinea. Comportamentul și gândurile noastre. Știe că o să-L trădăm în ciuda promisiunilor noastre.
Și totuși ne îmbie cu pâine și vin: să luăm parte la Euharistie, Cuminecătură.

Fiecare dintre noi retrăim în efemera noastră viață, aidoma personajelor lui John Steinbeck, momentele paradigmatice din Scripturi: ispita din Eden- ascultarea de Eva sau de Dumnezeu, necredința lui Toma, frica pe apă a lui Petru, pocăința cu lacrimi a pescarului, etc.
De aceea spun că fiecare dintre noi a fost în pielea lui Iuda. Să ne vindem Domnul, Răscumpărătorul pe 30 de arginți.
Lumea noastră postmodernă ne promite fericirea prin împlinire materială. Este o utopie, o minciună străveche. Miliarde de oameni cred asta și trăiesc cu speranța asta. Câți nu-și vând sufletul, frații, părinții, ba și copiii pentru gologani. Unii, ca și Iuda, își vând Domnul.
Totuși, El ne spală picioarele, precum cel mai umil sclav din acele timpuri. Slujește pe cel mai neînsemnat dintre noi. Oricine este prețios în ochii Lui, nimeni nu este disprețuit, alungat, ostracizat.
Acesta este Dumnezeul nostru: ne iubește când știe că inima noastră schimbătoare e gata să-L vândă.

Matei II

1.Iar dacă s-a născut Iisus în Betleemul Iudeii, în zilele lui Irod împăratul, iată că magii de la răsărit au venit în Ierusalim întrebând:
Τοῦ δὲ Ἰησοῦ γεννηθέντος ἐν Βηθλέεμ τῆς Ἰουδαίας ἐν ἡμέραις Ἡρῴδου τοῦ βασιλέως, ἰδοὺ μάγοι ἀπὸ ἀνατολῶν παρεγένοντο εἰς Ἱεροσόλυμα

2.Unde este împăratul iudeilor cel ce s-a născut? căci am văzut la răsărit steaua lui și am venit să ne închinăm lui.
λέγοντες, Ποῦ ἐστιν ὁ τεχθεὶς βασιλεὺς τῶν Ἰουδαίων; εἴδομεν γὰρ αὐτοῦ τὸν ἀστέρα ἐν τῇ ἀνατολῇ καὶ ἤλθομεν προσκυνῆσαι αὐτῷ.

3.Auzind de acestea, împăratul Irods-a turbat și tot Ierusalimul împreună cu el.
ἀκούσας δὲ ὁ βασιλεὺς Ἡρῴδης ἐταράχθη καὶ πᾶσα Ἱεροσόλυμα μετ’ αὐτοῦ

4.Și aducând toți arhiereii și cărturarii poporului cercetă de la ei: Unde este să se nască Christos?
καὶ συναγαγὼν πάντας τοὺς ἀρχιερεῖς καὶ γραμματεῖς τοῦ λαοῦ ἐπυνθάνετο παρ’ αὐτῶν ποῦ ὁ Χριστὸς γεννᾶται

5.Atunci ei îi răspunseră: În Betleemul Iudeii, căci așa este scris de profetul:
οἱ δὲ εἶπαν αὐτῷ, Ἐν Βηθλέεμ τῆς Ἰουδαίας· οὕτως γὰρ γέγραπται διὰ τοῦ προφήτου

6.Și tu Betleeme, pământul Iudei, nu ești deloc cel mai mic dintre căpeteniile lui Iuda, căci din tine va ieși povățuitorul care va paște pe poporul meu Israil.
Καὶ σὺ Βηθλέεμ, γῆ Ἰούδα, οὐδαμῶς ἐλαχίστη εἶ ἐν τοῖς ἡγεμόσιν Ἰούδα· ἐκ σοῦ γὰρ ἐξελεύσεται ἡγούμενος, ὅστις ποιμανεῖ τὸν λαόν μου τὸν Ἰσραήλ

7.Atunci Irod a chemat în ascuns pe magi și a aflat de la ei lămurit în ce vreme s-a arătat steaua.
Τότε Ἡρῴδης λάθρᾳ καλέσας τοὺς μάγους ἠκρίβωσεν παρ’ αὐτῶν τὸν χρόνον τοῦ φαινομένου ἀστέρος

8.Apoi trimițândui la Betleem , le-a zis: Mergeți și cercetați cu deamănuntul despre prunc și dacă îl veți afla vestiți-mă și pe mine, ca să viu și eu să mă închin lui.
καὶ πέμψας αὐτοὺς εἰς Βηθλέεμ εἶπεν, Πορευθέντες ἐξετάσατε ἀκριβῶς περὶ τοῦ παιδίου· ἐπὰν δὲ εὕρητε, ἀπαγγείλατέ μοι, ὅπως κἀγὼ ἐλθὼν προσκυνήσω αὐτῷ

9.Iar ei, ascultând pe împăratul, au plecat și iată steaua pe care o văzuseră în răsărit mergea înaintea lor, până ce a venit și a stat deasupra, unde era pruncul.
οἱ δὲ ἀκούσαντες τοῦ βασιλέως ἐπορεύθησαν καὶ ἰδοὺ ὁ ἀστήρ, ὃν εἶδον ἐν τῇ ἀνατολῇ, προῆγεν αὐτούς, ἕως ἐλθὼν ἐστάθη ἐπάνω οὗ ἦν τὸ παιδίον

Textul ăsta ne este familiar atunci când sărbătorim Crăciunul, nașterea Domnului. Atunci atmosfera din căminele noastre este de sărbătoare.
Textul și contextul biblic al Nașterii Domnului este parcă în antiteză cu ceea ce se petrece în sărbătoarea noastră. Acolo vedem o familie(Maria, Iosif și Pruncul Iisus) care este amenințată de cruzimea unui domnitor nebun. Atât de pus pe fapte îngrozitoare, încât nu și-a cruțat de la moarte copiii, nevestele atunci când le-a bănuit de complot.
Textul acesta sacru ne trimite la alt nebun, Faraonul care dorea ca seminția lui Israel să dispară de pe meleagurile lui. Dumnezeu în ambele texte a intervenit miraculos, într-u mântuire și judecată.
Ce mă nedumerește în acest text e că oamenii luminați, oamenii Cărții Sfinte, teologii vremii s-au temut de dictator, și l-au ajutat pe căpcăun în a afla unde Iisus Mesia s-a născut. Pentru asta și-au folosit teologia, cunoașterea lor despre Dumnezeu. Asta îmi aduce aminte de Karl Barth care i-a venit lehamite de profesorii lui liberali care acceptase politica lui Hitler.

Bonhoeffer a suferit martiriu pentru împotrivirea față de sistem. Putea să rămână în America un ilustru profesor de teologie, care și-a luat doctoratul la 20 de ani. Germania îl chema. Trebuia să sufere împreună cu poporul lui, era datoria lui de creștin.

Glorie lui Dumnezeu pentru martirii Lui!

Preambul la Naşterea Domnului din Matei

Origen face diferenţa dintre genealogie(genesis din 1:1) şi naştere( gennesis din 1:18) . Genealogia este incoruptibilă şi fără de păcat, pe când naşterea este supusă patimii şi păcatului. Chiar şi aşa, ne spune teologul alexandrin, naşterea Domnul Iisus nu i-a afectat fiinţa ţi nici genealogia eternă.

Sf.Ioan Gură de Aur ne avertizează să nu speculăm mai mult decât ne dă textul. Să nu întrebăm prosteşte cum s-a realizat minunea purcederii Duhului Sfânt în pântecul Mariei, în ce mod s-a realizat minunea…Cum Fecioara să rămână însărcinată şi totuşi să rămână fecioară ? Nici îngerul şi nici Iosif nu a ştiut asta, însă au crezut.

Un autor anonim al Bisericii primare vede astfel cu începutul Evangheliei după Matei: genealogia ne vorbeşte despre natura umană a lui Hristos, iar episodul naşterii Mântuitorului ne lămureşte natura divină a Lui.

„Matei şi Luca îşi încep scrierile cu naşterea trupească a Domnului. Ioan, dimpotrivă, îşi începe Evanghelia descriind naşterea divină a lui Iisus: „La început era Cuvîntul, şi Cuvîntul era cu Dumnezeu, şi Cuvîntul era Dumnezeu.
El era la început cu Dumnezeu.
Toate lucrurile au fost făcute prin El; şi nimic din ce a fost făcut, n’a fost făcut fără El.”
Evangheliştii ne ajută să înţelegem atât natura divină cât şi trupească a naşterii Domnului, care ei o descriu ca o indoită taină.” Cromatius

Vechi şi noi despre Genealogia din Matei

Cartea neamului lui Isus Hristos, fiul lui David, fiul lui Avraam.
2 Avraam a născut pe Isaac; Isaac a născut pe Iacov; Iacov a născut pe Iuda şi fraţii lui;
3 Iuda a născut pe Fares şi Zara, din Tamar; Fares a născut pe Esrom; Esrom a născut pe Aram;
4 Aram a născut pe Aminadab; Aminadab a născut pe Naason; Naason a născut pe Salmon;
5 Salmon a născut pe Boaz, din Rahab; Boaz a născut pe Obed, din Rut; Obed a născut pe Iese;
6 Iese a născut pe împăratul David. Împăratul David a născut pe Solomon, din văduva lui Urie;
7 Solomon a născut pe Roboam; Roboam a născut pe Abia; Abia a născut pe Asa;
8 Asa a născut pe Iosafat; Iosafat a născut pe Ioram; Ioram a născut pe Ozia;
9 Ozia a născut pe Ioatam; Ioatam a născut pe Ahaz; Ahaz a născut pe Ezechia;
10 Ezechia a născut pe Manase; Manase a născut pe Amon; Amon a născut pe Iosia;
11 Iosia a născut pe Iehonia şi fraţii lui, pe vremea strămutării în Babilon.
12 După strămutarea în Babilon, Iehonia a născut pe Salatiel; Salatiel a născut pe Zorobabel;
13 Zorobabel a născut pe Abiud; Abiud a născut pe Eliachim; Eliachim a născut pe Azor;
14 Azor a născut pe Sadoc; Sadoc a născut pe Achim; Achim a născut pe Eliud;
15 Eliud a născut pe Eleazar; Eleazar a născut pe Matan; Matan a născut pe Iacov;
16 Iacov a născut pe Iosif, bărbatul Mariei, din care S’a născut Isus, care Se cheamă Hristos.
17 Deci, dela Avraam pînă la David, sînt patrusprezece neamuri de toate; dela David pînă la strămutarea în Babilon sînt patrusprezece neamuri; şi dela strămutarea în Babilon pînă la Hristos, sînt patrusprezece neamuri.
18 Iar naşterea lui Isus Hristos a fost aşa: Maria, mama Lui, era logodită cu Iosif; şi înainte ca să locuiască ei împreună, ea s’a aflat însărcinată dela Duhul Sfînt.
19 Iosif, bărbatul ei, era un om neprihănit, şi nu voia s’o facă de ruşine înaintea lumii; de aceea şi -a pus de gînd s’o lase pe ascuns.
20 Dar pe cînd se gîndea el la aceste lucruri, i s’a arătat în vis un înger al Domnului, şi i -a zis: ,,Iosife, fiul lui David, nu te teme să iei la tine pe Maria, nevastă-ta, căci ce s’a zămislit în ea, este dela Duhul Sfînt.
21 Ea va naşte un Fiu, şi -i vei pune numele Isus, pentru că El va mîntui pe poporul Lui de păcatele sale.“
22 Toate aceste lucruri s’au întîmplat ca să se împlinească ce vestise Domnul prin proorocul, care zice:
23 ,,Iată, fecioara va fi însărcinată, va naşte un fiu, şi -i vor pune numele Emanuil“, care, tîlmăcit, înseamnă: ,,Dumnezeu este cu noi“.
24 Cînd s’a trezit Iosif din somn, a făcut cum îi poruncise îngerul Domnului; şi a luat la el pe nevastă-sa.
25 Dar n’a cunoscut -o, pînă ce ea a născut un fiu. Şi el i -a pus numele Isus.

Fiecare dintre noi care s-a apucat să citească Evanghelia lui Matei, a fost descurajat de genealogia lui Iisus Hristos, cu care începe cartea. Şi nu puţini au trecut peste, găsind-o îndeajuns de nerelevantă. Ba, unii dintre noi avem şi temeiuri biblice să o ocolim, doar nu zice clar Pavel : “să nu se ţină de basme şi de înşirări de neamuri fără sfîrşit, cari dau naştere mai mult la certuri de vorbe, decît fac să înainteze lucrul lui Dumnezeu prin credinţă, aşa fac şi acum”. (1Timotei 1:4)
“Dar de întrebările nebune, de înşirările de neamuri, de certuri şi ciorovăieli privitoare la Lege, fereşte-te, căci sînt nefolositoare şi zădarnice”. (Tit 3:9 )

Un autor creştin din secolul V întreabă “De ce Matei scrie “Cartea neamului lui Isus Hristos, fiul lui David, fiul lui Avraam…” în timp ce profetul Isaia exclamă : “Dar cine ne va spune descendenţa Lui? “ Matei este acela care ne lasă în scris descendenţa Lui după trup, în timp ce Isaia ne-a propovăduit că descendenţa Lui divină este o taină de nepătruns.” După acest autor, genealogia lui Iisus este o împlinire a unei profeţii din cartea lui Isaia.

Teologul monofizit, Sever al Antiohiei spune că Duhul Sfânt l-a inspirat pe evanghelist să scrie această genealogie, ca să-I facă să înţeleagă pe cititori că Isus Hristos e Dumnezeu adevărat şi totodată, om adevărat. Sever se întreabă ce caută curvari în genealogia lui Iisus. Matei nu se ruşinează să amintească de relaţiile nelegitime a lui Iuda cu Tamar, şi a lui David cu soţia lui Urie. Această genealogie vorbeşte şi despre natura noastră umană păcătoasă, pentru care Hristos a trebuit să se întrupeze ca s-o vindece, şi s-o mântuiască.

Cromatius, episcopul de Aquileia, ne spune că nu fără motiv Matei a început genealogia cu Avraam şi David. Lui Avraam i s-a promis binecuvântarea care se va revărsa peste toate neamurile. Sămânţa care era una , şi cum spunea şi Pavel, se referea clar la Hristos. David a fost primul împărat a lui Iuda, de unde Fiul lui Dumnezeu avea să apară.

Ilarie de Poitiers ne spune că Matei a fost interesat de succesiunea regală, pe când Luca a fost interesat să arate legăturile sacerdotale a lui Iisus.

Un teolog modern ne spune că genealogia din Matei nu este doar un apendix ci aceasta este într-o legătură indisolubilă cu întreg capitolul, de nu cu întreaga carte.
Leon Morris în comentariul său pe Matei ne aminteşte că la evrei era un obicei să se folosească genealogii în cărţi. Avem exemple în cărţile Vechiului Testament, şi chiar şi Iosif Flaviu îţi începe biografia sa, înşirând numele strămosilor lui, care se afişau în registrele publice. Matei probabil s-a folosit să-şi întocmească genealogia primele trei capitole din Cartea Cronicilor , şi aceste registre publice de care vorbeşte Iosif Flaviu.
Genealogia din Matei ne arată că Iisus Hristos e de spiţă regească.