Patericul Atonit

Când Sfântul Atanasie a terminat de zidit Manastirea Lavra, a plecat la Constantinopol, dorind sa-l vada pe fiul sau duhovnicesc, împaratul Nichifor Foka, care a fagaduit ca va parasi lumea si va deveni calugar, lânga parintele sau duhovnicesc. El trimisese deja mult aur Sfântului Atanasie pentru zidirea manastirii. Când împaratul a auzit de sosirea lui, nu si-a putut stapâni bucuria. Si-a schimbat hainele împaratesti si a plecat sa-l întâlneasca pe omul cel sfânt ca un om obisnuit; i-a sarutat mâna, l-a îmbratisat si l-a însotit cu cinste spre casa regala. Cât de impresionat a fost împaratul de dragostea sfântului!
„Stiu, parinte, a spus, ca sunt vinovat pentru toate necazurile tale. Am lasat la o parte frica de Dumnezeu si mi-am încalcat fagaduinta facuta Lui. Te rog sa ai mila de mine si asteapta întoarcerea mea – când va vrea Dumnezeu!“.
Sfântul a fost mângâiat de cuvintele împaratului, dar a stiut ca Nichifor Foka nu va reusi sa-si tina promisiunea. În fata unei astfel de pocainte, una care arata cât de cât dragoste, sfântul l-a iertat pe împarat si l-a sfatuit sa-si traiasca viata simplu, în umilinta, pocaindu-se în fiecare zi si cerând îndurarea lui Dumnezeu pentru pacatele facute.

Pentru Avva Antonie

Zisu-ne-a nouă sfântul Antonie în învăţătura sa, spre folosul nostru: un an am săvârşit, rugându-mă lui Dumnezeu să-mi descopere locul drepţilor şi al păcătoşilor. Iar într-o noapte m-a strigat oarecare glas de sus, zicându-mi: Antonie, scoală şi vino! Şi ştiind eu pe cine mi se cade să ascult, am ieşit şi uitându-mă, am văzut pe cineva ca pe un uriaş, lung, negru, urât şi înfricoşat stând şi ajungând până la nori, având mâinile întinse în văzduh, sub care era un iezer ca o mare. Şi am văzut suflete zburând ca nişte pasări zburătoare şi câte treceau de la mâinile lungului aceluia, se mântuiau şi trecnd de acolo, mergeau cealaltă cale fără de grijă; iar câte erau lovite de mâinile lui, se opreau şi cădeau în iezerul cel de foc. Şi pentru cei ce zburau, scrâşnea cu dinţii săi, iar pentru cei ce cădeau jos, se bucura. Şi a fost glas către mine, zicându-mi: înţelege ceea ce vezi! Aceştia, pe care-i vezi că zboară în sus, sunt sufletele drepţilor care nu s-au supus lungului aceluia şi merg în Rai. Iar cel lung ce stă, este vrăjmaşul, care apucând pe cei vinovaţi, îi opreşte şi nu-i lasă să treacă, surpându-i în iad, căci au urmat voii lui şi au fost stăpânii de ţinerea în minte de rău.

Sfântul avva Antonie, şezând odata in pustie, a venit in lenevie si în multa întunecare de gânduri si zicea către
Dumnezeu : Doamne, voi sa mă mântuiesc si nu mă lasă gândurile. Ce voi face in scârba mea ? Cum mă voi mântui ? Si, sculandu-se puţin, a iesit afara si a văzut odată pe cineva ca pe sine şezand şi împletind o funie, apoi sculandu-se de la lucru si rugându-se, si iarasi şezând şi împletind funia; apoi iaraşi sculandu-se la rugaciune. Acesta era îngerul Domnului, trimis spre îndreptarea şi întărirea lui Antonie.
Şi a auzit pe înger zicând : aşa fă si te mântuieste. Iar el auzind aceasta, a luat multă bucurie si îndrazneala si făcând
aşa se mântuia.