Indicatoare pe calea către Dumnezeu, Henry Nouwen

Cum putem cunoaște dragostea, generozitatea, blândețea și iertarea lui Dumnezeu?
Prin părinți, prieteni, profesori, pastori, soți și copiii noștri … Dumnezeu se descoperă prin ei pentru noi. Însă odată ce îi cunoaștem pe fiecare dintre ei ne dăm seama că fiecare ne împărtășește doar o mică parte din Dumnezeu.
Dragostea, îndurarea, iertarea lui Dumnezeu e mult mai mare decât a lor.
La început putem fi dezamăgiți de acești oameni în viețile noastre, fiindcă am crezut că pot să ne ofere întreaga dragoste, bunătate și frumusețe de care avem nevoie. Însă descoperim pe parcurs că aceștia sunt indicatoare pe calea către Dumnezeu.

din Henry Nouwen, despre prieteni

Părtășia(koinonia) prietenilor în ciuda diferențelor dintre ei

Avem nevoie de prieteni. Prietenii ne călăuzesc, au grijă de noi, ne mustră în dragoste când greșim, ne mângâie în timpuri de necaz. Chiar dacă adesea vorbim de „să ne facem prieteni”, totuși prietenii nu se pot face.
Prietenii sunt dăruiți de Dumnezeu.
Dumnezeu ne dăruiește prietenii de care avem nevoie dacă ne încredem deplin în dragostea Lui.
Totuși prietenii nu pot să-L înlocuiască pe Dumnezeu în viețile noastre.
Dragostea lor nu e fără greșeală, nu e întodeauna completă.
Chiar și așa, dragostea lor față de noi sunt indicatoare în pelegrinajul nostru. Atașamentul, iubirea prietenilor față de noi sunt repere, paradigme față de dragostea nelimitată a lui Dumnezeu.
Hai să ne bucurăm de prietenii care ni i-a dăruit în astă viață!

The Beauty of Shyness

There is something beautiful about shyness, even though in our culture shyness is not considered a virtue.  On the contrary, we are encouraged to be direct, look people straight in the eyes, tell them what is on our minds, and share our stories without a blush.

 

But this unflinching soul-baring, confessional attitude quickly becomes boring.  It is like trees without shadows.  Shy people have long shadows, where they keep much of their beauty hidden from intruders’ eyes.  Shy people remind us of the mystery of life that cannot be simply explained or expressed.  They invite us to reverent and respectful friendships and to a wordless being together in love.

Smiles Breaking Through Tears

Dying is a gradual diminishing and final vanishing over the horizon of life. When we watch a sailboat leaving port and moving toward the horizon, it becomes smaller and smaller until we can no longer see it. But we must trust that someone is standing on a faraway shore seeing that same sailboat become larger and larger until it reaches its new harbor. Death is a painful loss. When we return to our homes after a burial, our hearts are in grief. But when we think about the One standing at the other shore eagerly waiting to welcome our beloved friend into a new home, a smile can break through our tears.

The Healing Touch, Henry Nouwen

Touch, yes, touch, speaks the wordless words of love. We receive so much touch when we are babies and so little when we are adults. Still, in friendship touch often gives more life than words. A friend’s hand stroking our back, a friend’s arms resting on our shoulder, a friend’s fingers wiping our tears away, a friend’s lips kissing our forehead — these are true consolation. These moments of touch are truly sacred. They restore, they reconcile, they reassure, they forgive, they heal.

Everyone who touched Jesus and everyone whom Jesus touched were healed. God’s love and power went out from him (see Luke 6:19). When a friend touches us with free, nonpossessive love, it is God’s incarnate love that touches us and God’s power that heals us.

Henry Nouwen , Giving and Receiving Consolation

Consolation is a beautiful word. It means “to be” (con-) “with the lonely one” (solus). To offer consolation is one of the most important ways to care. Life is so full of pain, sadness, and loneliness that we often wonder what we can do to alleviate the immense suffering we see. We can and must offer consolation. We can and must console the mother who lost her child, the young person with AIDS, the family whose house burned down, the soldier who was wounded, the teenager who contemplates suicide, the old man who wonders why he should stay alive.

To console does not mean to take away the pain but rather to be there and say, “You are not alone, I am with you. Together we can carry the burden. Don’t be afraid. I am here.” That is consolation. We all need to give it as well as to receive it.