În Liturghie există cele trei titluri care îi sunt atribuite Mariei, prin care credincioşii o venerează. Primul termen este Theotokos care înseamnă literal „ purtătoare de Dumnezeu” însă este tradus de obicei cu „Mama lui Dumnezeu”. Acest titlu i-a fost dat Mariei la Al doilea Sinod Ecumenic, din 431, pentru a apăra dumnezeirea lui Hristos. Acest fapt ne face să ne amintim că de la început mariologia a fost înţeleasă ca făcânt parte din hristologie.
Am putea să sune absurd această afirmaţie, anume că Dumnezeu să aibă o mamă. Alexander Schmemann ne aminteşte că termenul de Născătoare de Dumnezeu a apărut întâia dată în lex orandi, în cult ca un termen liturgic, şi la început a fost considerat un termen absurd şi eretic. Cei de la Efes s-au exprimat mai degrabă în cinstirea liturgică a Mariei decaât să se avânte în speculaţii teologico-filozofice.
Esenţa mariologiei este Hristos! El, nu Maria este centrul credinţei noastre fiindu-i „putere absolută, deplinătate şi bucurie”(Schmemann)
Schmemann spune să nu uităm rolul Mariei în taina Întrupării. El continuă : „ esenţa cinstirii Născătoarei de Dumnezeu de către Biserică sunt decisive şi pentru învăţătura creştină despre om şi conţin punctele de plecare fundamentale ale adevăratei antropologii creştine”.
Al doile titlu este Aeiparthenos care se traduce prin „ de-a pururea fecioară”. Acest titlul i-a fost dat de către Al Cincilea Sinod Ecumenic, din 553. Georges Florovsky comenta acest titlu spunând că Aeiparthenos înseamnă pentru Mama Domnului curăţia inimii, absenţa dorinţelor erotice sau egoiste, însă şi puritatea ei fizică perpetuă.
Al treilea titlu este Panagia ce însemnează „ pe deplin sfântă, preasfântă”. Asta însemnează că Maria era lipsită de păcat, chiar dacă înclinaţia spre păcat existat. La fel ca Domnul Iisus.
Catolicismul conservator afirmă că Maria, la fel ca şi Hristos, a fost zămislită în mod tainic şi miraculos, şi astfel nu a moştenit natura păcătoasă. Ortosocşii neagă această dogmă, însă şi ei afirmă ca Mama Domnului nu a comis nici o fărădelege.
Lossky ne spune : „ Maria, mama lui Iisus a actualizat relaţia unică ce o lega de Fiul ei manifestând-o în sfinţenia ei personală. Însă această sfinţenie nu poate fi alta decât „sfinţenie totală”, plenitudinea harului conferit Bisericii- complementul umanităţii glorioase a lui Hristos. Dar în timp ce Biserica aşteaptă încă arătarea Împărăţiei care trebuie să vină, Maica Domnului a trecut dincolo de graniţele Împărăţiei veşnice; şi, ca singurî persoană îndumnezeită- o garanţie a îndumnezeirii finale a creaturilor – ea conduce, alături de Fiul ei, destinele lumii care nu s-a descoperit încă în timp.”
Alexander Schmemann vorbeşte despre relaţia unică dintre Maria şi Iisus: „Dacă Dumnezeu ar fi ales un Om care să fie Templul Său în viitor, atunci Fecioara Maria a fost un asemenea templu al lui Dumnezeu în sensul cel mai specific şi literal, „căci ce s-a născut din ea este sfânt”. Trupul ei a fost un templu ridicat de însuşi Vechiul Testament, de toată sacralitatea lui, de aşteptarea de către el a mântuirii, de credincioşia lui faţă de Dumnezeu, care au făcut posibile unirea lui Dumnezeu cu Omul şi în acest sens, ea este rodul Templului din Vechiul Testament, al acelei legături cu Dumnezeu pe care o exprima Templul. Dacă este aşa, atunci reversul cuprinde relaţia dintre acest templu viu şi celălalt a cărui semnificaţie, ca singurul centru şi singurul izvor al mântuirii şi unirii cu Dumnezeu, a venit să o „împlinească” Hristos prin Întruparea Sa.”
