Posted in Arhitectura

Teologia în piatră(I)


Biserica este ceea ce a fost Horebul pentru Moise odinioară. Un spațiu sacru. Prezența lui Yahweh te mână la șireturi. Este totodată și un loc public, unde credincioșii pot să se închine liber, să celebreze liturghia. Are aceeași funcție ca un spital, post de pompieri, etc, este în slujba comunității. Liturghia în esență se poate traduce și astfel: slujirea celorlalți. Toți am văzut biserici grandioase, arta, istoria ei ne face să ne punem mâna la gură întru fascinație. Multe au devenit muzee. Sau pub-uri, ca aici, în Irlanda. Sfințirea ei ca loc al prezenței lui Dumnezeu nu o garantează istoria, arhitectura, pensula lui Michelangelo ci virtutea consacrării ei, cum spune și Joseph Pieper:

O clădire nu devine biserică în virtutea arhitecturii ei ci în virtutea consacrării ei.

Pare o dihotomie faptul că o clădire publică, seculară poate fi în același timp sacră. E un mister și faptul că Dumnezeu s-a întrupat. Și ia trup de fiecare dată la Euharistie, pe Altar. Biserica e zidită de dragul Altarului. Altarul de dragul Împărtășaniei. Iar Împărtășania se celebrează și este oferită spre slava lui Dumnezeu întru mântuirea păcătoșilor.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Posted in din ce mai scriu

Când Gizăs îți face cu ochiul


Am stat doi ani în bancă până la botez. Eram neofit. Nu eram vrednic pentru Împărtășanie. Nici kosher. Când trecea diacu în dreptul meu cu sucul de struguri și pita pe plită, nu mă baga în seamă precum odinioară Îngerul morții pe ovreii înrobiți în Egipt, la primul Paște. La paștele cailor îmi vine și mie rândul, îmi ziceam  frustat. Atmosfera nu era de sărbătoare ci de mormântare. Toci boceau, niciunul vesel. În vreme ce se perinda diacu printre rânduri cu potirul și pita, adunarea se cânta în bocete. Eu cum mi-am terminat Tatăl nostru îmi aruncam privirea pe aici, pe acolo. Peisaj colorat în culorile vieții.

Cina (Domnului) Împărtășanie-Euharistia era o sărbătoare lunară la farisei, ce se ținea anunțată cu trâmbițe, în ultima săptămână din lună. O sărbătoare la care era musai să participi, chiar dacă nu aveai încă dezlegare să guști din bunătățile Domnului. Era un fel de Jubileu. Trebuia în toată luna să-ți rezolvi, în stil pocăiesc, certurile, neînțelegerile, zavistiile, bârfele, ura, toate tărășeniile. Pesemne că comunitatea realiza că toate bulendrele nu s-au spălat așe cum trebuie, iar prezența Domnului nu era o pricină de bucurie, ci un moment de groază. Mânia lui Dumnezeu se simțea prezentă, în deacu ce se credea Îngerul Morții, ce plimba potirul la cei vrednici.

Pe lângă murmure, boceli în rugăciune auzeam și șușoteli. Îmi întorc capul. Fratele X cu sora(muierea) lui X erau în tratative de pace. Comunicau vizual. Vine în spatele lor Îngerul Domnului cu potirul și nu s-au împăcat. E mai lesne să-ți ceri iertare făcând cu ochiul, decât să fi umilit în pocăință acasă de nevastă. Clipești cu uăchiul și Gizăs te-a iertat, dacă și păgubitul îți răspunde afirmativ.

eye-contact

Unii alegeau să se spovedească în camera pentru copii, care acum era golită, fiindcă episcopul fariseu aștepta păcătoșii la mărturisire. Puțini alegeau calea asta. Era umilitor să te vadă toți sfântocanii că recunoști că ai nevoie de spovedanie. Doar ortodocșii au nevoie de spovedanie, patrașir, lumânări și o scară a lui Iacov cu sfinți birocratici, ce-ți pierd rugăciunile adesea. Noi avem linie directă cu Yahweh. Cu Jesus. Și dacă Gizăs îți face cu ochiul, ești mântuit!

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Posted in din ce mai scriu

Când Dumnezeu îți fură memoria- exercițiu de imaginație


M-am trezit cu dureri de cap și amețeli ca niciodată. Mă găseam într-o cameră străină, dichisită de lucruri care nu le găseam locul, rostul, familiaritatea. Eram singur. Părea a cameră de spital și totuși nu era. Lipsea mirosul de formol, iod, dezifenctante, urină. O simplă explicație ce-mi veni în minte a fost accidentul. S-a întâmplat! Lovit cu măciuca de baseball în cap, mi-a  furat cineva scara de sub picioare, sau m-a pupat un fulger pe câmp. Vestea bună e că supraviețuiesc. Vestea proastă e că nu-mi aduc aminte nimic, nici propriul nume. Îmi scotorocesc memoria și tot ce am găsit era perioda copilăriei. Mi-era dor deja, până la plâns de părinții mei, frățiorii mei. Unde sunt acum? Unde e hărmălaia din casa părintească? Aveam nevoie ca de suflare de-a lor hârjoneală, sfadă, joacă. De cântul tatei la taragot, de pedeapsa mamei. Poate sunt la bunici!, un gând încearcă să mă liniștească. Trebuie doar să ies în ograda de pe lunca Someșului, să aud cocoșul și haremul lui de găini, ce obișnuiam să le fugăresc întru găițeală. Să mă prind de blana unei oi și să nu mă desprind de ea vreme de două stații. Da, trebuie doar să ies afară!

Dar de ce stau într-un pat așa mare? Unde dracu mă aflu? Ce naiba e cu picioroancele astea hîde, demne de un monstru din lumea lui Guliver? Mă retrag ghem în cuibul patului de frică. De ce am crescut într-o noapte cât alții într-un veac, de ce mi-a îmbătânit pielea, vocea, genunchii întru scârțâială? întrebări ce mi-au acutizat durerea de cap și neliniștea sufletului. Angoasa, îndoiala, disperarea, deznădejdea dădeau petrecere înlăuntru-mi.

Am început să urlu, să plâng ca un copil. Tonul, intensitatea, ritmul plânsului arata cine sunt, un copil ce are nevoie de îmbrățișarea părinților. Intră doi sau trei tineri, îmbrăcați colorat aidoma unui papagal din ecuador. Erau asistenții medicali. Sunt într-un spital totuși . De ce? de când ? și până când?, nu-nțeleg și ei nu se obosesc să-mi deslușească, obosiți fiind de atâtea explicații ce par a fi în zadar.

Mă-mbracă, mă schimbă ca pe-ul olog, un beteag cu handicap. Ies în curte. Toți oamenii sunt bătrâni. Dau târcoale lumii de-afară. Mică. Prea sufocant de mică. Pesemne că demiurgul creator e obez și pe noi ne-a înghesuit într-un scuipat de geografie, ce n-a rămas atinsă de burta lui.

Mă-ntorc în camera mea să găsesc un indiciu. Văd poze. O muză și doi tineri. Alții mulți copilași pe lângă ei. Îmi sunt cunoscuți și totuși nu reușesc să încropesc un nume. Soția? Fiica?, copiii?, nepoții? Strănepoți? Mă uit în oglindă. Un moșneag simpatic, dar disperat și plin de teamă. Fantoma mea? Îngerul meu păzitor? Văd același chip, dar mai întinerit pe unele dintre cărțile din biblotecă. Sunt ale mele? De ce naiba nu-nțeleg nici titlul cărților? De ce nu-nțeleg nicio propoziție? Pesemne că mi s-a ars hardiscul!  Dumnezeu mi-a furat memoria! Situație apocaliptică, ce niciodată nu m-am gândit și niciodată nu te poți pregăti să-i faci față.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Posted in din ce mai scriu, Teologie, Tradiție

La est de Eden, sau de ce am părăsit Grădina?


Cum mulți știu, am început să fiu interesat de teologie după o lectură a unei cărți semnate de Ellen White. Și bine că n-a scris acolo să dau friend la gașca ei, fiindcă nu mai păpam eu șorici. M-am oprit întâmplător la penticostali, poposind aproximativ 10 ani. În primii ani am crezut că a dat norocul peste mine, și am dat de târnațul lui Dumnezeu. Când ești entuziast mintea-ți trage un pui de somn. Când te trezești la realitate te întrebi ce-ai băut.

La o biserică de la țară relațiile dintre confesiuni e asemănătoare cu galeriile de fotbal. Câteodată se lasă cu bătaie, cum vedem periodic la televizor. Dacă-ți place Chelsea trebuie să-i urăști pe cei de la Arsenal, Dinamo pe Steaua, pocăiții pe ortodocși și viceversa, penticostalii cu baptiștii erau ca doi maidanezi ce se mârâie pe uliță.

Odată ce ai înțeles cum stă treaba și dorești să rămâi, trebuie neapărat să te botezi. Botezul trinitar de la ortodocși sau catolici nu se pune. Și trebuie să te speli de toate idolatriile de la ortodocși. Sunt mai antiochieni cu interpretarea lemnului și chipului din Isaia și Romani, și mai alexadrieni cu texte greoaie, sau clare care vin în contradicție cu sistemul lor doctrinar. E foarte lesne să driblezi texte cu Nunta din Cana, diulul cadou a fiului risipitor, etc.

Cuvântul Tradiție, des întâlnit la ortodocșii, la evanghelici are o conotație negativă. Paradosis-ul, ștafeta înaintașilor noștri, comoara de preț ce trebuie să ținem cu dinții. Cum o definea Jaroslav Pelikan, tradiția e credința vie a celor morți, tradiționalismul e credința moartă a celor vii. Nu știu cât știu credincioșii obișnuiți de rădăcinile lor. De Strada Azusa și începutul penticostalismului în America, acum mai bine de un veac. Noi ne ancoram într-o tradiție nescrisă, lăsată de bătrâni, ce nu i-a văzut nimeni. Se mai lăudau penticostalii că rădăcinile lor sunt din Fapte, comic sau nu, e ca în filmul alb-negru cu doctorul renumit când călătorește în Transilvania cu trenul din America, și coboară la a treia stație. Cei două mii de ani ce ne despart de creștinismul primar, perioadă înfloritoare pentru literaratura și viața Bisericii, e în negură pentru evanghelici. Ce penticostal sau baptist e interesat de lucrarea Despre Duhul Sfânt a Sf.Vasile?

Mulți cred că Scriptura, singura autoritate la evanghelici, a fost răpită de Luther de la Vatican, precum odinioară Prometeu focul de la zei. Asta-i când citești doar broșuri despre istoria bisericii. Scriptura și doctrinele mari e un produs a Bisericii universale. Biserica a păstrat Scriptura, ea și-a bătut capul cu ce carte rămâne și care pleacă în bibloteca gnosticilor. Am crezut că Dumnezeu și-a pus cei mai buni elevi la dictare. Unii cred că a picat pachet din cer. Precum Coranul. Povestea este lungă și nu atât de ruptă din frații Grim.

A trecut mai bine de-un veac și nu avem literatură evanghelică. Teologii, care mai trebuie să și gândească, sunt sufocați. Unii au fost înlăturați fiindcă nu gândesc cum le dictează șeful de partid. Unde sunt comentariile biblice? Africanii cred că au una. Unde e literatura evanghelică?

Mi-am tocit simțul și dorul pentru minuni lucrând în spital, văzând moartea cum stă la taclale cu ființa umană. Nu mai poți crede în minuni după ce vezi un bebeluș mort. Mi s-a rupt antena. Tocit senzorul. Am început să mă gândesc mai mult la Cruce decât la Înviere. Dumnezeu e prezent în suferința umană, de asta sunt convins. Restul e taină.

Scriptura nu-i o carte pentru cei cu plan de 3 capitole/zi. Da, poți s-o citești ca pe-o scrisoare de dragoste, ca pe-un ziar să afli cum mai stă treaba, ca pe-un horoscop, sau pe-o carte de bucate. De aci și atâtea viziuni absolute. De-aci atâtea expresii, Biblia spune clar!

Universitatea evanghelică din România e influențată politic, precum tot sistemul evanghelic. Când a venit Miroslav Volf, teologul croat ce a scris cărții ce au intrat în Cele mai bune publicații creștine a secolului trecut, noi am făcut scandal. Și Tăriceanu ce mândru șade la Emanuel. Luați model! Iată omul!download

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Posted in Erezie

De ce am plecat de la pocăiți?


Mâine, 16 Martie, se împlinesc 7 ani de la botezul meu la penticostali. 2010 am crezut că-i număr apocaliptic și m-am grăbit cu botezul, cu neastâmpăr aidoma fetei mari la măritat. Asta-i o cauză. Defapt, am martori că botezul mi-a fost amânat ceva vreme, de păstorașul ce terminase ITP-ul și mi-a pus sub nas o cărțulie a lui Horton cu doctrina penticostală. Să mă leapăd de Satana, să-l cred pe Horton. Eu nu! Eram un neofit cu draci, nu credeam că glasolalia e semnul/dovada că Dumnezeu te-a mântuit.

Adevărul că am testat a posteori și posteori teoria asta cu glasolalia și ai două șanse: să devii deprimat sau actor. Pentru mine nu este altă posibilitate.

Recunosc fără rușine că nu mai cred cum cred evanghelicii fundamendaliști. Continuu să citesc teologi evanghelici cu scaun la cap, dar nu-mi mai pierd vremea cu îndocrinații. Am păstrat aceași prieteni de la evanghelici.

Nu mai cred în minunile pentru care se merită să crezi în Dumnezeu. Citiți povestea Scării lui Iacov cum acesta se târguiește cu Yahweh.

Nu mai cred în Scriptură cum cred evanghelicii fundamentaliști. Scriptura n-a picat din cer. N-o s-o înțelegem niciodată mai mult decât un horoscop cu povești dacă nu avem o hermeneutică sănătoasă, bazată pe munca înaintașilor noștri și pe munca asiduă.

Și în mare, sunt dezamăgit de sistemul de educație evanghelic, și de sistemul de conducere evanghelic care, văzut panoramic, e un sistem tot mai asemănător cu sistemul politic pentru care protestăm.

De-aia!

 

 

 

 

 

 

 

 

Posted in Rugăciune, Uncategorized

Rugăciuni mirositoare


Am râs eu copios de Efrem cel New, că se pricepe la sistemele de operare, dar aseară căutam în martilogium să găsesc un sfânt ce a murit prin văzduh și are depleiele avioanelor. Către Dublin, din Cluj via București, am avut până acum cel mai neplăcut zbor. Avionul de la Ryanair cred că a fost alimentat cu Guiness în loc de kerosen. S-a îmbătat avionul! Eram și noi, timp de 40min-1 oră albi ca varul, ca după o băute.

Rugăciunile noastre amestecate cu mirosul fricii din izmene, au ajuns pesemne în Cer, însă din cauza poluării, au trebuit ceva vreme să fie catalizate.

Cine e sfântul văzduhului? Să-l pun la bookmark în cartea mea de rugăciuni

Posted in Filme

Silence, povestea tăgăduirii, tăcerii lui Dumnezeu.


MV5BMjY3OTk0NjA2NV5BMl5BanBnXkFtZTgwNTg3Mjc2MDI@._V1_UX182_CR0,0,182,268_AL_

Filmul Silence e biografia tuturor creștinilor. Începem entuziast,pueril și sfârșim filozofi realiști. Rămânem cu câteva întrebări după ce am citit filmul:

De ce credem noi în Dumnezeu? L-am înțeles deslușit pe acest Iisus și ce dorește El de la noi? 

Eu m-am revăzut în Kichijiro,Iuda ce se leapădă și revine ca un laitmotiv, la confesiune. Și în părintele Ferreira. Mai ținem cu dinții la credința noastră neclintită dacă aceasta pricinuiește suferință, moarte umilitoare a celor dragi? Nu săriți cu tolba de versete despre vrednicie, cu iubitul tatălui, mamei, învățate la școala duminicală. 🙂 Cugetați!

Ce este în esență creștinismul? Dacă ne gândim la contextul istoric al filmului, și filmului Misiunea, cu aceași temă și același Liam, creștinimul în esență a fost pentru popoarele necreștine, un pericol politic. O provocare. Încerc să-l înțeleg pe inchizitorul lipsit de milă pentru bieții țărani creștini.

Silence, povestea tăgăduirii, tăcerii lui Dumnezeu.

Posted in Feminism

Pledoarie pentru feminism II


Zilele acestea am purtat niște chat-uri pe feisbuk cu niște calviniști. Cabaliști. Că dacă Piper e,sau ba, misogin. Nu doar el, cum am spus, toți suntem, și trebuie să ne luptăm zilnic cu păcatul acesta. Însă Piper reprezintă o tradiție, baptiștii calviniști. Se crede teolog. Pentru mine nu e. Cel mult pastor. Un teolog trebuie să fie ceea ce e un filozof, matematician, poet, etc, în domeniul teologiei.

A fost întrebat John Piper, dacă o femeie poate să învețe un bărbat. Poate aceasta să țină o predică/conferință? Poate scrie un comentariu biblic/ lucrare de teologie? în care Adam să poată să-și șadă curul și să asculte Cuvântul lui Dumnezeu?

Cum scria Rachel Pietka, în articolul ei din Christianity Today, întrebarea asta parcă-i ruptă din America de acu două secole-napoi. Nu! Întrebarea a fost pusă zilele astea!

Conchide Piper, după Biblie, că femeia nu poate să fie sergent! Rily? Hai să dăm un sărci prin Scripturi să vedem câte femei comandanți/lideri/ avem! Debora, Hulda, Miriam, Ioana d`Arc. Hopa, am grăbit numărătoare.

Piper, continuă, că e preferabil ca femeile, după ce-și gată treaba de la cratiță, să scrie comentarii. Dacă are și un nume băiețesc, cu atât mai bine. E mai impersonal. Nu-i vede fusta. Dacă-și pune o burka, sau o schimbare de sex, probabil, ego-ul lui fragil și pur, nu e atins. Toate i se trag de la prea mult hedonism, bănuiesc.Feck!

Fetelor, vă încurajez să puneți mâna pe istorie, teologie, limbi clasice. Veți face o treabă mult mai bună decât noi. Sunteți mai înzestrate. Aveți un procesor i7 , iar noi X86! Dumnezeu vă cheamă, să dați jos baticurile și toate tradițiile patriarhale ce nu lasă Duhul să vă folosească în lucrarea Lui.

John-Piper2

Piper e îngrozit că fetele îmi citesc blogul :))

 

RACHEL PIETKA, Christianity Today article

Rachel Held Evans post

Răspunsul lui Piper

Posted in Erezie, Feminism, Geneza, Tradiție

Femeia-i o erezie! Pledoarie pentru feminism


Ne naștem cu o grămadă de bube-n cap, burieni ce continuu trebuie dubdite(rupte) din grădina noastră. Asta e una din primele porunci din Geneza: să-ngrijim grădina!

Tot ce-i alteritate e demn de dispreț și hulit. Românii urăsc pe unguri, transilvănenii pe moldoveni, bărbații femeile. Nu azi, că-i 8 Martie, azi le luăm ghiocei. E ceva natural, până la Escaton, rasismul și discriminarea eclozează pe pământul lui Adam.

Lumea în care trăim, chiar după curentele feministe din secolele trecute, încă e tot patriarhală. Cine a scris lucrările filozofice? Istoria? Lucrările teologice?

Bag seamă că toată lumea, păgână, iudaică, islamică, creștină, au ajuns la un consens teologic cu privire la originea răului: Eva din Grădină.

Mă întorc la parohia mea, ce am poposit un veac. Femeile și bărbații erau despărțiți ca la sinagogă. Ca la carantină, să nu să spurce sfântocanii. Să vază lumea cine șade drept și cine-i de jină. Nu doar situ în biserică, dar slujirea feminină era redusă la cântare și poezie. Și dădacă la coptiii neastâmpărați, din badocul vidat. Femeia trebuie să asculte și să tacă-n biserică ca peștele.

Nici la ortodocșii treaba nu-i mai oblă. Avem pe Mama Domnului ce ne strânge-n brațe alături cu Fiul ei, dar femeia are oleacă mai multe drepturi decât la evanghelici. Poate găti prescura, etc.

Fără să vrei, ți se formează tot felul de mecanisme psihologice, trăind în astfel de comunități, și dai dreptate ca boul la tot felul de tradiții prost împământite. Am citit Pânză de paianjen de Cella Cerghi. Nu am trăit niciodată o mai bună experiență citind o carte ca de la această autoare. Am crezut, când am luat-o în mână, că e mascul autorul.

Tot așa, mi-am zdrobit idolii, când am citit Forme de iubire implicită a lui Dumnezeu, de Simone Weil. Inițial am crezut că autorul e bărbat. Dumnezeu m-a smerit. Am recunoscut că fetele sunt mult mai bune. Am lecturat teologi ca Mary Douglas, Amy-Jill Levine, Christine Hays, etc.

Ce să mai zic? Că nu avem literatură teologică, rămânem cu o hermeneutică-ochelari de cal. Ne învață bărbații teologi cum să sărim, fugim, eclipsăm textele evidente din Scriptură în care femeia e prezentă slujitoare la picioarele lui Iisus. Că Yahweh nu s-a oprit în genealogii la un Supererou ca Samson, sau Micul Prinț David, nici măcar Socratele Solomon. A ales o femeie! Ea a fost purtătoarea Evangheliei, în pântec și voroavă! Tot femeile au avut curajul să vază Învierea. Apostolii, pregătiți mai bine ca-n Legiunea Străină, au dat bir cu fugiții. Dar acum, când s-au potolit furtunile, bărbatul poa-să ia depleiele Evangheliei. Femeia nu-i vrednică. Vas slab! Cred că și Dumnezeu se amuză de masculinătatea noastră.

Auziți adesea expresia, Prin Adam a venit păcatul….al Doilea Adam…Dar să știți că există și altă formulă: Prin Eva a venit viața, prin Noua Evă(Maria) a venit Viața!

Tuturor fiicelor Evei: LA MULȚI ANI!!!

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Posted in Interpretare, Omiletică

Dacă te apuci de predicat,fumează un trabuc întâi!


Omiletica, bat-o vina, știința retoricii, e precum matematica, neiubită, neîndrăgită de bieții păstorași. Postul acesta e pentru cei ce sprijină amvonul. Dacă-i prea acid, luați un omeprazol, sau cărbune medicinal. 🙂

În 10 ani am asistat la mii de ore de pricing(predicare). Vorba profesorului de omiletică, Haddon Robinson, dacă mă luam după acești pretinși Spurgeon, ajungeam mai ateu decât Bernard Russel. Câteodată e mai ferice să joci Clash of Clans pe smartfon în băncile bisericii, decât să asculți tâmpeniile și urletele, „pline de Duhul” a unor predicatori.

Am dat de fel de fel de personaje ce s-au perindat pe la amvon, „trimiși” precum apostolii, de Dumnezo personal, i-a sunat dimineață, și i-a mânat în întunecimea Budulăilui, să ne dea lumină, că tare orbecăiam.

Când n-aveam musafiri, eram chemați la Rondul de Noapte, precum Jon Snow, fiecare, bărbat. Auzeai orice, numai Cuvântul lui Dumnezeu nu. Scandaluri, bârfe, povești fără sens, tâmpenii, idioțenii, puteam sparge semințe și mă uit la telenovelă. Aflai rufele nespălate ale comunității, și te amuzai copios, străin fiind. Ne-ntrebam ca prostovanii, de ce nu dădeau a doua oară consătenii pe la noi.

  1. Cine predică să predice Evanghelia lui Dumnezeu. Preoții/pastorii/învățătorii nu au vreme bugăt pentru povești demne de o telenovelă.
  2. Problema greoaie stă în înterpretarea Cuvântului și comunicarea lui.

Cea mai greoaie parte a pastorului teolog e exegeza și hermeneutica. Cum sfătuia Karl Barth tinerilor studenți:„Exegeză, exegeză și iar exegeză!”

Nu ai nicio șansă să fi un bun deslușitor a tainelor lui Dumnezeu dacă nu pui mâna pe literatură teologică: comentarii biblice, lexikoane, dicționare, jurnale teologice, etc. Apar mii anual. Sute de cărți de prima mână, din păcate, în limba engleză.

E cam obligatoriu să pui mâna pe engleză, altfel, în limba română, resursele sunt limitate.

Omiletica! Arta oratorilor greci. Oleacă de actorie nu ar strica. Văd adesea mulți predicatori care țopăie ca Tiger din Winnie the Pooh. Dacă-i dau pe mut și le urmăresc gesticulațiile, mimica, sunt…de-a dreptul caraghioși. Limbajul e 90 % nonverbal. Știu, vi se pare o exagerare, dar dacă vă uitați la Mr.Bean, îmi dați dreptate.

Am urmărit câțiva prieteni cum predică. Am câteva comentarii. Știu că-s pregătiți teologic, dar unii nu folosesc tunul. Predică pentru bunica. Înțeleg că trebuie să-i înțeleagă toată lelea cu năframă, dar adurniți neastâmpărații tineri. Sunt destui predicatori pentru common-people. Voi sunteți academia, Luther, Wesley, Baxter. Stâlpii bisericii să clănțăne ascultându-vă. Nu mă refer aici la decibeli, și la urlete istericale, sau plânsete lacrimogene.

Pregătirea predicii. Nu cu ajutorul jurnalului lui Pustan, Predici de sâmbătă seara! Jurgen Moltmann a fost sfătuit de un profesor de-al său, să nu se apuce de predat/predicat decât dacă se pregătește 20 de ore pentru o oră de predicat/predat!

Lungimea și timpul predicii. Am urmărit un prieten care a fost pus la predicare după alți 3-4 predicatorași. Lumea nu mai avea astâmpăr. A mai făcut greșeala să facă o introducere luungă plictisitoare de te lăsa cu căscaturi. M-a pierdut după 5 minute. Predicarea e sacră. Nu accepta să predici la coadă! Nu pierde vremea cu introduceri irelevante. Cele mai bune cărți sunt scrise concis. Și predicile la fel.

Dar înainte de toate, tre-să fumezi trabucul lui Spurgeon, prințul predicatorilor, să ai bas, spre slava Domnului!

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Posted in Sfintii Parinti, Teologie

Nu vă apucați de teologie!


Teologia nu e un domeniu pentru leneși. Nici pentru proști. Îmi aduc aminte că eram abonat la corigență prin liceu, împreună cu vărul Marin. Eram excelenți amândoi la materiile umane, dar na, nu înțelegeam hieroglifele matematice. Și-aveam o profesoară ce vorovea o limbă ce o înțelegea doar ea. Și era pe fugă. N-avea rădburi pentru proști. Când a început, prin a 11 șpea combinațiile, eram amândoi fascinați că am înțeles, în sfârșit, materia inventată de păcătoșii babilonieni. Îi înțeleg acum pe evreii din robie că jinduiau să se întoarcă acasă, să cânte hore în templu. Too much matematics! Satisfacția noastră se pierdu în următoarea oră de combinații și permutări, când profa ne băgă în adâncuri, în Hadesul plin de flăcări ale matematicii, ce pârjolea neofiții, prostovanii ce nu știau nici sămăli. Suntem pierduți, ne-am zis! Să nu pierdem multa vreme, 5 ore pe săptămână, scriam poezii pe caietul cu pătrățele.

Unii cred că dacă se întorc la Dumnezeu, Dumnezeu le toarnă cu tolcerul tot ce au pierdut în timpul irosit până la momentul întâlnirii. Asculți Depeche Mode, Personal Jesus, și poți sporovăi cu oricine despre miezul din dodoașca teologiei.

Mă amuză copilașii nou-născuți(born-again din Ioan3) cât sunt de caraghioși. N-am scăpat nici eu de caricatura asta. Dacă aș fi fost oleacă mai smerit, eram absolvit de chipul quasimodic. Mă revăd continuu pe mine, în neamurile, prietenii care s-au pocăit recent. Încerc să evit conversațiile teologice, îi întreb de sănătate, cum o duc, etc. Ei întorc macazul, zgomotos, cu giumbușlucuri biblice, batând apa-n piuă pe câteva versete biblice, știute și de copii în poezii, la școala duminicală. Dacă încerc să-i duc prin explicațiile părinților, teologilor, îmi taie maioneza spunându-mi să rămânem la Biblie! Să joc cu regulile lor. Cum am zis, puțini sunt căutători, înfometați după răspunsuri și întrebări. Ei vor să-ți cânte Personal Jesus.

După mai bine de 10 ani pe ogorul teologiei, mi-am dat seama că e un domaniu vast. Nu avem vreme să cuprindem tot. Putem ciuguli câteva sfărmuri din fiecare felie ce compune teologia, dar nu cred că-i o metodă ce ne va fructifica căutarea.

Vechiul Testament și Noul Testament. Din prima trebuie să pui mâna pe greacă. Noul și traducerea VT, Septuaginta-LXX. Ebraica/aramaica pe cei îndrăgostiți de vetiu. Arheologia, istoria, etc. La Noul, deasemenea istoria vremii, filozofia, greaca koine, așa grosso-modo. Biserica Primară. Doamne, ce domeniu vast! Părinții Bisericii. Franțujii au tradus peste 550 de volume din Părinți. Numai un părinte poate să-ți ocupe toată viața. Epoca medievală, modernă, postmodernă, e plină de eminenți și străluciți teologi.

Pe lângă fiecare domeniu teologic în care te-ai angajat, trebuie să ceri ajutorul la două trei, sau mai multe discipline seculare:semiotica, limbile, filozofia, sociologia, psihologia, istoria, etc.

Cum am zis, teologia e un ocean, într-o continuă schimbare, toate râurile lumii se varsă-n el.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Posted in Poezie

Schweitzer & Vasile


Rațiunea și credința, cei doi siamezi din mine,

se sfădesc întru-veselie:

Ba că-i mai istoric Iisus-ul lui Schweitzer,

ba că dreptate are capadocu’Vasile.

Dreptate au amândoi siamezi,

câtă vreme nu obosesc,

să grijească de surzi,

suferinzi, muribunzi,

nerămânând doar limbuţi,

cu nasu-n carte sau bătând cruci.

Posted in Mariologie

Theotokos, Mama Răscumparatorului și a rascumpăraţilor


Toți care se închină la Maria sunt idolatrii. Jumări. Ăsta le este destinul. Chiar dacă au bătut sute mii de mătănii, posturi negre, s-au “jucat” cu margelele rozariului mai mult decât noi pe facebook,…ghinion, ăsta le este destinul. N-au tras lozu’câștigator ca noi, asta e, raiu’e doar pentru sfântocani, e scumpă chiria acolo, iar garsonierele sunt mici…

Avem puține și sărăcăcioase texte cu privire la Mama Domnului în Noul Testament. Bine, cantitatea nu-i un criteriu al importanței. Cred că listele din Numeri și nu numai, bate orice doctrină creștină  dacă ne luăm după criteriul lungimii. Țoalele preoțești din Exod sunt mai importante decât angeologia, Trinitatea, Duhul Sfânt, etc. Ce să-i faci, dacă la scribul Pentateuhului i-a plăcut moda.  Lui Isaia nu. Vezi ce zice prin capitolul III. 🙂

E interesant că în puținele texte în care o găsim pe Maria, aceasta era împreună cu Iisus.  Ea e nedespărțită de Fiul ei, Fiul lui Dumnezeu.  Putem împrumuta hermeneutica  lui Calvin cu privire la Iisus. Maria din Geneza până în Apocalips. Putem face exercițiul acesta.   Grosso modo, o găsim în  protoevanghelia din Grădină, în fecioara din oracolul lui Isaia, în Biserica biruitoare din ultima carte a Scripturii.  Ea, aleasa Tatălui, Mama Fiului și mireasa Duhului!

Bine, îmi veți spune, nu grăiește deslușit apostolul că doar Unul e mediator între Dumnezeu și om?  De parcă doar aci se ciorovaiesc versetele?  Sau apostolii?  Păi nu tot Unu Dumnezeu a zis că e, prin Pentateuh, iar acum, prin Noul, facem cunoștință cu trei?  Biserica nu mediază la Dumnezeu pentru lume?  Credinciosii nu sunt rugați de același apostol, să medieze la Dumnezeu pentru lume?

Maria e legată ombilical, ireversibil, pentru vecie de Iisus.  Nu putem să-L cunoaștem pe Fiul fără Ea,  si viceversa.  În teologie mariologia și hristologia sunt inseparabile.

Ea este prima care a vestit Evanghelia(vezi vizita ei la Elisabeta) și tot femeile au vestit Învierea. A fost aleasă de Dumnezeu, și-a dus o povară imensă : Fiul ei va muri.  Cu acest gând trebuie să-i înțelegem reacțile: ce mamă ar surâde la acest gând?  De-aceea e prima între sfinți!

Posted in Geneza

Cum buchisim Geneza 1-11?


 

Când m-am pus cu burta pe Geneza, acu` aproape 20 de ani, am citit relatarea Începuturilor ca pe-o poveste. Dar ce fel/gen de poveste e asta? mă-ntrebam. Christian Aid Ministries, menoniții, traduceau pentru evanghelicii români literatură. Am pus la 15 ani pe cartea lui Ken Ham despre origini, ce-i drept că m-a atras coperta ce avea un juma de chip de maimuță darwiană și cealaltă jumate, un nealcoș și chipeș chip de Adam, proaspăt selfuit din Grădină. Treaba era oblă: Noe trăiește prin Turcia, își caută încă o vulcanizare pentru arca lui, și acest Ken Ham a prostit prostimea să-i construiască o altă arcă să-i dea o mână de ajutor neajutoratului Noe.

th

Creaționiștii au pornit pe un drum înfundat. După cât înțeleg eu, vor să ni-L măsoare pe Dumnezeu. Să ne încredem în liniarul lor. Eu mă încred doar în radiera din penarul lor. Ce lesne ar fi ca Dumnezeu să fie un uriaș papagal roșu, să ne facem selfie cu El, vorba lui Kierkegaard. Ce e amuzant, că acești creaționiști, urmașii lui Calvin, nu au stat să-și asculte patriarhul, care-și avertiza cititorii, că dacă vor să găsească știință, astrononie și alte științe înrudite, pe paginile Genezei, să caute altundeva.(Comentariu pe Geneza, p.79).

Toți teologii cu bun simț au conchis să ne apropiem de primele 11 capitole ale Genezei nu cu întrebarea Cum? ci Cine? 

O să vorbesc data viitoare despre mitologie și mit, că-mi place să las istoria/ cultura vremii să vorbească în vreme ce geografia/ geologia o pun pe mut.

 

 

 

 

Posted in din ce mai scriu, Poezie

Dumnezeu iubește femeia


Dumnezeu iubește femeia.

El a creat Zidirea în chip de mamă,

Cu cei doi sâni ce hrănesc omenirea:

Iubirea și frumosul.

Maria și Eva,

începutul și plinirea-omenirii.

Lumea rămâne o caricatură

În patriarhatul, sclavia și mândria

Adamului ce nu iubește femeia. fb_img_1488354359162

                                     sursa

 

Posted in din ce mai scriu, Poezie

Euharistie


Dumnezeu ne așteaptă duminică,

ca pe copiii Lui, să ne dea pită.

fără condică de prezență, sau absență,

doar cu bucuria reîntâlnirii, în poală

să ne găsim bârlogul, culcușul, viața.

 

Ne dă pită, sau mere din Pomul Vieții,

după străpăzirea dinților cu corobețe,

lacom șterpelite din grădina reptilei…

Ne dă pită, leac pentru burtă și limbă

după atâta bubă și gastrită.

 

El vrea copilași, în poală, la poveste

despre lumea Lui fără supereroi,

doar David și Iosua zburdă ștrengărește

în grădina-i fără strigoi,

mica ogradă cu loc pentru noi.

 

Ne așteaptă duminică, în barba-i patriarhală

să ne găsim odina,

după atâta pribegire și uitare,

să mâncăm pită,

în poala-i plină de sfărmuri și iubire.