Sf. Vasile cel Mare


Despre Invidie

Bun este Dumnezeu şi dătător de bunătăţi celor vrednici; rău este diavolul şi făcător a tot felul de răutăţi. După cum lipsa de invidie vine de la Cel bun, tot aşa invidia urmează diavolului.

Să ne păzim deci, fraţilor, de patima invidiei, ca nu cumva să ajungem părtaşi faptelor celui potrivnic şi să fim osândiţi odată cu el. Dacă cel mândru suferă aceaşi osândă ca şi diavolul, cum va scăpa invidiosul de pedeapsa pregătită diavolului ?

Nu se naşte în sufletele oamenilor o patimă mai pierzătoare decât invidia; supără foarte puţin pe cei din jur, dar pricinuieşte în primul rând un rău personal celui stăpânit  de această pornire nestăpânită. După cum rugina mănâncă fierul, tot aşa  şi invidia  roade sufletul invidiosului. Dar, mai bine spus, după cum viperele, potrivit spuselor oamenilor, mănâncă, la naşterea lor, pântecele care le-a zămislit, tot aşa şi invidia obişnuieşte să sfâşie sufletele care au odrăslit-o.

Invidia este o întristare pentru bunăstarea aproapelui. Din această pricină pe invidios niciodată nu-l părăseşte nici supărarea, nici mâhnirea. A rodit mult ţarina vecinului ?

Este plină casa vecinului de tot ce-i trebuie pentru viaţă ?

Nu-l părăseşte veselia ? Ei bine, toate acestea întreţin boala şi măresc durerea invidiosului. Aşa că se aseamănă cu un om gol, lovit din toate părţile. Este cineva voinic, sănătos ?

Starea lui îl răneşte pe invidios! Este altul mai frumos la chip ?

Altă rană pentru invidios. Cutare depăşeşte pe mulţi prin talentele sale ? Este cineva cinstit şi admirat pentru înţelepciunea şi darul vorbirii ? Este altul bogat, îi place nespus să dăruiască şi să împărtăşească din averea sa pe cei săraci ?Este lăudat mult de cei cărora le face bine ? Ei bine, toate acestea sunt lovituri şi răni care-l lovesc drept în inimă.

Şi grozăvia bolii stă în aceea că nu poate să şi-o mărturisească; dimpotrivă, stă cu capul aplecat, cu ochii în pământ, este buimac, plângăreţ, mistuit de răutate. Dacă-l întreabă cineva de ce suferă, îi e ruşine să-şi mărturisească  tot chinul sufletului şi să spună : Sunt un invidios şi un amărât; mă roade fericirea prietenului meu; bunăstarea fratelui meu mă face să plâng de durere; nu pot suferi să văd faptele bune ale altora; orice bunăstare a altui om mă face nenorocit!

Aşa ar grai dacă ar vrea să spună adevărul. Dar nu vrea să mărturisească nimic din toate chinurile lui; ţine boala în adâncul sufletului, şi boala îi roade încetul cu încetul măruntaiele şi-l topeşte.

3 thoughts on “Sf. Vasile cel Mare

  1. Bun venit in fascinanta, adictiva, perfida si ingrata lume blogosferica!
    Dupa cum ai vazut, si eu mi-am propus sa aduc cate putin din Patristica la lumina. Exista multe lucruri frumoase si folositoare; e pacat sa le ignoram. Din pacate, scrisorelele, denigrarile si stirile incendiare fac deliciul blogosferei crestine de pe la noi, in detrimentul calitatii opiniilor si dezbaterilor pertinente …

    1. manuintrigatu says:

      Asa este Dyo! Reformatii in lupta lor cu vestul au pierdut…estul. Cred ca o intelegere corecta a spiritualitatii estice ar fi dat o alta aroma reformarii

  2. Multumesc Dyo,

    Esti primul meu musafir. Dumnezeu sa te blagosloveasca!

    Ma intrebam, de ce avem nevoie de Sfintii Parinti, chiar si in teologia evanghelica, sau in viata ei ? Mi-a venit in inte un pasaj a lui Georges Florovsky, din “Biblie, Biserica si Traditie”:

    ” Adeseori traiesc un sentiment ciudat. Atunci cand citesc pe clasicii teologiei crestine, Parintii Bisericii, ii gasesc mai aproape de problemele si necazurile timpurilor mele decat ceea ce spun unii teologi moderni. Parintii se luptau cu probleme existentiale, cu acele revelatii ale subiectelor eterne, descrise si inregistrate de Sfintele Scripturi. Mi se pare ca Sf. Atanasie si Sf. Augustin sunt mult mai la zi decat multi dintre teologii nostri contemporani. Motivul este simplu: ei aveau de-a face cu faptele insele si nu cu harti de-ale faptelor. Ei erau preocupati atat de ceea ce putea crede omul, cat si ceea ce a facut Dumnezeu pentru om. In contextul unor vremuri pe care le traim si noi astazi, trebuie sa ne largim perspectivele, sa ne reamintim de Parintii din trecut si sa incercam, pentru perioada noastra, o sinteza existentiala a experientei crestine.”

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s