Omul este o întrebare fără răspuns. Împlinirea şi fericirea sa reprezintă acceptarea iubitoare şi adorarea a ceea ce este de neînţeles şi a imposibilităţii de a da răspuns în iubire lui Dumnezeu. Aceste lucruri pot fi acceptate doar în practica iubirii, nu în teoria voinţei de a înţelege.
Sunt mulţi care consideră că ar fi perfect conştienţi de propria poziţie. Faţă de sine, de societate, de viaţă. De menirea lor. Desigur, ştim multe din toate acestea. Şi de ce această luciditate să nu reprezinte totodată hrana ţi călăuza omului pe drumul spre ceea ce este de neînţeles în legătură cu sine şi cu Dumnezeu ? Dar se observă tot mai mult faptul că întreaga cunoaştere reprezintă doar drumul spre ceea ce este de neînţeles( cunoascut şi asumat), că esenţa cunoaşterii o reprezintă iubirea în care cunoaşterea se autotranscende, iar omul acceptă ceea ce este de neînţeles.
Cât de simplu este totuşi creştinismul: intenţia de a te dărui, în iubirea ce capitulează, lui Dumnezeu Cel de neînţeles; teama că totuşi nu realizăm acest lucru, ci ne limităm la ceea ce înţelegem, iar prin aceasta păcătuim;
credinţa că Isus a împlinit acest abandon necondiţionat şi prin aceasta a fost bine primit de către Cel ce l-a încredinţat acestui abandon; credinţa că în reuşita acestei dăruiri în cazul lui Isus, Dumnezeu ni s-a dăruit nouă în mod incontestabil.

preluat din Karl Rahner, Gânduri despre credinţă, Editura Galaxia Gutemberg,2010.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s