Din Narnia , despre trădare


“Apoi, ca să se înveselească, luă un nai micuţ de pe bufet – parcă era făcut din paie – şi începu să cânte. La auzul acestei melodii, lui Lucy îi veni să plângă, să râdă, să danseze şi să doarmă în acelaşi timp. Trecuseră probabil multe ore, când, în sfârşit, spuse:
– Domnule Tumnus, îmi pare rău că trebuie să te întrerup, îmi place foarte mult această melodie, dar acum trebuie neapărat să mă duc acasă. Venisem numai pentru câteva minute…
– Acum nu mai are nici un rost, spuse Faunul, punând naiul deoparte şi clătinând amărât din cap.
– Nici un rost? Întrebă Lucy, sărind în picioare destul de speriată. Ce vrei să spui? Trebuie să plec acasă chiar acum. Au să fie îngrijoraţi, n-au să ştie unde sunt. Domnule Tumnus! Ce s-a întâmplat? Îl întrebă după o clipă.
Ochii Faunului erau plini de lacrimi care i se prelingeau pe obraji; începuse să-i curgă şi nasul. Faunul îşi acoperi faţa cu mâinile şi începu să urle.
– Domnule Tumnus! Domnule Tumnus! Spuse Lucy, disperată. Nu plânge! Ce s-a întâmplat? Nu te simţi bine? Dragă domnule Tumnus, ce te supără?
Dar Faunul continua să plângă cu suspine de parcă i s-ar fi frânt inima din piept. Nu se opri nici când Lucy se duse la el şi-l îmbrăţişă şi-i dădu batista ei. Luă batista şi începu să se şteargă cu ea. Dar, de fiecare dată când devenea prea udă ca s-o mai poată folosi, o storcea, astfel încât, în scurt timp, se făcu o mică băltoacă pe jos.
– Domnule Tumnus! Îi ţipă Lucy la ureche, scuturându-l. Încetează! Încetează imediat! Nu ţi-e ruşine? Un Faun aşa mare… De ce plângi?
– Ooo! Suspină domnul Tumnus. Plâng pentru că sunt un Faun rău.
– Ba eu nu cred deloc că eşti un Faun rău, zise Lucy. Eu cred că eşti un Faun foarte bun. Eşti cel mai drăguţ Faun pe care l-am cunoscut vreodată.
– Oo! N-ai spune asta dac-ai ştii… îngână domnul Tumnus printre suspine. Nu, sunt un Faun rău. Nu cred să fi existat un Faun mai rău de când e lumea.
– Da ce-ai făcut? Îl întrebă Lucy.
– Bătrânul meu tată, spuse domnul Tumnus, cel din poza de deasupra căminului, n-ar fi făcut aşa ceva niciodată.
– Ce? Întrebă Lucy.
– Ce-am făcut eu, răspunse Faunul. Am intrat în serviciul Vrăjitoarei Albe. Asta am făcut. Sunt servitorul Vrăjitoarei Albe.”

Preluat dib C.S.Lewis, Şifonierul, Leul şi Vrăjitoarea, Editura Rao, 2005.

4 thoughts on “Din Narnia , despre trădare

  1. Absolut superbă această scenă din carte. Totuși, Faunul se pocăiește de „rău” și îi dă drumul lui Lucy, după care suferă consecințele…

  2. Care crezi că este cea mai semnificativă scenă, cu cel mai puternic mesaj (cu conotații creștine,poate) din acest volum al lui C.S. Lewis?

  3. Andrei trebuie să- l recitesc. Cărţile lui Lewis, Narnia, este Scriptura pe limbajul ălor mici. Tu te referi la teologie, însă şi istoria e semnificativă. Ea este cadru. Istoria care încapsulează teologia , îi dă acesteia o notă existenţială(că tot vorbirăm de existenţialism la tine pe blog). Lumea lui Dumnezeu invadează( transcende, ca să folosesc un termen filozofic) lumea noastră imanentă. Avem nevoie de ambele, şi de istorie şi de teologie.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s