Rugăciune pentru Mureşan Irina


Doamna Mureşan Irina(55 de ani) a venit la spitalul nostru joi seara, pe secţia Terapie Intensivă. A fost diagnosticată cu infarct miocardic acut. Am înţeles că ii sunt afectate cele trei coronare, care alimentează inima cu sânge, şi de aceea am transferat-o în secţia de chirurgie, pentru a i se face by-pass. Acest by-pass constă în a se lua o venă de la picior şi a se coase în locul arterelor coronare, ca să fie inima hrănită la rândul ei cu sânge.
Nu a fost operată fiindcă starea ei s-a înrăutăţit, a făcut şi un edem pulmonar acut, şi s-a întors la noi pe secţie.
Eu nu o cunosc, însă am stat de vorbă cu ea, şi i-am zis că mă rog pentru însănătoşirea ei.
Este credincioasă , şi mi-a zis că se lasă în mâna Tatălui Ceresc, orice i s-ar întâmpla.
Astazi i-am cerut voie sa va spun tuturora despre starea ei, si i-am cerut o poză cu ea, în care e împreună cu fiica si soţul ei.
Are nevoie de rugăciunile voastre, de întărirea credinţei în aceste momente cruciale din viaţa ei. Dumnezeu să o întărească!

Este greu să te rogi în viaţa de zi cu zi. Este greu totodată să nu uiţi să te rogi deoarece în epoca şi anturajul actual, rugăciunea nu are sprijin şi sol fertil pentru a creşte. Este şi mai greu să te „rogi” cu adevărat şi nu doar să rosteşti nişte formule. Ah, putem oare în rugăciunea noastră zilnică numi adevărată rugăciune şi ce este doar simplă rostire? Cât de des sunt inima şi sufletul departe de ceea ce ne rugăm, cât de des se transformă cuvântul, adresat lui Dumnezeu de la inimă la inimă, în rostirea unei simple formule, preocupaţi fiind doar de rostirea ei, fără să fim în prezenţa a ceea ce spunem!
Cotidianul banalizează rugăciunea zilnică: ea devine exterioară, mecanică, lipsită de sensibilitate, rugăciune a buzelor şi îndeplinire a unei obligaţii exterioare de care ne achităm cât mai repede posibil pentru a ne putea dedica din nou unor lucruri mai îmbucurătoare.
Şi astfel se poate întâmpla, în mod banal şi totuşi cutremurător, să ne rugăm şi să fim totuşi departe cu inima de Dumnezeu, să-L lăudăm doar cu buzele, fără ca inima să fie implicată, crezând cu toate acestea că ne-am făcut datoria faţă de El.
Se poate ca omul să sufere în interior în urma tensiunii dintre ceea ce este şi ceea ce ar trebui să fie rugăciunea sa; în urma faptului că inima sa nu participă suficient la cuvintele înălţătoare laudei, mulţumirii, rugăminţii, veneraţiei, căinţei precum şi a altor atitudini asemănătoare de care este vorba în rugăciune; în urma faptului că el vrea să se roage – des şi zilnic – dar aparent nu poate, deoarece o paralizie interioară i-a cuprins inima şi are impresia că sinceritatea i-ar interzice să simuleze doar ceea ce în realitate nu poate înfăptui, iar fidelitatea sa faţă de sine şi Dumnezeu i-ar impune prin urmare să aştepte până când din adâncul inimii sale ar irumpe de la sine din nou izvorul harului, al trăirii şi al înduioşării spontane, făcând astfel posibilă o rugăciune ce este într-adevăr – aşa cum se spune – o adevărată revărsare a inimii.
Şi totuşi, în ciuda tuturor acestor greutăţi, vechea înţelepciune şi deprindere a vieţii creştine rămâne justificată şi adevărată chiar şi pentru noi: a te ruga în viaţa obişnuită zilnic, a nu reduce rugăciunea la clipele rare de înduioşare sau emoţie.

preluat din Karl Rahner, Gânduri despre credinţă, Editura Galaxia Gutemberg,2010.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s