Tudor Arghezi, Psalm



Făr-a te şti decît din presimţire,
Din mărturii şi nemărturisire,
M-am pomenit gîndindu-mă la Tine
Şi m-am simţit cu sufletul mai bine.
Poverile-mi părură mai uşoare,
Ca după binecuvîntare,
Şi-nsetoşat de Tine şi flămînd,
M-am ridicat în groapa mea cîntînd.

Cine eşti Tu, Acel de care gîndul
Se-apropie necunoscîndu-l ?
Cui cere milă, sprijin şi putere
Neştiutor nici cum, nici cui le cere ?
De-ajuns a fost ca, nezărit,
Să Te gîndesc şi-am tresărit.

Tu nici nu-ntrebi ce voi şi mi-l şi dai.
Ce mi-a lipsit, întodeauna ai,
Şi-ai şi uitat
De cîte ori şi ce şi cît mi-ai dat.
Hambarul ţi-este plin împărăteşte.
Pe cît îl scazi, mai mult se împlineşte,
Şi de la Tine sacul ce se scoate
Se însuteşte cu bucate.
Dai voie bună, voia bună creşte.
Dai dragoste şi dragostea sporeşte.
Izvor îmbelşugat a toate,
Tu nu dai nici-un bun pe jumătate
Sau nu-l dai nicidecum
Aceluia ce toarce şi împînzeşte fum.

Cînd l-am pierdut, n-apuc să ţi-l arăt
Că mi l-ai pus adaos îndărăt.

Stau ca-ntre sălcii, noaptea, călatorul
Şi nu ştiu cine-i Binefăcătorul.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s