Mitropolitul Antonie al Surojului, Aducerea aminte de moarte


Pentru început aş dori să risipesc, dacă voi putea, mentalitatea obişnuită a omului modern referitoare la moarte – sentimentul de temere, de respingere, gândul că moartea e cel mai rău lucru care i se poate întâmpla unui om şi că supravieţuirea trebuie urmărită cu orice preţ, chiar dacă ea nu are nimic de-a face cu trăirea adevărată.
În primele veacuri, când creştinii erau mai aproape atât de rădăcinile lor păgâne, cât şi de experienţa extraordinară, zguduitoare a convertirii, a descoperirii Dumnezeului celui Viu în şi prin Hristos, se vorbea despre moarte ca şi de o naştere întru veşnicie. Era percepută nu ca un sfârşit, nu ca o înfrângere finală şi totală, ci ca un nou început. Viaţa era considerat o ascensiune către cele veşnice, iar moartea ca o uşă care se deschide şi prin care ni se îngăduie să intrăm. Aceasta explică de ce adeseori creştinii obişnuiau să-şi amintească unii altora despre moarte, în cuvinte precum Adu-ţi aminte de moarte. Între rugăciunile pe care Sfântul Ioan Hrisostom ni le-a lăsat ca moştenire de preţ, există una în care Îi cerem lui Dumnezeu să ne dăruiască aducerea aminte de moarte. Când ne adresăm cu astfel de cuvinte omului modern, reacţia îndeobşte întâlnită este aceea de respingere, de repulsie. Înţelegem noi, oare, prin aceste cuvinte, că aducerea aminte de moarte este ca sabia lui Damocles atârnată deasupra capului, că în orice clipă praznicul vieţii poate să ia sfârşit în chip tragic, oribil chiar? Înseamnă oare că, de câte ori ne întâmpină o bucurie, trebuie să conştientizăm că va avea un sfârşit? Că dorim să întunecăm lumina fiecărei zile cu teama unei morţi iminente?
Nu aşa simţea creştinul primelor veacuri. Ceea ce el simţea, era că moartea este un moment decisiv, când trebuie să ia sfârşit tot ceea ce mai putem face pe pământ, şi că trebuie să ne grăbim să împlinim tot ceea ce poate fi împlinit aici. Iar ţelul vieţii, în duhul marilor îndrumători în viaţa duhovnicească, era să devenim acea persoană autentică, aşa cum a gândit-o Dumnezeu, care să se apropie pe cât posibil, după puterile sale, de ceea ce Apostolul Pavel numeşte măsura vârstei deplinătăţii lui Hristos (Ef. 4, 13). Acesta era în mod paradoxal ţelul, aspiraţia de împlinit în viaţă, şi anume – a ne transforma, în modul cel mai desăvârşit posibil, într-un chip neprihănit al lui Dumnezeu.

preluat din Viaţa, boala , moartea , Ed.Sfântul Siluan, 2010.

One thought on “Mitropolitul Antonie al Surojului, Aducerea aminte de moarte

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s