Olivier Clément , despre Înviere



Până în „secolul luminilor” nu există nici o îndoială, printre creştini, asupra autenticităţii datului scripturistic relativ la învierea lui Iisus şi la interpretarea care trebuie să i se dea. Afirmaţia naivă a învierii, în măsura în care era un fapt istoric, şi credinţa în cel Înviat se amestecau fără putinţe de distingere.
Problema apare când însăşi ştiinţa „pre-critică” va stabili din principiu că nu există altă realitate, altă modalitate a fiinţei decât lumea simţurilor şi a cantităţii.

„Miracolul” trebuie să fie negat aprioric. Teologia liberală din secolul al XIX-lea se dezvoltă în acest univers fără mister.
Este „palatul de cristal” al lui Dostoievski, cu idolii săi de raţionalitate şi istorie.
Hristosul înviat nu poate fi decât un mit, în sensul cel mai sărac. Raţiunea şi istoria nu se interesează decât de Iisus al istoriei, omul din Nazaret, unsul probabil politic a cărui venire se epuizează în eşecul fără viitor al crucii.
Dar evangheliile sunt în aşa măsură înţesate cu semne şi enigme, în ele ele invizibilul pătrunde atât de mult vizibilul, conştiinţa necurmat sugerată de Iisus a identităţii sale divine este aşa de netă încât ar trebi să ştergem totul dacă am voi să vedem doar o istorie raţional garantată.
La limită – semn aproape apofatic -,istoria expusă s-ar risipi, Iisus nu ar fi decât o fantasmă.

Marginalizându-l, sau aproape, pe Iisus al istoriei, Bultmann descifrează „mitul” învierii, evenimentul credinţei trăit în primele comuniţăţi creştine, sensul pe care credinţa lor l-a dat crucii.
Lumea rămânând cea ce este, supusă „legilor” precizate de ştiinţă, învierea se identifică cu credinţa, după o interpretare „existenţială” a ei, adică la urma urmei subiectivă.

Astăzi, în exegeza care domină în Apus, gândirea lui Bultmann este temperată, dar nu este cu adevărat depăşită. Continuitatea dintre Iisus al istoriei şi Iisus al credinţei nu mai este negată, dar ea este pur „personală”, fără consecinţe pentru corpul individual a lui Iisus. Xavier Leon-Dufour, la sfârşitul unei frumoase cărţi a sale, pare să sugereze cum cadavrul lui Iisus se întoarce în universul căruia îi aparţine, dar într-un univers care de acum, prin prisma învierii, este transformat şi glorios. El citează în mod preferenţial o ipoteză a lui Henri Bouillard după care mormântul gol s-ar explica printr-o prodigioasă acceleraţie a descompunerii materiei organice, de aşa manieră încât nu ar mai apărea nimic în momentul vizitei femeilor.
A spune că Hristos a înviat ar însemna să afirmi că El este mereu viu şi că lumea va fi transfigurată. Cât despre trupul lui Iisus, el s-ar fi descompusca trup ca atare, iar pentru unii n-ar fi de mirare dacă s-ar regăsi scheletul lui. Expresie în mod blasfemică pentru un ortodox.

Astfel, „scandalul învierii” a fost făcut să dispară iar afirmaţia centrală a sfântului Ioan(1,14) , „Cuvântul s-a făcut carne” se vede în mod unic relativizată.

Preluat din Olivier Clement, Chiar dacă moare va trăi, Ed. Galaxia Gutemberg,2003.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s