Scrisorile unui drac bătrân către un drac tânăr


Iau aminte la ceea ce spui despre îndrumarea lecturii pacientului tău şi grija ca el să se întâlnească cu o bună parte din prietenii săi materialişti. Dar oare nu eşti puţin mai naiv? Sună ca şi cum tu presupui că argumentul ar fimodul de a-l ţine departe de gearele Vrăjmaşului. Aşa ar fi fost, dacă ar fi trăit cu câteva secole înainte. Pe atunci, oamenii ştiau încă destul de bine când un lucru era dovedit şi când nu şi, dacă era dovedit, atunci chiar îl credeau. Ei încă legau gândirea de practică şi erau gata să-şi schimbe modul de viaţă în urma unei înlănţuiri de raţionamente. Dar noi am schimbat mult situaţia cu ajutorul presei săptămânale şi cu alte arme de felul acesta. Omul tău, încă de copil, a fost obişnuit ca o duzină de filozofii incimpatibile să-i joace deodată în cap. El nu se gândeşte la doctrine dacă sunt, întâi de toate, „adevărate” sau „false”, ci dacă sunt „academice” sau „practice”, „depăşite” sau „contemporane”, „convenţionale” sau „barbare”. Jargonul, nu argumentul, este cel mai bun aliat al tău în a-l ţine departe de biserică. Nu-ţi pierde timpul încercând să-l faci să creadă că materiaismul este adevărat. Fă-l să creadă că e puternic, sau viguros, sau curajos, că este filozofia viitorului – asta-l interesează.
Necazul cu argumentul este că mută toată lupta pe terenul Vrăjmaşului şi el poate să argumenteze, pe când în propaganda cu adevărat practică de felul celei pe care o sugerez, El s-a dovedit, de-a lungul secolelor, cu mult inferior Tatălui Nostru din Adâncuri. Prin însuşi actul confruntării, tu trezeşti raţiunea pacientului şi, odată trezită, cine poate prevedea rezultatul? Chiar dacă un anumit şir de gânduri poate fi sucit în aşa fel încât să se încheie în favoarea noastră, vei descoperi că ai întărit în pacientul tău obiceiul fatal de a se preocupa de problemele universale şi de a-şi îndepărta atenţia de la şuvoiul experienţelor senzoriale, imediate. Sarcina ta este să-i fixezi atenţia asupra şuvoiului. Învaţă-l să-l numească „adevărata viaţă” şi nu-l lăsa să se întrebe ce înţelege prin „adevărată.
Adu-ţi aminte că el nu este un spirit pur, ca tine. Cum tu n-ai fost niciodată om (ah, avantajul acesta nesuferit al Vrăjmaşului), nu-ţi dai seama cât sunt ei de înrobiţi de strânsoarea obişnuitului.
Am avut cândva un pacient, un ateu convins, care obişnuia să studieze la British Museum. Într-o zi, pe când era acolo şi citea, am văzut că un şir de gânduri din mintea lui începe s-o ia pe un drum greşit. Bine-nţeles, Vrăjmaşul a fost lângă el într-o clipită. Înainte să mă dezmeticesc eu, am văzut că munca mea de vreo douăzeci de ani începe să se clatine. Dacă mi-aş fi pierdut caput şi aş fi încercat o defensivă prin argumentare, aş fi fost distrus. Dar n-am fost aşa prost. Am lovit instantaneu în partea pe care omul o avea cel mai bine sub controlul meu şi am sugerat că era vremea prânzului. Vrăjmaşul a făcut pesemne contrasugestia (ştii că nu se poate surprinde exact ce le spune El) că asta e ceva mai important decât masa. Cel puţin cred că acesta trebuie să fi fost firul lui, deoarece când am spus: „Exact, de fapt prea important ca să fie abordat la sfârşitul dimineţii”, pacientul s-a luminat considerabil, iar pe când am adăugat: „Ar fi mult mai bine să revin după prânz şi să încep cu mintea odihnită”, era deja în drum spre uşă. Odată ajuns în stradă, bătălia a fost câştigată. I-am arătat un vânzător de ziare anunţând ziarul de amiază şi autobuzul 73 care trecea, iar înainte de a pune piciorul pe scară i-am dat convingerea de neclintit că, oricât de ciudate ar fi ideile care i s-ar năzări cuiva închis doar cu cărţile sale, o doză sănătoatsă de „viaţă adevărată” (prin care înţelege autobuzul şi vânzătorul de ziare) este suficientă pentru a-i arăta că „toate celelalte nu pot fi nicidecum adevărate”. Ştia că a scăpat ca prin urechile acului şi, în anii următori, îi făcea plăcere să vorbească despre „acel nelămurit simţ al actualului care este suprema noastră garanţie împotriva aberaţiilor logicii pure”. Acum e în siguranţă în casa Tatălui Nostru.
Începi să-mi prinzi ideea? Mulţumită proceselor pe care le-am pornit în ei cu secole în urmă, li se pare cu totul imposibil să creadă ceva neobişnuit cât timp au sub ochi obişnuitul. Continuă să-i arăţi valoarea obişnuitului. Mai presus de orice, nu încerca să foloseşti ştiinţa (vreau să spun adevărata ştiinţă) ca apărare împotriva creştinismului. L-ar încuraja în mod cert să se gândească la realităţi pe care nu le poate vedea şi atinge. Au existat cazuri triste printre fizicienii moderni. Dacă trebuie să-şi bage nasul în ştiinţă, ţine-l la economie sau sociologie; nu-l lăsa să se îndepărteze de acea nepreţuită „viaţă adevărată”. Dar cel mai bine e să nu-l laşi să citească nimic despre ştiinţă, ci lasă-l să-şi facă o idee generală şi măreaţă că el ştie totul şi că tot ce a prins întâmplător din conversaţii şi lecturi ocazionale este „rezultatul cercetării moderne”. Adu-ţi aminte că eşti acolo ca să-l zăpăceşti. După cum vorbiţi unii din voi, dracii tineri, oricine ar putea crede că sarcina voastră este să-i învăţaţi!

Unchiul tău afectuos, Zgândărilă

preluar din C.S.Lewis, Scrisorile unui drac bătân către un drac tânăr,Editura Logos ,Cluj 1993.

MY DEAR WORMWOOD,
I note what you say about guiding our patient’s reading and taking care that he sees a good deal of his materialist friend.
But are you not being a trifle naïf? It sounds as if you supposed that argument was the way to keep him out of the
Enemy’s clutches. That might have been so if he had lived a few centuries earlier. At that time the humans still knew
pretty well when a thing was proved and when it was not; and if it was proved they really believed it. They still
connected thinking with doing and were prepared to alter their way of life as the result of a chain of reasoning. But
what with the weekly press and other such weapons we have largely altered that. Your man has been accustomed, ever
since he was a boy, to have a dozen incompatible philosophies dancing about together inside his head. He doesn’t think
of doctrines as primarily “true” of “false”, but as “academic” or “practical”, “outworn” or “contemporary”,
“conventional” or “ruthless”. Jargon, not argument, is your best ally in keeping him from the Church. Don’t waste time
trying to make him think that materialism is true! Make him think it is strong, or stark, or courageous—that it is the
philosophy of the future. That’s the sort of thing he cares about.
The trouble about argument is that it moves the whole struggle onto the Enemy’s own ground. He can argue too;
whereas in really practical propaganda of the kind I am suggesting He has been shown for centuries to be greatly the
inferior of Our Father Below. By the very act of arguing, you awake the patient’s reason; and once it is awake, who can
foresee the result? Even if a particular train of thought can be twisted so as to end in our favour, you will find that you
have been strengthening in your patient the fatal habit of attending to universal issues and withdrawing his attention
from the stream of immediate sense experiences. Your business is to fix his attention on the stream. Teach him to call it
“real life” and don’t let him ask what he means by “real”.
Remember, he is not, like you, a pure spirit. Never having been a human (Oh that abominable advantage of the
Enemy’s!) you don’t realise how enslaved they are to the pressure of the ordinary. I once had a patient, a sound atheist,
who used to read in the British Museum. One day, as he sat reading, I saw a train of thought in his mind beginning to go
the wrong way. The Enemy, of course, was at his elbow in a moment. Before I knew where I was I saw my twenty
years’ work beginning to totter. If I had lost my head and begun to attempt a defence by argument I should have been
undone. But I was not such a fool. I struck instantly at the part of the man which I had best under my control and
suggested that it was just about time he had some lunch. The Enemy presumably made the counter-suggestion (you
know how one can never quite overhear What He says to them?) that this was more important than lunch. At least I
think that must have been His line for when I said “Quite. In fact much too important to tackle it the end of a morning”,
the patient brightened up considerably; and by the time I had added “Much better come back after lunch and go into it
with a fresh mind”, he was already half way to the door. Once he was in the street the battle was won. I showed him a
newsboy shouting the midday paper, and a No. 73 bus going past, and before he reached the bottom of the steps I had
got into him an unalterable conviction that, whatever odd ideas might come into a man’s head when he was shut up
alone with his books, a healthy dose of “real life” (by which he meant the bus and the newsboy) was enough to show
him that all “that sort of thing” just couldn’t be true. He knew he’d had a narrow escape and in later years was fond of
talking about “that inarticulate sense for actuality which is our ultimate safeguard against the aberrations of mere logic”.
He is now safe in Our Father’s house.
You begin to see the point? Thanks to processes which we set at work in them centuries ago, they find it all but
impossible to believe in the unfamiliar while the familiar is before their eyes. Keep pressing home on him the
ordinariness of things. Above all, do not attempt to use science (I mean, the real sciences) as a defence against
Christianity. They will positively encourage him to think about realities he can’t touch and see. There have been sad
cases among the modern physicists. If he must dabble in science, keep him on economics and sociology; don’t let him
get away from that invaluable “real life”. But the best of all is to let him read no science but to give him a grand general
idea that he knows it all and that everything he happens to have picked up in casual talk and reading is “the results of
modem investigation”. Do remember you are there to fuddle him. From the way some of you young fiends talk, anyone
would suppose it was our job to teach!
Your affectionate uncle
SCREWTAPE

2 thoughts on “Scrisorile unui drac bătrân către un drac tânăr

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s