John Behr


Dumnezeul dezvăluit prin Cruce

Reflecţia biblică asupra Patimilor lui Hristos începută de apostoli şi evanghelişti a fost continuată, extinsă şi adâncită în opera teologilor ulteriori, formând şi informând fiecare aspect al viziunii lor teologice. Centralitatea Patimilor lui Hristos ca loc al revelării puterii transformatoare a lui Dumnezeu a reprezentat o problemă specială în disputele cu Eumonius din a doua jumătate a secolului al IV- lea. Eunomius îl acuzase pe Sf.Vasile cel Mare de faptul că s-ar ruşina de Cruce, întrucât acesta ar fi spus, sau cel puţin aşa înţelesese Eumonius, că nu a fost răstignit decât un simplu om, şi nu un zeu. După moartea Sf.Vasile, fratele lui, Sf.Grigorie de Nyssa, i-a răspuns pe larg lui Eumonius, susţinând că, în realitate, Eumonius era cel care se ruşina de Cruce. Sf. Grigorie a demonstrat că Patimile nu „arată slăbiciunea lui Hristos”, aşa cum credea Eumonius, ci sublinează „puterea nemăsurată prin care acceptarea jertfei a fost cu putinţă”, astfel încât „este de trebuinţă să-I aducem aceeaşi cinste Dumnezeului arătat prin Cruce precum Îi aducem Tatălui”.
Într-atât de străine sunt Patimile de orice semn de slăbiciune, încât „Dumnezeu arătat prin Cruce” este nu doar slăvit, ci slăvit deopotrivă cu Tatăl.
Potrivit Sfântului Grigorie, această manifestare a puterii divine a „Dumnezeului arătat prin Cruce” este taina centrală a vestirii apostolice:
Toţi aceia care vestesc Cuvântul dovedesc şi minunea tainei atunci când amintesc că „Dumnezeu S-a arătat în trup” (Ioan 1, 14), că „Lumina luminează în întuneric” (Ioan 1, 5) sau că „Viaţa a gustat moartea” (Evrei 2, 9). Prin toate aceste afirmaţii făcute de vestitorii credinţei este sporită minunea Celui care Şi-a arătat plinătatea puterii prin mijloace exterioare firii Lui.
Scriptura este explicită în privinţa faptului că Dumnezeu nu poate fi văzut de către oameni de vreme ce dumnezeirea nu este supusă percepţiei omeneşti. În cazul revelării lui Dumnezeu prin Iisus Hristos, ceea ce se vede este puterea transcendentă a divinităţii manifestată anume prin intermediul lucrurilor exterioare firii divine – în trup, în întuneric şi în moarte -, căci prin acestea contemplăm puterea transcendentă şi transformatoare a lui Dumnezeu.
Potrivit Sfântului Grigorie, toate aceste lucruri vestite de slujitorii Cuvântului nu doar că ne fac să credem în dumnzeirea Celui răstignit, ci formează totodată conţinutul credinţei noastre în dumnezeirea Sa: ele sunt tocmai expresia adevăratei dumnezeiri şi egalităţi a Fiului în cinste şi slavă cu Tatăl. După cum o spusese Origen cu un secol mai devreme, răsturnând înţelegerea noastră obişnuită a imnului kenotic de la Filipeni 2:
Sine, ascultător făcându-Se până la moarte, şi încă moarte pe cruce” decât dacă ar fi „socotit o ştirbire că, fiind El întocmai cu Dumnezeu”, trebuia să devină rob pentru a mântui lumea.
Faptul că Hristos Şi-a luat „chip de rob” (Filipeni 2, 7) şi a păşit în mod voit către Patimi nu contrazice ceea ce, în absenţa acestor gesturi, am fi putut crede că este dumnezeirea Lui, ci, în realitate, tocmai aceste gesturi Îi relevă adevărata Sa dumnezeire. Puterea transcendentă a lui Dumnezeu este evidentă în această lume în trup, în întuneric şi în moarte, în chipul robului. Dar această manifestare a puterii divine prin slăbiciune este în mod simultan o transformare: Hristos, în chipul robului, ne arată chipul lui Dumnezeu. Întunericul şi moartea devin lumină şi viaţă. Iar trupul luat de Cuvântul devine trup al Cuvântului – devine Cuvânt. Sau, aşa cum a spus-o Sf. Grigorie, „până şi trupul în care a îndurat Patimile a fost prefăcut prin acea întrepătrundere, încât a devenit ceea ce este firea care l-a asumat.” Prin Patimi, trupul în care a pătimit Fiul ajunge să se împărtăşească de însăşi dumnezeirea lui Dumnezeu. Ceea ce nu înseamnă că a încetat să mai fie un trup omenesc, ci că nu mai este supus densităţii, opacităţii şi greutăţii, în afară de limitările temporale şi spaţiale ce caracterizează experienţa noastră în trup: chiar dacă Hristos a fost cândva cunoscut prin trup, El nu mai poate fi cunoscut astfel de-acum înainte (cf. II Corinteni 5,16). Patimile rămân locul teologic unde contemplăm puterea transformatoare a lui Dumnezeu, a „Dumnezeului arătat prin Cruce”.

Preluat din John Behr Taina lui Hristos: viaţa în moarte, Editura Sofia, Bucureşti 2008

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s