Despre Smerenie


Vreau astăzi să-ţi fac cunoscută iarăşi din aceleaşi dumnezeieşti Scripturi insuflate de Dumnezeu înălţimea şi siguranţa dumnezeieştii smerenii plăcute lui Dumnezeu, pentru ca, recunoscând deosebirea celor două, de reaua mândrie să fugi şi la dumnezeiasca smerenie să alergi şi pe cât îţi este cu putinţă, să te ţii de ea până la sfârşit. Adu-ţi aminte, ticăloase suflete, de fericitul David care prin smerenie l-a doborât pe trufaşul Goliat cel cu gânduri înalte, şi care a arătat ca o prefigurare şi anticipare a dumnezeieştii economii şi pogorâri a lui Hristos, căci acelaşi lucru l-a făcut şi Domnul prin smerenia Lui iubitoare de oameni şi de bunăvoie faţă de noi: fiindcă aşa cum prorocul David l-a omorât pe trufaşul Goliat prin arma lui proprie, tot aşa şi Domnul l-a omorât pe vicleanul şi trufaşul diavol, care-l scosese prin lemn din raiul desfătării pe omul întâi plămădit, lovindu-l în inimă prin cinstitul lemn al crucii şi ne-a răscumpărat din robia vrăjmaşului în felul în care prorocul (David) i-a răscumpărat pe israeliţi din robia celor de altă seminţie.
Aşadar mare agoniseală cu adevărat este smerenia plăcută lui Dumnezeu, căci ea este postamentul, asigurarea şi rezumatul tuturor virtuţilor. De aceea şi Domnul în dumnezeieştile Lui fericiri o fericeşte mai întâi pe ea şi apoi celelalte virtuţi; căci aşa cum un zidar înţelept pune mai întâi temelia şi aşa începe să zidească, tot aşa şi Domnul, vrând să fericească dumnezeieştile virtuţi, o pune mai întâi pe aceasta prima şi spune: „Fericiţi cei săraci cu Duhul, că a lor este Împărăţia cerurilor” (Mt 5, 3), şi în altă parte, când au venit la El ucenicii Lui şi L-au întrebat: „Cine este oare mai mare în Împărăţia cerurilor?”, nu aminteşte altă virtute, nici postul, nici privegherea, nici culcatul pe jos, ci o aminteşte numai pe prefrumoasa şi plăcuta lui Dumnezeu smerenie, pe care El Însuşi a luat-o asupra Sa din nespusa Lui iubire de oameni; căci chemând un copilaş şi arătându-li-l, le-a spus: „De nu vă veţi întoarce şi nu vă veţi face ca aceşti copilaşi, nu veţi intra în Împărăţia cerurilor. Deci cine se va smeri pe sine însuşi ca şi copilaşul acesta, acela este cel mai mare în Împărăţia cerurilor” (Mt 18, 3-4). Vezi, suflete, că nimeni nu poate să intre în Împărăţia cerurilor fără aceasta? Lipeşte-te deci de ea şi primeşte-o soaţă şi în tot locul în care umbli să meargă împreună cu tine şi nu te va stăpâni nici un rău; căci nimic altceva nu calcă în picioare uneltirile şi cursele diavolului ca această atotvenerată smerenie, cum a vestit tuturor şi fericitul Antonie văzând-o cu ochii minţii.
Aşadar, suflete, să fie cu tine în toată vremea şi în tot locul şi în tot ceasul, şi ziua, şi noaptea, şi la rugăciune; şi dacă eşti chemat la masă, nu căuta şederea în faţă, ci ocupă întotdeauna ultimul loc, precum eşti invitat de Domnul, ca nu cumva căutând întâietatea să fii trimis cu ruşine pe ultimul loc, căci zice Domnul: „Oricine se înalţă pe sine însuşi va fi umilit, şi cine se umileşte/smereşte pe sine însuşi se va înălţa” (Lc 14, 8-11); spune însă şi Solomon: „Nu te trufi înaintea regelui, nici nu sta în locurile pentru cei puternici, căci mai bine este să ţi se zică: „Urcă la mine!” decât să fii umilit în faţa celor puternici” (Pr 25, 6-7).

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s