În sfârşit, campion mondial de juniori


Repetatele confruntări internaţionale din ultimii doi ani, confruntări ce au culminat cu Olimpiada de la Varna, au influenţat evident pozitiv jocul meu în turnee. Începusem acum să joc mai bine poziţional, nu mă mai grăbeam ca înainte în situaţii complicate (motiv din care ratam de multe ori poziţii bune), jucam mai sigur şi mai calculat, într-un cuvânt începeam să capăt experienţă competiţională. Peste câteva luni, în toamna lui 1963, trebuia să încerc pentru a doua oară să devin campion mondial de juniori. Ştiam că va fi foarte greu, dar doream atât de mult acest titlu care îmi scăpase printre degete cu doi ani în urmă, în Olanda! Îmi amintesc că m-am pregătit extraordinar pentru „concursul vieţii mele”, cum îl numeam atunci! Începusem pregătirea teoretică de multe săptămâni, revăzusem sute şi sute de partide ale viitorilor mei adversari, găsisem câteva noutăţi teoretice, studiasem zeci şi zeci de finaluri unde ştiam că mai sunt încă slab. Am avut ocazia să încerc o parte din aceste scheme şi planuri de joc, participând la Bucureşti la un turneu internaţional, destul de puternic, câştigat de marele maestru sovietic Holmov. (Eu m-am clasat pe locurile 3-4, la egalitate cu D. Drimer.) Nu am jucat rău, însă pierzând la Holmov, ratasem câştigarea turneului. „Proba de foc” a pregătirii mele, pe care o consideram perfectă, a constituit-o meciul susţinut de echipa noastră naţională contra Ungariei, în acea vară la Bucureşti. Oaspeţii deplasau o echipă foarte puternică, în frunte cu L. Portisch, încă de pe atunci reputat mare maestru, în prezent unul din candidaţii la titlul mondial. Iar eu urma să-l înfrunt tocmai pe Portisch. Pentru echipa noastră meciul era foarte dificil prin prisma rezultatelor anterioare: nu-i învinsesem încă niciodată pe unguri! Îmi amintesc perfect ziua a doua a meciului, când Aula Bibliotecii Centrale Universitare – aceeaşi sală în care cunoscusem primul meu mare succes – devenise neîncăpătoare, iar aplauzele nu se mai terminau. România învinsese Ungaria cu 13-11, iar Portisch ceda şi cea de a doua partidă în faţa matului imparabil. Învinsesem! Pentru mine, cele două victorii au reprezentat un puternic tonic înaintea campionatului mondial de juniori. „Proba de foc” fusese trecută cu succes.
După acest meci, antrenorul meu de atunci, maestrul V. Urseanu, a declarat că mă consideră excelent pregătit şi că în mod normal nu pot pierde titlul suprem al juniorilor. În mod normal… De câte ori auzeam aceste cuvinte, îmi aminteam nopţile nedormite de la Haga şi antrenamentele reîncepeau, tocmai pentru ca totul să ajungă să se desfăşoare normal! Ultima fază a acestei pregătiri minuţioase a reprezentat-o o tabără la Snagov, în cadrul căreia am reuşit să aprind pasiunea pentru şah în aproape toţi componenţii echipei de lupte a ţării noastre, cărora le plăcea să asiste la antrenamentele noastre. Îmi amintesc că odată, în glumă, am vrut să fac o „repriză” cu Martinescu… Am renunţat însă repede, diferenţa de categorie era mult prea mare! Odată sosiţi în Iugoslavia, am aflat că toată lumea – pe baza ultimelor mele rezultate – mă considera mare favorit şi acest lucru îmi îngreuna şi mai mult sarcina! Primele partide din serii au vădit buna pregătire a sovieticului Zaharov, cehoslovacului Janata şi iugoslavilor Kurajiţa şi Bojkovici, probabil cei mai periculoşi adversari pentru finala turneului. Nici eu nu am jucat însă prea rău primele întâlniri (4 jumate din 5 posibile), astfel că anu am avut emoţii cu calificarea. În finală, surprinzător, în primele runde am făcut două remize, cu singaporezul Tan şi polonezul Adamski. În runda a doua îl învinsesem, însă, în primul derby al concursului pe Zaharov. În acest timp, un start foarte bun a avut Janata, care a condus în primele patru runde. Din această cauză, întâlnirea directă dintre noi, programată în runda a şasea, a suscitat un interes deosebit, însă din punct de vedere tehnic ea s-a situat sub aşteptări. Janata a fost depăşit de importanţa partidei, a jucat destul de slab şi la mutarea a 32-a s-a recunoscut învins. În seara aceea, antrenorul meu şi-a permis să bea (singur!) un pahar în cinstea viitorului campion mondial, dar, după cum se va vedea, a fost puţin grăbit. După ce în runda a şaptea l-am învins şi pe Kurajiţa, marea speranţă a gazdelor pentru acel campionat, se părea că nimic nu mai stă în calea mea spre titlu! Şi totuşi, nemaiputând să-l înving în finală pe englezul Lee, am realizat „numai” 7 jumate puncte din 9 posibile, un procentaj extraordinar pentru o finală de campionat mondial. Dar Janata, beneficiind de o neobişnuită şansă de concurs, obţinea exact acelaşi procentaj, câştigând poziţii net pierdute la Adamski şi Zaharov! Câte nădejdi păreau că se năruiseră din nou în ultima noapte, când analizam întrerupta cu norvegianul Zweig, în care am găsit de-abia la 4 dimineaţa o cale de studiu de câştig! Se repeta oare istoria de la Haga? Realizasem în acest campionat mondial 12 puncte din 14 (10 victorii şi 4 remize), fusesem singurul jucător neînvins şi nu era de ajuns! Pentru prima oară, urma să se dispute un meci pentru titlul de campion mondial şi tot pentru prima oară următorii clasaţi erau devansaţi cu trei puncte (Kurajiţa, clasat pe locul 3 cu 4 jumate puncte, urma să devină peste doi ani următorul campion al juniorilor). După câteva săptămâni a urmat în aceeaşi localitate iugoslavă, Vrnjacka Banja, meciul pentru titlu. După o luptă înverşunată, cele patru partide ale meciului s-au încheiat remiză, dar pentru că îl învinsesem pe adversarul meu în finală şi aveam un coeficient Sonneborn net superior am devenit campion mondial. În acea seară, am trăit momente de neuitat. Pentru prima oară, un şahist român primea un titlu suprem, pentru prima oară răsuna imnul şi se ridica tricolorul românesc pe cel mai înalt catarg în întreceri şahiste de asemenea amploare.
Nu mi-e ruşine să spun că în noaptea aceea de noiembrie a lui 1963 am plâns de bucurie! Titlul pentru care luptasem atât şi care fugise de mine la Haga era acum al meu şi al României! Câteva ore mai târziu, la hotel, în timp ce maestrul Urseanu închina o cupă de şampanie, eu încă mai stăteam cu cununa de lauri pe umeri şi-l întrebam neîncrezător: „Am câştigat, maestre? Nu visez?”. Nu, nu visam! La întoarcerea în ţară, în semn de deosebită preţuire, am primit titlul de maestru emerit al sportului, cel mai înalt titlu la care poate aspira un sportiv al ţării noastre.

Gheorghiu,Florin – Honfi,Karoly

1.d4 Nf6 2.c4 g6 3.Nc3 d5 4.Nf3 Bg7 5.e3 0–0 6.b4 b6 7.Bb2 Bb7 8.Be2 e6 9.0–0 Nc6 10.a3 Ne4 11.Rc1 Ne7 12.cxd5 Nxc3 13.Bxc3 exd5 14.Qb3 Kh8 15.Rc2 a6 16.Rfc1 f6 17.Bb2 c6 18.a4 b5 19.Ne1 Qd6 20.Nd3 Rae8 21.Qc3 Rf7 22.Ra1 Qb8 23.Bg4 Bc8 24.Bxc8 Rxc8 25.Nc5 Qb6 26.axb5 axb5 27.Ra6 Qb8 28.Qb3 Nf5 29.Qa2 Nd6 30.Rc1 Nc4 31.Ra1 Bf8 32.Bc3 Qd6 33.Ra8 Rcc7 34.Re8 Rce7 35.Qa8 Kg8 36.Rd8 Qc7 37.Rc8 Qb6 38.Ra6 Ra7 39.Rxf8+ Rxf8 40.Qxa7 Qd8 41.Ne6 1–0

Sajtar,Jaroslav – Gheorghiu,Florin

1.c4 Nf6 2.Nc3 g6 3.e4 d6 4.g3 Bg7 5.Bg2 c5 6.Nge2 Nc6 7.d3 Bd7 8.h3 Qc8 9.Be3 0–0 10.Qd2 Re8 11.g4 Rb8 12.Ng3 Nd4 13.0–0 h5 14.f3 a6 15.Rab1 b5 16.b3 b4 17.Nce2 Nxe2+ 18.Nxe2 e5 19.Ng3 a5 20.Bg5 hxg4 21.fxg4 Nh7 22.Bh6 Qd8 23.Be3 a4 24.Bf3 axb3 25.axb3 Qh4 26.Kg2 Ra8 27.Ne2 Ra3 28.Qe1 Qxe1 29.Rfxe1 Bf6 30.Bc1 Ra2 31.Kg3 Ng5 32.Bb2 Kg7 33.Nc1 Ra7 34.Ra1 Rxa1 35.Bxa1 Rh8 36.Rh1 Ne6 37.h4 Nf4 38.g5 Be7 39.Ne2 Nxe2+ 40.Bxe2 Bxg5 41.Bb2 Bf4+ 42.Kg2 f5 43.Bf3 Ra8 44.Ra1 Rxa1 45.Bxa1 Bc1 46.h5 f4 47.hxg6 Kxg6 48.Kf1 Kg5 49.Ke2 Bg4 0–1

6 thoughts on “În sfârşit, campion mondial de juniori

  1. Mesagerul says:

    Un mare sahist, probabil cel mai mare al Romaniei. Nu stiu de ce se spune despre Nisipeanu ca ar fi cel mai bun sahish roman din toate timpurile. Eu n-am vazut la Dieter o victorie la vreun superGM. Florin Gheorghiu, in schimb, este unul din putinii neinvinsi in fata lui Bobby Fischer. Iar victoria este antologica…

  2. Păi Liviu Nisipeanu a ajuns în semifinală în 1999 campionatul european. I-a învins pe puternicii Europei: Adams, Alexei Shirov și Vasily Ivanchuk. A fost învins de fostul campion mondial, Alexander Khalifman. În 2005 i-a aurul la Varșovia, și este pe locul 15 în statistica mondială. Acum joacă în cea mai tare echipă din lume, Baden-Baden, alături de Anand, Carlsen , Shirov și alții. Florin Gheorghiu a început bine, însă a sfârșit prost, ultimul scor Elo era aproximativ 2200. Din câte am auzit l-a cuprins teama, avea fobia înfrângerii. Oricum a fost bun, l-a bătut pe Fisher când acesta era în floarea vârstei. Mulțumesc de mesaj.

    1. Mesagerul says:

      Da, oricine se pricepe la sah si vede partidele lui cu Kasparov, de exemplu, poate sa vada liber frica pe care o avea. Dar eu raman la parerea ca, din punct de vedere al potentialului, era mult peste Dieter. Dieter e mai mult muncitor decat talentat, si nu stiu ce facea daca era in afara erei computerizate. Iar acum oricum a iesit din primii 100. In fine..

  3. Și eu am rămas fascinat de jocul lui Florin Gheorghiu, a fost în timpurile lui bune, slavă Domnului, un titan al șshului, și va rămâne veșnic o legendă. Iată câteva jocuri cu marele și temutul maestru neamț Wolgang Ulhmann:

    Gheorghiu- Uhlmann, Sofia 1967

    1. e4 e6 2. d4 d5 3. Nd2 Nf6 4. Ngf3 Be7 5. g3 c5 6. Bg2 Nc6 7. O-O O-O 8. Re1
    b5 9. e5 Nd7 10. Nf1 a5 11. h4 b4 12. Bf4 a4 13. a3 bxa3 14. bxa3 Ba6 15. Ne3
    Nxd4 16. c4 Nb3 17. cxd5 Nxa1 18. Qxa1 exd5 19. Nxd5 Bd3 20. e6 Nf6 21. Nxe7+
    Qxe7 22. Ne5 Bg6 23. Nc6 Qb7 24. Bd6 Be4 25. Rxe4 Qxc6 26. Bxf8 Rxf8 27. Qxf6
    Qxe4 28. Qxf7+ Rxf7 29. exf7+ Kxf7 30. Bxe4 1-0

    Uhlmann- Gheorghiu, Manila 1976

    1. c4 c5 2. Nf3 Nf6 3. Nc3 e6 4. g3 b6 5. d4 cxd4 6. Qxd4 Bb7 7. Bg2 d6 8. O-O
    Be7 9. e4 O-O 10. Qe3 a6 11. Nd4 Qc7 12. b3 Nbd7 13. Bb2 Rfe8 14. h3 Bf8 15.
    Rae1 Nc5 16. Kh2 Rad8 17. Re2 g6 18. Nc2 Bg7 19. Ba1 d5 20. e5 Nfd7 21. cxd5
    Nxe5 22. f4 exd5 23. fxe5 d4 24. Nxd4 Rxe5 25. Qf2 Nd3 26. Qg1 Rxd4 27. Rd2
    Bxg2 28. Qxg2 Re3 29. Rf3 Rxf3 30. Qxf3 Qd8 31. Qe3 Rd7 32. Re2 h6 33. Qg1 Ne5
    34. Qg2 Rd3 35. Rf2 Qd4 36. Bb2 Rxc3 37. Bxc3 Qxc3 38. Qa8+ Kh7 39. Qxa6 Qe3
    40. Qe2 Qc5 41. Rf1 h5 42. Qe4 b5 43. Re1 Qf2+ 0-1

  4. Mesagerul says:

    Eh, nimic nu ramane vesnic, nici macar legendele:). A fost bun, nimic de zis, dar a face sah de performanta presupune ceva mai mult decat a avea potential sau talent. A face performanta presupune, in primul rand, psihic, stapanire de sine, sânge rece. Or, sa fim sinceri, romanii n-au excelat niciodata la asa ceva. Asta e ghiuleaua super grea pe care o caram dupa noi si care ne refuza performanta adevarata. Ai vazut vreodata vreo echipa de fotbal romaneasca sa “traga” pana in minutul 90, asa cum fac nemtii? Nu, daca aveam 1-0 bagam autobaza in poarta. Asa si in sah, din pacate…

    Stima!

    PS: Daca e sa multumim Domnului de ceva, ei bine s-o facem nu pentru rezultatele din sport(cu mici exceptii, care-s alea?), ci pentru mantuirea Sa. Aici nimic nu e vesnic, totul trece “ca un vis la desteptare”(Ps. 37). Acolo, in cer, toate raman pentru totdeauna. “noi le cautam pe cele care nu se vad, pentru ca cele care se vad sunt trecatoare, cele care nu se vad sunt eterne” (2 Corinteni 4).🙂

  5. Cu Steaua din ’86 ne putem mândri, şi cu generaţia lui Hagi . Pentru mine e important nu doar sfera spiritului ci toate sferele , inclusiv cea a sportului . Eu cred că Dumnezeu e interesat şi de asta. Numai bine

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s