În Arca lui Noe. Capitolul II



Tot vorbeam de frumuseţea şi splendoarea Răcătăului fără a vorbi despre locurile din împrejurimi, şi oamenii pe care i-am întâlnit.
Eram înconjuraţi de dealurile Măriselului, Măgurii, cătunul de la Vidreni, Bulitani, şi departe către apus îmi zicea unchiul că se zarea Negruţa.
Când am aflat că pe unchiul Samuel îl mai cheamă şi Hriste,asemenea lui Hristos, am crezut că numele acesta de familie i l-au dat cei de la adunare. Ei îşi spuneau unii altora “fraţi” şi “surori”; erau o familie mare cât a părintelui nostru Adam, oameni ciudaţi pe care îi unea religia. Până şi eu, care nu-i prea aveam la inimă, am început să vorbesc ca şi ei. Nu cunoșteam limbajul lor vorbit în casa de adunare, fiindcă nu pricepeam însemnătatea cuvintelor ca evlavie, răscumpărare, Mesia, ispăşire, şi alte nume încâlcite. Auzeam de Metusaleh, Zabulon întotdeauna cu Neftali. Aceştia cred că erau soţ şi soţie. Care era bărbatul şi care muierea? – mă întrebam nedumerit în timpul orei de rugăciune, când toţi fără ruşine se smiorcăiau lui Dumnezeu penru greşalele lor. Tare rău şi tiran trebuie să fie Stăpânul din Ceriuri de se perpeleau cu toţii în rugăminţi şi stăruinţi pentru iertare. Cred că se asemuieşte cu nenea Belo din Căpăţână. Spun asta fiindcă nu cred că aceşti oameni fac trăznăi ca mine, blestematul, de trebuieşte să-şi cureţe păcatele cu genunchii pe cucuruz. Unchiul Samuel nu greşea niciodată, şi mai ales că nu suduia. Abia aşteptam să-l prind odată cu o înjurătură între dinţi, un şuierat doar. Aşteptam zadarnic dar, fiindcă l-am văzut cum şi-a strivit degetul arătător cu ciocanul mare, şi nici mârrr nu a făcut. Ce m-a uimit e că nu l-a durut, fiindcă ar fi plâns. Plânsul şi lacrimile vin întodeauna cu durerea. Nu există excepţii. Am mai auzit o poveste cu un Prunc născut în Viflaeem de Sânta Măria, care nu a avut durerile facerii în momentul naşterii.
– Sigur Zabulon e bărbatul fiindcă am auzit la voi la predică pe “fratele” Nicolae a Veterinarului că a găsit el în Carte.
”…că zice Sânt Pavăl că la început o fost întocmit bărbatul şi nu fomeia. ”
Asta spunea tot: despre Zabulon că este nu doar bărbatul ci şi stăpânul lui Neftalii, că surorile ar trebui mai degrabă să tacă în sfânta adunare, decât să cânte sau să recite poezii, că bărbatu-i stâlpul casei, iar fomeia un fel de oaie mută şi proastă.
Casa bunicii era situată “în vale”, o depresiune înconjurată de dealurile înveşmântate cu păduri de foioase: fagi, ici colo stejari, pomi fructiferi semănaţi accidental de păsări, teiul lui Eminescu, ici colo găseai şi acăţ.
Dealurile erau aşa de semeţe încât mă copleşeau, ba chiar mă înspăimântau spre înserat, când trebuia să aduc acasă apă de la izvorul din pantă. Îi asemuiam cu titanii nemiloşi ai Greciei antice, cu ciclopi, uriaşi dornici să mă strivească sub picioarele lor, ca apoi să mă mănânce. De aceea goneam cu bidoaşca cu apă, şi o risipeam cel puţin jumătate fugiind. Bunica era atentă la detalii, şi mă îndemna întodeauna să fiu mai grijuliu. Eu încărcam vina pe nişte dulăi puşi pe fapte mari, dulăi mari şi mulţi cât o haită de lupi.
– Şi câţi ziceai că te-au hăituit mă Petruţ ? mă iscodea buna cu vicleşug. Ştiam că ştie să-mi citească minciunile din străfundurile fiinţei unde le doseam. Ştia să caute cu privirea şi cu zâmbetul hain, aidoma unui vânător care a ochit un iepure de pădure. Mă iscodea până nu mai puteam să ţin ascuns adevărul, bănuind-o că mă vrăjea oarecum să mă descotorosesc eu de minciunile mele.
– O haită bună, dar cine a stat să-i numere ? Crezi bunico că-ţi arde de sămălit în momentele acelea de groază ? …şi doar şti că sunt stângaci la matematici.
– Poate erau câinii pribegi ai lui Mososoc, dar nu-mi vine a crede copthile. Erai în copci acuma, şi mă îmbolnăveam şi eu de groază că mamă-ta o să afle ce ţi s-a întâmplat, apoi mă strigă şi mă ocăra că nu ţi-am avut grija.
– Eu cred ,buni, că erau lupii ăia care i-au mâncat vaca lu’ tanti Lucreţia.
– Care Lucreţia mă, a jidanuli? De care vorbeşti? De unde auzişi tu că taman vaca ei o sfârşit printre dihanii ?
– Lelea Lucreţia Chereșoaia.

Oamenii satului se cunoşteau mai bine după porecle decât după cele două sau trei nume. Mai toate erau caraghioase, izvorâte din atribute ce viza persoana în cauză. Aveam o vecină care semăna leit cu vrăjitoarea care mânca copii, din istorisirea lui Hansel şi Grätel. Era slabă cât o mătură, avea un adevărat ochi de sticlă care era de două ori mai mare decât ochiul ei, un păr nespălat şi era veşnic înţolită în negru. Vocea ei ascuţită îţi ridica părul de pe şira spinării, de ziceai că te zgârie cineva cu şmirgălul pe dinţi. O porecleam “Chioara” în absenţa ei, iar când era de faţă eram cu toţii atenţi şi grijulii să îi spunem pe nume.Cred că avea ascuns un glob magic pe undeva, unde se uita la noi tot timpul, că mai toate ce le vorbeam despre ea le cunoștea dinainte.

– Cum să şti că erau chiar lupi dacă nu îi văzuşi copthile ? Şi musai lupii aceia?
– Aveau talanga lui Joiana a Chereşoaiei, buni!
– Hahaha! – Se puse pe un râs cu toţii din casă, fiindcă îşi dădură seama că am fost fugărit de neastâmpăratele capre ce fugeau către casă târziu. Erau caprele lui nenea Todoruţ a lui tanti Rozalia. Tanti Rozalia era micuţă şi cu bazinul mare de trebuia să intre pe lături pe o uşă îngustă. Nu purta năframă pe cap, ca celelalte femei din sat, nu pentru că era o stricată, ci fiindcă era de la oraş. Venea şi stătea la Răcătău ca în vacanţă, fiindcă era pensionară.

Existau lupi şi chiar urşi la Răcătău, însă niciodată nu s-au încumetat să se ivească în vale. Doar vulpile hulpave şi cucoane îşi făceau rondul de noapte prin ograda noastră.
Pe culmile acestor munţi locuiau în cătune de când lumea ţărani ardeleni. Valea luncii noastre se numea Someşul Rece. Defapt era mai mare decât o vale pe o hartă de judeţ. Însă pentru noi era valea noastră de joacă; vara formam diguri cu pietroii din apă astupaţi şi cimentaţi cu buruiene şi ferigi. Iarna valea îngheţa de la un capăt la celălalt, în lung şi-n lat. Mergeam mai des în Podireu, loc de taină, un deal abrupt unde era cimitirul satului. Acolo mergeam să-i vedem pe bunicu și pe bunicul lui mama. Locul era patronat de lelea Floriţă din pantă, de lângă barajul Mărişelului.
Era odată vara, când era destul de rece apa în pofida caniculii de afară. La râu era unchiul Istvan, soţul lui mătuşa Verona. Era împreună cu nenea Bela, singurii unguri din pământurile acelea demult cucerite de sub stăpânire străină.
Istvan pescuia, stătea nemişcat cu un băţ în mână. Era cu păr vâlvoi, cu o privire încruntată şi îngândurată, cu o musteaţă de viking ,blondă ca şi părul. Stătea mut şi era sărac la vorbe, însă deîndată se schimba într-o persoană vioaie, pusă pe glume, şi plină de viaţă când se pilea.
– Ce faci unchiule cu băţul ăla în apă ?
-Prind peşte… se zgârci printre dinţi cu câteva cuvinte pentru mine.
-Cum unchiule ? Îi plezneşti în cap ? Mă înveţi şi pe mine unchiu’ ?
Se uită chiorâș la mine, și nu-mi mai răspunsese, semn că dorește să îl las în pace. Apa de pe marginea râului era destul de călduță, fiindcă mai mult stătea și avea timp să se încaldă. Erau formate mlaștini unde broscuțe se iveau, iar eu le prindeam jucându-mă cu ele.
-Vezi să nu te pișe că o să te transformi într-un broscoi mare, de-acela scârbos cu râie și multe bube! mă sperie Istvan destul ca să bage groaza-n mine, încât de atunci niciodată nu am mai pus mâna pe vreo broască.
Mă urc pe câțiva bolovani, sărind de pe unul pe celălalt, ca pe un podeț, ajungând aproape de vâltoarea apei. Voiam să încerc apa, să văd dacă pot face o baie în după masa aceea.
Îmi vâr piciorul și instant mi-l retrag înapoi, fiindcă mă mușca apa, așa rece era.
-De ce-i așa rece unchiule, dacă-i așa soare dogorâtor afară ? S-a certat soarele cu apa?
-De-aia se numește Someșul Rece, fiindcă e rece.
-Este atunci, unchiule, și Somesul Cald?
-Da, este.
-Unde este apa asta caldă unchiule? E departe de aici ?
Iarăși l-am făcut mut pe bietul unchi, care nu rezista mai mult de cinci minute în fața mitrarierei întrebărilor mele. L-am lăsat în pace cu peștii lui ciomăgiți, și-am plecat că mă striga buna.

4 thoughts on “În Arca lui Noe. Capitolul II

  1. HDaniel says:

    Cand am citit primul capitol ma gandeam ca e doar un capitol pilot nu imi imaginam ca ai sa-l publici si pe al 2-lea … e o carte pe care o citesc cu mare placere chiar daca e in format electronic (mai mult imi place hartia).
    Omule astept cu interes si celelalte capitole daca nu cumva ai sa te razgandesti sa ne pui pofta-n cui (fereasca Bunul Dumnezeu)!🙂

    Ps: Pescuitul la plesneala m-a dat gata :)!

    1. Mă bucur Daniel de ce aud. Faza cu caprele şi peştii le-am inventat pe moment. Cadrul cu împrejurimile şi ciufelele oamenilor, chiar şi cu pescuitul e adevărat. Dacă mergi în Răcatău ai să cunoşti locurile ca-n palmă. Sunt locuri reale, cu oameni care trăiesc pe acolo.
      Roagă-te bunului Dumnezeu să-mi dea inspiraţie pentru capitolele ce urmează.

  2. Nad says:

    Cuvintele tale zugravesc atat de bine locurile, oamenii si trairile de copil, incat am impresia ca am fost si eu acolo. De fapt intotdeauna, ca orice copil crescut pe “betoane”, am tanjit dupa o copilarie adevarata ca a ta.
    Sa-ti dea bunul Dumnezeu inspiratie ca tare frumos mai desenezi tu in cuvinte imagini de basm!

    1. Mulțumesc Nad. Aveam planuri să scriu un roman, dar asta a fost în vremea romantismului meu, la 17 ani sau mai devreme. Acum sunt mult mai matur, și am o bibotecă de cărți citite care poate să-mi vină în ajutor la scris. Însă nu e îndeajuns să fi citit doar, dacă bunul Dumnezeu nu-ți trimite inspirație și voie bună.
      Cu povestea Ștefaniei începe realismul vieții în romanul meu. Ea este unul dintre personajele mele principale. Ce scriu aici e realitate 60-70 %, cineva cunoscut mie le-a trăit.
      Mă bucur că îți place.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s