Trăim într-o lume nebună! sau Unde ne este dragostea?


Acum cu vădita criză economică avem spiritul lui Ieremia ca să spunem mândri că defapt suferim întâi și de o criză spirituală; ca să fim fuduli desăvârșiți nu o mai numim criză ci recesiune. Cei care ne țin coferințe televizate mai toată ziulica, sunt cuprinși de un fior când pronunță cuvântul magic ”recesiune”, crezând că au atins miezul problemei, și soluția mesianică se află în mâna lor.
Nu cunosc lumea economică, însă îmi dau seama că noi suferim de o altă boală decât țările occidentale ale Uniunii. Dacă ei produc și nu mai pot vinde cât au produs, noi nu ne putem mândri cu asta. Noi avem o lipsă a producției, nu avem fabrici și uzine, și dacă au mai rămas câteva facem ca și cu restul ce a rămas de la nea Nicu și le ”privatizăm” . E comod să importăm, știind că consecințele grave nu se ating de generația asta, ci cea a urmașilor noștri. Facem ca și Rusia altădată care importa cartoful din Mexic, crescut în deșert, pe când rușii aveau cel mai bogat sol pentru creșterea cartofului.
Trăim într-o lume nebună. Trei imagini dintr-o zi m-a făcut să cred cu nezdruncinare asta: hipermarket-urile pline cu bunătățuri, doi copii dintr-o ”nefamilie” de rromi care scormoneau după mâncare aidoma unor câini vagabonzi; și vecina mea care crește o herghelie de câini și pisici.
Să le luăm pe rând.
Am lucrat la câteva fastfood-uri unde zilnic eram nevoiți să aruncăm mâncare proaspătă, care în următoarea zi urma să se metamorfozeze în lături. Eu aveam o a doua soluție, una umanistă: să donăm mâncarea la boschetari, la copiii de pe străzile Clujului. Am cunoscut copii care-și făceau veacul zi și noapte pe coclaurile Clujului. Erau uitați de părinți, de bunici, …de noi. Doar dușmanii din găștile rivale îi cunoșteau pe nume, și îi fugăreau dintr-un cartier într-altul.
Când a auzit șeful meu pocăit ce fac, mi-a ținut o prelegere moralizatoare, și mă mustra că cum îmi permit să-mi fac de cap pe banii lui. Și gunoiul restaurantului făcea parte din iconomia firmei. Era o rotiță care dacă nu era bine unsă, putea încurca bunul mers al afacerii. Și acum cu ”trăznaia” mea, trebuia bine unsă această rotiță. Banii donați la pastor sunt îndejuns, copii străzii nu sunt problema noastră. Mi-a adus aminte de ce făcuse marii industriași ai Americii în Criza din anii 30. Supra producția o distrugeau(aruncând laptele pe câmpuri, ardeau produsele alimentare, etc) în vreme ce oamenii literal mureau de foame. Asta-i nebunia banului ce te învață întâi să prețuiești lucrurile decât oamenii, iar mai apoi te dăscălește ca să nu ai ochi de milă în fața morții, când bântuie foametea, că numai așa îți poți salva fundul. Curată nebunie.
Așa ”binecuvântați” au fost în anii aceștia încât au dat ortul popii, economicește vorbiind. Și-a uns și Dumnezeu rotițele Lui în iconomia binefacerii și a răsplătirii.

Oamenii străzii sunt și ei oameni, cu toate că societatea noastră decăzută ne face să credem că sunt aidoma unor câini vagabonzi ce merită să fie eutanasiați. O cunoștință mi-a istorisit o întâmplare hazlie despre ei, povestioară adevărată ce revelează omenitatea și sufletul lor. S-a întâmplat să trebuiască să se întoarcă la tomberonul blocului să caute ceva pierdut, probabil aruncat fără știre, și acolo s-a întâlnit cu o bătrânică care crezuse că și cunoștiința mea e din tagma lor, a căutătorilor de comori. Bătrânica era bucuroasă nevoie mare că găsise două căpățâni de varză, ”proaspete”, după cum spunea. În bucuria și recunoștința față de Cer pentru un asemenea dar, bunicuța noastră a îmbiat-o pe noua ei colegă cu o varză.
-Ia-o că am și eu una! râzând și radiind de bucurie bunicuța noastră.
C.S.Lewis spunea că dărnicia creștinească este una din caracteristicile celor ce urmează lui Christ.

O mare parte din banii noștri îi folosim nebunește, fără chibzuință. Există multă durere ce ne înconjoară, oameni fără medicamente, mâncare și ajutor. Eu și tu ne punem de-o parte bani pentru articole de lux, pentru plăcere.
Asta numesc eu nebunie. Când oamenii iubesc lucrurile mai mult decât pe semenii lor, frații lor de la Adam, ce poartă chipul Creatorului, chipul lui Christ ascuns până la Marea Judecată.
Iubim lucrueile, chiar și animalele în defavoarea oamenilor, facem operații, chiar transplanturi la pet-urile noastre, când mii de oameni mor zilnic.
Vecina mea are o familie de câini și pisici, când copii nou născuți sunt părăsiți în orfelinate. Atât de dezagreabili au devenit copilașii, atât de multă milă să-și merite bietele animale, care tot animale răman, orice ar gândi Darwin.
Sau inima noastră e pietroi în veacul ăsta nebun?
Să audă a noastre inimii întrebarea celor de la Black Eyed Pies

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s