În Arca lui Noe


La începuturile lumii

Soarele nu a obosit să răsară peste cătunul uitat de oameni, de țară și de lume, încât se hotărăște ca în fiecare zi să revină luminându-l, și dându-i viață. Și moții, localnicii acelor tărâmuri erau încredințați că Helios e zeul lor, care-i iubește și nu i-a lăsat uitării. Nu erau păgâni greci și nu cunoșteau nici un nume din mitologia greacă. Fusese propovăduit Hristos chiar înainte de a călca Sânt Andrei pe meleagurile lor. Ei credeau, prin tradiție, că strămoșii lor au fost creștini de pe vremea tracilor, când se mai închinau zeului Zamolxis. Aveau o cruce de lemn , chiar pe vârful muntelui oarecum plat .Către acel munte tindeau și se înclinau toate casele. Doar câteva au ajuns acolo sus, iar casa moșului Nicolae era una dintre ele. Crucea antică, putrezită aproape în întregime, era garanția creștinismului lor. Două trei familii din cele patruzeci de fumuri mai agonisiseră ceva icoane și un crucifix catolic cu Domnul răstignit. Nu erau însă vizibile, fiind folosite ca obiecte de cult, tainice și prețioase pentru acei credincioși umili. Le împumutau cu grijă și reverență celor cunoscuți, însă pentru scurt timp. Făceau asta odată cu piperul ți boiaua și alte de-ale gurii, căci pe vremurile acelea năpăstuitetrocul nu era nicidecum o rușine, ba dimpotrivă, o utilitate. Fără să fie într-o ceartă sau război cu episcopia județului Cluj, acest cătun era cumsăcade uitat, parcă excomunicat din cauza unei blasfemii medievale de restul creștinătății. Bunul Dumnezeu le lăsa soarele dogorâtor vara și cu dinți iarna, pentru a da viață cătunului Bușești. Numele l-au dat ei, și acest cătun nu se găsea pe nici o hartă a județului. Cei mai mulți se numeau Buș. Buș Nicolae era cel mai longeviv dintre toți și era pentru ei aidoma vestitului Conchise(1) , el trebăluia ca un trepăduș în ciuda vârstei tot felul de munci și probleme. Era judecătorul lumii, împărat și rege, totodată soț și pălmaci. Napoleon,dacă ar fi în viață l-ar pizmui și ar avea cuvinte de apreciere față de dânsul. Probabil l-ar mandata coleg de breaslă într-un minister. Buș Nicolae era bărbat în toată firea: avea o barbă patriarhală lăptoasă, sprâncenele stufoase și cărunte unite între ele, din pricina cărora copiii din împrejurimi îl confundau pe timp de iarnă cu personajul de basm cu inimă de copil. Era bărbat și din alte pricini. De pildă era dârz și neînfricat în fața lighioanelor și dihanilor pădurii. Ursul, lupul și râsul carpathin erau neobosiți în pândirea neajutoratelor animale domestice. Erau periodic sfâșiate, alungate sau speriate animalele moților de nesuferitele sălbăticiuni. Sătenii nu aveau flinte, pistoale sau pumnale. Curajul, necunoașterea fricii și dârzenia în fața morții erau spaimă și groază chiar și pentru urși. Erau singurii oameni care am avut nebunia să viețuiască în inima codrului nesfârșit, în comuniune cu natura și Dumnezeu, în dușmănie pe viață cu răul și lighioanele pădurii. Nu au existat pentru țara lor decât atunci când aceasta a avut nevoie de ei pentru arme. După aceea au fost dați la o parte, ca de ceva de prisos sau nefolositor. Au fost uitați de frații lor, nerăsplătiți, ostracizați, ba chiar alungați. Natura le-a fost mama care nu i-a uitat, și i-a primit în sânul ei, ca pe niște fii risipitori. Erau înconjurați de alte dealuri și munți, uniți cu muntele lor prin văile cântătoare vara, și furtunoase și zgomotoase primăvara. Bușeștiul a venit pe lume dinainte de perioada de interbelică, pe când veteranul cătunului, Nicolae, era un copilandru cu părul de soare, la vreo nouă anișori. Povestea lui era aceași pentru toți, auditoriul lui fiind variat, de la copii la vârstnici, de la vlădică la opincă. Cum că trecuse de războiul de la Armaghedon(2) , că văzuse oștile lui Antihrist(3) , că România se luptase cu Alianța diavolului(4) , și că o biruisem. Acum ei trăiau mia de ani din Paradisul pierdut. Și cu toții îi dădeau crezare, sorbindu-i cuvintele evlavioase precum odinioară lui Moise ovreii. Era Moise al lor, înfățișarea și viața cu el le dădea certitudinea aceasta. De aceea nu aveau nevoie de episcopi și de soborul de preoți la mormântări sau la cununii.

(1) Cochise a fost numele unui șef de trib din națiunea apache .
(2) Lupta de la Armaghedon simbolizează lupta dintre forțele binelui și a răului, ce va avea loc la Eschaton(la sfârșitul lumii) care se va finaliza cu biruința binelui.
(3) Antihrist este atât simbolul răului cât și Satana, Diavolul, sau o persoană diabolică care întruchipează caracterul Celui rău.
(4) Alianța răului în fruntea Gremaniei a lui Hitler.

8 thoughts on “În Arca lui Noe

  1. gabi says:

    dragul meu Liviu , e revitalizant felul in care scrii , imi bucuri sufletul si astept continuarea….asteeeept !

    1. E o gură de apă de izvor aprecierile tale Gabriela, într-o zi toridă pe meleagurile Israelului, și un vânt răcoritor. Mă încurajați să mă țin de carte. Multe blagosloviri din Clujul românesc!

  2. HDaniel says:

    … lucruri, locuri si fiinte peste care trecem cu vederea, “condeiul” tau le da valoare, le face simboluri… bravo!

    1. Creez tu Maria, și la mulți ani! Din amintiri, însă aici nu scriu istorie ci o poveste, sunt locurile cum aș dori eu să fie, și oamenii plămădiți de stiloul meu🙂

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s