Scrisoare către Dumnezeu


Astăzi am stat de vorbă cu un muribund, care are 50 de ani, tânăr, și îmi spusese că e prima internare într-un spital din viața lui. Nu știa că avea cancer la stomac cu metastaze, și venise la secția noastră să-i evacuam lichidul acumulat pe învelișul inimii. Avea pericardită; se acumula lichid tot mai mult, 2 litri și, iar inima era înghesuită, și bătea haotic, era îngrămădită, era sugrumată de acumularea de lichid. Era o urgență, și i-am evacuat lichidul. După ce s-a dus furtuna , astăzi defapt, mi-am luat inima în dinți, fiindcă inima mă îndemna să vorbesc cu el despre Dumnezeu. Ieri și alaltăieri mi-am făcut timp pentru a mă apropia de el, și de a lui soție, și cu ajutorul Domnului ne-am împrietenit, și-au deschis inima față de mine.
De fiecare dată îi strângeam mâna ca la un tată, fiindcă adevărat că Pavel spune că trebuie să ne comportăm cu cei mai în vârstră ca și cum ne-ar fi părinți.
I-am vorbit despre Domnul Isus ca Dumnezeul care nu e distant, care stă pe tron și se uită cum se perpelesc în chinuri oamenii „din cauza păcatelor”. Nu, El s-a dezbrăcat(kenosis, în greacă), s-a întrupat, a respirat aerul cu microbi, și viruși, a simțit durerea, teama, bucuria, îndoiala, credința, a plâns, a strigat, s-a mâniat, a simțit durerea până la leșin, biciul în carne, sulița în coaste, durerea sfâșietoare din cauza greutății corpului și a legii gravitației pe care El a creat-o. El a creat soarele, care nu l-a mai văzut când pentru prima dată parcă „întunericul a învins Lumina”. Ca și Umbra din ținuturile lui Frodo, așa fusese întunericul de la Golgota, drapelul fluturând a diavolului. Nu știa că cu moartea Lui biruia Moarte, „pe Moarte călcând”.
Tehnologia și orice lucru bun Dumnezeu a îngăduit-o. Însă cum pune și epistola către Romani că oamenii sunt inventatori și de rele(ἐφευρετὰς κακῶν). Cuiele folosite pentru construcții, oamenii le-au folosit să-L pironească pe Constructorul Universului, a lor, a lumii cerești. Alfred Nobel a inventat TNT, dinamita, cu gând bun, că va salva timp și pe pălmacii de la târnacop. Inventatorii de rău au devenit teroriști. Nobel s-a îmbogățit, însă când a văzut răul ce-l pricinuise dinamita lui i-a venit lehamite de câștig, sonându-și averea, crezând că va mai salva ceva. Cain și-a construit cetate nu să se apere de fiarele câmpului ci să fugă de fața lui Dumnezeu, însă conștința nu putea fi îngrădită.
Hristosul nostru a suferit și suferă cu noi, e mai aproape de noi când îl strigăm din Valea Umbrei Morții. Și o facem atunci când suntem la ananghie. Prea ades uităm de El când suntem sănătoși, și bucuroși și fericiți. De aceea Dumnezeu, cred, nu ne lasă să lâncezim în starea asta, nici în suferință și durere, dar nici atunci când credem că nu mai avem nevoie de El. O, iartă-ne Doamne!
Istoria se repetă, nu ciclic cum credeau grecii, ci faptic, timpul are un Alfa α și un Omega Ω, un vector către Escaton(ἐσχάτως) către venirea a doua a Domnului Isus, a Parusiei(παρουσία).
Umanitatea lui Isus este , trebuie să recunoaștem, diferită de a noastră. Firescul din noi se caracterizează prin slăbiciuni(ἀσθένεια, astenia), mânie(ὀργή,orghe de unde și urgie), strigare, ieșire din țâțâni, skandal(σκάνδαλον, skandalon), mândrie(ὑπερήφανος, huperefanos) , teamă(πτόησις, ptoesis) de oameni. Ne asemănăm cu Ana și Safira de nu puține ori: ne gândim la câștigul de bani și averi mai degrabă decât a ține adevărul. Dacă nu avem vasul sufletului nostru curățit de Crucea lui Hristos, Duhul nu umbrește templul trupului nostru, locașul Lui, proprietatea Lui. Și ne apucăm, ca apucații, să ne cumpărăm ce ne lipsește, cele „trebuincioase” vieții noastre spirituale: daruri de la Petru, aidoma vrăjitorului din Samaria. Vino Duhule Sfinte!
Oamenii muribunzi, în suferințe trecătoare sau cronice, sunt acei oameni care îl ascund pe Isus Hristos pe chipul lor trist. Hristos plânge cu ei, și pentru noi. Noi suntem prea ocupați, ca niște trepăduși ce nu mai avem timp de „pierdut”. Programele ne dau peste cap. Suntem prea moderni, sau postmoderni să mai vorbim altora despre mântuire, despre Cruce, despre Mesia. Mâna ce-o atingem e mana lui Hristos suferind, rugile ce le înălțăm la Cer sunt mâini întinse într-ajutor suferindului.

6 thoughts on “Scrisoare către Dumnezeu

  1. Vera says:

    Liviu, e foarte adevarat ca in suferinta Il simțim pe Dumnezeu mai aproape de noi decat oricand altcandva.

  2. Iti trebuie mult curaj sa lucrezi atat de aproape de viata si de moarte…
    Intr-un fel, noi, ceilalti, cei neobisnuiti cu spitalele ci mai mult cu ce se vede la “Grey’s Anatomy”, nu suntem nici mai aproape nici mai departe de viata si moarte decat cei ca tine, dar alegem de cele mai multe ori sa “n-avem timp pentru toate astea”.

    Slava Domnului pentru cei carora le pasa destul cat sa se roage sau sa scrie despre asta… Multumiri, dincolo de tristete🙂

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s