Posted in Muncă

despre Munca în echipă


Tot ce scriu aici este o parafrazare a ce am citit în cartea lui John Maxwell,Cele 17 legi ale muncii în echipă.

Marea majoritate dintre noi nu muncesc solitari, ci în echipă. Întrebare e Ce rol îmi revine în echipă?. Și e tot mai stringentă această întrebare, în lumea noastră individualistă, care fiecare dintre noi dă din coate, își periază și lingușește șefii pentru a fi văzut altfel decât ceilalți, sau pentru a obține un favor. Unii se cred întreaga imagine, coloana vertebrală a echipei, pilonul de rezistență ce susține echipa. O astfel de persoană, spune Maxwell, crede că totul se învârte în jurul ei, iar dorințele, nevoile și scopurile ei sunt prioritare.

Ideea mea despre o echipă este o mulțime de oameni care fac ceea ce le spun eu să facă.

Nu este firesc ca o echipă să fie acea adunătură de oameni care muncesc spre folosul unuia, care profită de ei spre câștigarea unor profituri personale.
Egalitatea între membrii echipei și beneficiul egal între fiecare membru caracterizează o adevărată echipă. Nu este normal ca membrii echipei să fie manipulați de cineva pentru propriu-i câștig.
Oricine profită și manipulează membrii unei echipei nu se poate numi un fondator ci un dictator.
Cei 11 fotbaliști ai unei echipe sunt un tot unitar; niciunul nu poate să-și ignore colegul de echipă pentru a-și dovedi superioritatea. Orice victorie și succes este datorat aproape de fiecare dată întregii echipe.

David Robinson

Superstarul NBA David Robinson remarca:

Cred că orice jucător vă va spune că realizările personale contribuie la dezvoltarea eului, însă dacă nu câștigi, eșecul va fi resimțit de-a lungul unui sezon foarte, foarte lung. Ceea ce contează foarte mult este că echipa a jucat bine.

Bud Wilkinson spunea

Dacă o echipă urmează să-și atingă potențialul, fiecare jucător trebuie să dorească să-și subordoneze scopurile personale binelui întregii echipe

Posted in din ce mai fac, din ce mai scriu

E înjurătură sau binecuvântare urarea: „Dumnezeu să te blagoslovească!”


Mi-am propus să-i binecuvânt pe toți „prietenii” de pe facebook în fiecare zi. Azi aveam 5 sărbătoriți, și le-am urat la toți același mesaj, :
La mulți ani! Dumnezeu să vă blagoslovească!, iar o doamnă dintre cei 5 mi-a trimis următorul mesaj care m-a lăsat cu gura cască:

Dumnezeu sa va binecuvinteze,cred ca nu stiti de ce duh sinteti calauzit..nu mi-e de mirare sinteti din astia indoctrinati in ortodoxism..care bagati lumea in iad cu amagirile voastre de icoane care sint niste idoli si niste uriciuni inaintea LUI DUMNEZEU!e scris despre voi ca nici voi nu va pocaiti si nici pe ceilalti nu-i lasati sa se pocaiasca de aceea va veti lua o mai mare pedeapsa de la DUMNEZEU!vai de voi e scris in Biblie despre voi,cum va mustra DOMNUL ISUS..vai de voi fatarnicilor carturari si farisei fatarnici..de ce m-ai blagoslovit tu?
nush ce cauti tu ca prieten in lista mea dar te voi strege,nici o grija..urit din partea ta sa scrii asa..mai bn nu scriai nimic.

Mi-am zis că pentru dânsa verbul „a blagoslovi” are conotația unei înjurături, că altfel nu-i înțeleg indignarea.

Posted in Miuzik

Despre muzica în biserici, de la Emanuel Conțac

Vaisamar

Mă întreb: oare sunt singurul pentru care închinarea (în context evanghelic) constituie uneori o experiență aducătoare de frustrări?

Să o luăm sistematic, pe domenii.

1) Instrumentele

Nu sunt de principiu împotriva instrumentelor zgomotoase, dar încep să am îndoieli tot mai serioase cu privire la locul chitarelor electronice și al tobelor în bisericile noastre.

Chitarele electronice ne sfredelesc „criierii capului”, iar tobele ne toacă nervii mărunt-mărunt.

Când se termină „numerele” la chitară electronică + baterii, te simți fericit că poți să-ți auzi din nou gândurile.

Înțeleg că trebuie să-i ținem pe tineri în biserică. Dar oare cu prețul alienării altor categorii de închinători?

2) Nivelul sonor

Pesemne că am făcut deja „sindrom de pensionar”. Nu mai suport decibelii la care se cântă uneori în bisericile noastre.

În materie de sonorizare, cred că „less is more”.

3) Polifonie inoportună

Aș prefera ca linia melodică a cântărilor „în comun” să fie una singură…

View original post 458 more words

Posted in Scriptura: Evanghelia după Ioan

Paternitatea Evangheliei a Patra


Mulți erudiți în Noul Testament consideră că paternitatea acestei evanghelii nu este un subiect care ar trebui să ne preocupe, deoarece, spun ei, conținutul acestei evanghelii contează nu și cine a scris-o. „Nu avem destule dovezi obiective ca să afirmăm că Ioan este autorul, oricum conchidem că nu este de mare importanță”, spun tot ei.
Chiar dacă fiecare Evanghelie este anonimă, și titlul „după Matei (ΚΑΤΑ ΜΑΘΘΑΙΟΝ), Marcu, Luca & Ioan” au fost adăugite mai târziu de către Biserica Primară, Leon Morris(un comentator anglican conservator) ne atrage atenția că subiectul paternității acestei evanghelii nu este chiar așa de neimportant precum ne-o spun comentatorii.
Morris ne aduce aminte că perspectiva și înțelegerea acestei evanghelii se schimbă dacă o privim ca opera apostolului Ioan, uceinicul preaiubit care a fost un martor ocular al celor descrise în evanghelie, sau dacă dăm dreptate comentatorilor care pun la îndoială asta, și cred că evanghelia este scrisă de un creștin al secolului II e.n. Comentatorii continentali deja nu mai cred cum se credea tradițional, anume că uceinicul Ioan este autorul, iar teologii din America și Marea Britanie dau credit argumentului că autorul este martorul ocular, uceinicul Domnului Ioan, precum ne-a învățat tradiția Bisericii.
William Hendriksen se întreabă în comentariul lui pe Evanghelia după Ioan:
Cine este acest autor care acceptă și scrie despre tot ce a pretins Isus că este? Este el un străin care nu are habar de lucrurile miraculoase și teribile ce s-au petrecut pe pământurile Palestinei? Omenește presupunem că autorul nu doar este străin dar e departe și temporar, atât ca eroul lui să devină un zeu făcător de minuni, cum se întâmplă să fie plăsmuite legendele în folclorul tradiției orale. Asta presupun unii istorici. Însă adevărul e departe de presupunerile acestea, conchide Hendriksen.
Autorul Evangheliei a Patra, continuă Hendriksen, este reprezentat ca unul ce face parte din poporul evreu, la fel ca Isus, eroul evangheliei. Autorul este introdus ca un martor ocular(21:24; cf. I John 1:1–4). El face parte nu doar din cercul uceinicilor Domnului,ci după tradiție chiar din cercul celor doisprezece, și mai mult, din grupul celor trei din grupul apostolilor.(Marcu 5:37; 9:2; 14:33).

Niciunul nu l-a cunoscut pe Isus așa cum l-a cunoscut Ioan. El L-a urmat în fiecare zi, având ocazia să cunoască caracterul lui Isus. În cea mai sfântă seară, seara Euharistiei, Ioan s-a așezat la pieptul Mântuitorului. Tot el a stat singur dintre uceinici la crucea Lui. Chiar a intrat în mormântul Lui.(13:25; 19:26; 20:8). Tot acest Ioan, autor al acestei evanghelii, ne-a zugrăvit pe Isus-ul istoriei ca fiind Fiul lui Dumnezeu!

Posted in Uncategorized

Mere Inkling

I haven’t forgotten. Well, I have forgotten far too many things in recent years, but I didn’t forget my recent “promise” to address the challenging subject of the distinction between agnosticism and atheism. Last week I wrote: “I suspect that the intimately personal nature of God’s love for us is one of the things that moves some people from agnosticism to atheism.”

It’s not my desire to offend anyone with the discussion which follows. After all, God loves the “lost” just as much as he loves those who have surrendered their lives to him. In fact, there’s an amazing passage that hints at how the rescue of one of those who has “strayed” is even more exciting to the hosts of heaven than the faithfulness of his dedicated disciples. (Check out verses 12-14 in chapter 18 of the Gospel according to Matthew . . . and remember what I have…

View original post 1,181 more words

Posted in Tabloide

Avem un Tabloid pocăiesc! I se zice „Creștin Total”!


De la Tîmpitele mesaje ale lui Nechifor Caleb de pe Creștin Total până la Radu este un “meci pierdut”, Iacob Emanuel lăsându-i pe alții să scrie pe site-ul pe care-l administrează, sau scriind chiar el, promovează cultura manelistă în blogosfera evanghelică.
După ce a constatat pe drept că există pe piață manele „creștine”, care sufocă adevărata muzică care-L slăvește pe Hristos, s-a întrebat de ce să nu fie și un blog/site de genu?, că doar asta cere piața.
Am mai citit din așa zise mesaje de pe Creștin Total,însă nu sunt singurul care le-a catalogat sub mediocritate. Mai toate încep în formă de întrebare Au voie fetele ca să…batic? verighetă? sărute? disco? fumat?
Și mă întreb surescitat, Cât de creștin total ești mă că nu ști cu ce se mănâncă mămăliga?
Când Dionis Bodiu s-a întrebat E păcat să intru şi să citesc de pe blogul Creştin Total? și s-a legat de academicienii , sfătoșii ăștia cu biberon la gură, domnul Cristian Ionescu ca un tătic părtinitor și grijuliu cu plozii prost crescuți și analfabeți, ne-a mustrat ca-n curtea școlii și ne-a spus să-i lăsăm în pace.
La fel ca domnul Dionis Bodiu, mă-ntreb dacă-i păcat sau nu să ascult manele sau să citesc „literatură” tabloidă, dacă-i slobod, dacă am dezlegare să citesc pe blogul domnului Iacob Emanuel?

Ce m-a înfuriat și m-a orpilat a fost când am văzut că Iacob Emanuel a pus = între dragul nostru de Radu Mureșan și un meci de fotbal.
E noaptea minții! Ce treabă are un sfânt cu un meci de fotbal?
Cum văd unii dintre noi un război spiritual! Se roagă pentru o cauză, iar dacă Dumnezeu îi răspunde e aidoma când bate CFR-ul Barcelona lui Messi! Ura! Victorie! Mâncăm semințe, râgâim bere și urlăm pe străzi până provocăm ambuteiaje. Ăsta-i creștinismul total, tabloid de pe Creștin Total.

Posted in din ale Scripturii, din ce mai citesc, din ce mai fac, din ce mai scriu, Scriptura: Evanghelia după Ioan

Mă apuc de Evanghelia după Ioan


Beniamin Fărăgău

Din anii de uceinicie petrecuți „la picioarele” lui Beniamin Fărăgău am rămas sigur cu două lucruri: să cred din întreaga-mi ființă că Scripturile sunt Cuvintele lui Dumnezeu, iar celălalt lucru e iubirea lor(Scripturii).
Gândurile care le voi scrie sunt rodul citirii și studierii Evangheliei a Patra, însă ele s-au copt după citirea unor comentatori pe Ioan remarcabili, ca:Beniamin Fărăgău,William Barclay, William Hendriksen, Leon Morris și Raymond Brown.
Nu recomand comentariul lui Gerard Maier, apărut la Editura Lumina Lumii: e tare sec și insipid.

Aș începe direct cu textul, mă enervează Introducerile în care se dezbat tot felul de năzbâtii, îndoieli, presupuneri, „certitudini”, ce a mai descoperit arheologii și ce nu. Și toate tărășeniile astea sunt provocate de teologii liberali.
Legat de Evanghelia a Patra, după Ioan putem vorbi despre Gnosticism și influența acestui curent asupra Apostolului și a Evangheliei lui, dacă Evanghelistul Ioan a fost un gnostic, și dacă da ce fel de gnostic? gnostic evreu sau grec? etc.
Dacă Evanghelistul Ioan a fost influențat de filozofia elenă, are legătură Logosul(λόγος) din Evanghelie cu logosul din cultura greacă antică? Știa Ioan de Philo din Alexandria și de scrierile lui? Dar de literatura rabinică?
Nu afirm că toate întrebările acestea sunt de prisos, ba dimpotrivă.
Nu iau în considerare pe acei teologi/filologi/istorici care pun la îndoială textul, paternitatea sau autorul Evangheliei. Merg pe presupoziția că textul are un singur autor, și acela este Ioan, uceinicul preaiubit al Domnului Isus. Așa s-a crezut până acum în Biserica universală, de ce să cred altfel?
Mai toți comentatorii și-au împărțin textul(cu un scop didactic, textul fiind un tot-unitar) după cum l-a înțeles, fiecare altfel. Problema aceasta a structurării textului e legată de subiectivismul comentatorului, nu e ceva obiectiv ce trebuie descoperit.

Tema Evangheliei a Patra este Isus Hristos, Fiul lui Dumnezeu.

Isus a mai făcut multe alte semne înaintea ucenicilor Săi, semne care nu sunt scrise în această carte. Însă acestea au fost scrise pentru ca voi să ajungeţi să credeţi că Isus este Cristosul, Fiul lui Dumnezeu, şi crezând, să aveţi viaţă în Numele Lui.

O să urmez Privirea de ansamblu a Evangheliei cea propusă de William Hendriksen:
După el Evanghelia se împarte în două. Punctul de turnură se află în apropierea Capitolului 12 unde, Domnul Isus se întoarce de la mulțimi către grupul strâns și intim al uceinicilor.

Primele șase capitole formează un tot unitar, fiind strâns legat între ele. Aceste capitole proclamă măreția Fiului lui Dumnezeu care s-antrupat, s-a revelat lumii, care L-a respins, prima dată în Iudea (Capitolul 5), după aceea în Galileea (Capitolul 6).
Aceste capitole (după Prolog,1:1–18) acoperă diverse evenimente mari și discursuri ce au loc într-o perioadă aproximativă de 2 ani și 4 luni; din luna Decembrie a anului 26 până la Paștele anului 29.
Urmează o perioadă de-o jumătate de an (de la sărbătoarea Paștelui până la sărbătoarea Corturilor) în care Ioan nu relatează nimic în evanghelia lui.

TO BE CONTINUED 🙂

Posted in din ce mai fac, Familie

Primul meu prieten( primul după tati…)


Prima gâlceavă :
-Ascultă aici Patrick!
-Ba nu, ascultă tu aici!
cineva se uită de sus la noi
Am văzut Apusul
Father & Son
Numai Patrick și Sf Petru cunosc cât de greu e mersul(pe pământ sau pe apă)
eu cu gândurile mele

primul meu prieten, Filip îl cheamă
we talk, prin gângureală, ce știu ăia mari?
vorbim ca între prieteni, dar unde-i mama?
to be continued
Posted in din ce mai fac, din ce mai scriu, Teologie, Vindecare

Am fost la Cruce – întâlnirea cu Radu Mureșan


Îmi pare rău că nu l-am cunoscut mai mult pe Radu, și că împrejurările astea nefericite au coagulat prietenia și încrederea mea în el pentru veșnicii.
M-am întâlnit cu sfântul Radu întâmplător, precum odinioară Simion din Cirena s-a întâlnit cu Domnul Isus pe drumul crucii.

Eu și Radu joi dimineața

“Pe când Îl duceau să-L răstignească, au pus mâna pe un anume Simon din Cirena, care se întorcea de la câmp; şi i-au pus crucea în spinare, ca s’o ducă după Isus.”

A fost un favor, har, privilej că m-am întâlnit cu un sfânt contemporan, un sfânt în viață, o ființă umană în care Dumnezeirea s-a umanizat. Trebuie să reconosc că niciunde nu L-am văzut pe Dumnezeu mai vădit, mai revelat într-o ființă umană, mai întrupat decât în persoana suferindă a domnului Radu Mureșan. În cei 10 ani de trăire în Creștinism nu am învățat din miile de tomuri de teologie, din Scripturile sfinte și din viață adevărul de sorginte răsăriteană cu privire la ființa umană: îndumnezeirea( theosis) omului. Am văzut întrupată în ființa christică a lui Radu întrupată, materializată rugăciunea, dorința lui Pavel: Hristos în voi, nădejdea slavei!(χριστος εν υμιν η ελπις της δοξης, Christos en humin he elpis tes doxes).
Nu am înțeles de la preabunul Dumnezeu la ce bun? totul ce s-a întâmplat cu domnul Radu Mureșan, însă cred cu certitudine și nezdruncinare că suferința lui din săptămâna patimilor(lui), moartea, și plecarea lui la Dumnezeu s-a întâmplat în aceste momente când celebrăm, sărbătorim Săptămâna Patimilor, suferința Mântuitorului, moartea pe cruce și Învierea! Nu cred în coincidențe, în hazard și Bing Bang!
Simbolismul și asemănarea lui Radu cu Domnul Isus merge până la cele mai mici amănunte. Eu și alții(Cleopatra,Silvian Guranda, Naomi Mocan și Lavinea Coldea) am avut harul să-l asist în săptămâna patimilor lui. Experiența ne spunea celor din spital că orice suferind de cancer(mai ales pulmonar) este sortit morții. Asta-i realitatea cruntă, rece, albastră și fără milă.
Nu-mi amintesc să fi cerut o minune de vindecare atât de acerb, de obraznic, de stăruitor de la bunul Dumnezeu. Nu doream să văd cum istoria și viața își urmează cursul ei firesc. Acceptam ca să fiu umilit, să mi se zdruncine experiența dureroasă a asistării sutelor de muribunzi către moarte.
Era nedreptă istoria și Dumnezeu preabunul și atotputernicul ca să lase cancerul să-și facă de cap în iubitul nostru frate, soț și tătic!
Nu l-a vindecat El pe diabolicul de Ahab? Nu S-a miluit de vărsătorul de sânge Manase? Nu L-a vindecat pe împăratul nerecunoscător și necredincios până la moarte Ezechia?
Am crezut că e departe Domnul meu și al vostru, însă necredința mi s-a transformat în certitudine fiindcă pot striga:
-L-am văzut pe Domnul, am pus mâna pe picioarele (lui)Lui, i-am șters sudoarea (lui)Lui, am văzut coasta (lui) împunsă nu cu piroane ci cu acele de puncție, și mâinile împunse de acele noastre. I-a curs și sângele în eprubetele noastre. S-a supocat întruna precum Domnul nostru la Golgota. Din inima lui Radu a curs „apă și sânge” când a fost puncționată de medicii care au vrut să-i salveze viața.
Am vorbit cu Radu când a putut să vorbească, în prima și a doua zi. Avea sufletul tare, stăteam lângă un titan al credinței, care suferea și mărturisea contemporaneității că Dumnezeu există, că se roagă Lui, indiferent dacă va muri sau nu. În săptpmâna ce a trecut Cerurile au fost deschise și fața lui Radu emana slava cerească. Se ruga ca și Domnul Isus în Grădina Ghețimani, ca și Ana odinioară, doar mișcându-și buzele.
Avea chipul lui Ștefan,faţa lui ca o faţă de înger (το προσωπον αυτου ωσει προσωπον αγγελου to prosopon autou osei prosopon anghelou)

Am văzut că moartea(θάνατος, thanatos) este ceva străin de creația lui Dumnezeu, ceva-ul sau cineva-ul ăsta reușește să aducă-n sufletele noastre groază indiferent cât de înrădăcinați suntem în credință.

Hristos a înviat din morți cu moartea pe moarte călcând și celor din morminte viață dăruindu-le.

(Χριστὸς ἀνέστη ἐκ νεκρῶν θανάτῳ θάνατον πατήσας καὶ τοῖς ἐν τοῖς μνήμασιν ζωὴν χαρισάμενος, Christos aneste ek nekron thanato thanaton patesas kai tois en tois mnemasin zoen charisamenos)

Uceinicii n-au înțeles de ce? Hristos trebuie să sufere. Suferința Lui a fost și va fi mântuitoare, soteriologică(de la cuvântul antic grecesc pentru mântuire σωτηρία,soteria), cu implicații veșnice și incomensurabile. Sarea lui a fost îndeajuns ca procesul putrefacției păcatului din lumea lui contemporană să fie stopat. Întunericul din juru-i a fost luminat de la candela lui. Astea-s implicațiile ce au valențe până-n veșnicii.
La fel ca ei, și eu afirm că e o nebunie ceea ce a îngăduit Dumnezeu preabunul cu Radu Mureșan. Ce mă mângâie e că am să-l văd din nou. Am să-l cunosc mai mult. Știu că slava, glorificarea e inversul monedei suferinței.
Doamne ajută-mă să cred și să accept asta.

Zilele astea m-am întâlnit cu Christ.Ascuns de ochii lumii,tainic, cu chip de om. Cuvântul lui Dumnezeu din Matei 25 au vorbit despre zilele astea:

Doamne, când Te-am văzut flămând, sau însetat, sau străin, sau gol, sau bolnav, sau în temniţă şi nu Ţi-am slujit?
El însă le va răspunde, zicând: Adevărat zic vouă: Întrucât nu aţi făcut unuia (Radu) dintre aceşti prea mici, nici Mie nu Mi-aţi făcut.

Posted in Uncategorized

Popasuri cu rost...

Pentru mine au fost doar 3 săptămâni în care am fost foarte aproape de Radu, adică am dormit în aceeasi cameră, am mâncat la aceeasi masă, am avut activităti comune în timpul zilei, si mi-e asa de greu să mă despart de el. Ce să zică atunci cei care i-au fost alaturi ani de zile la RVE Cluj sau înainte de 1995 la A.C.C. Samariteanul? Dar mai ales, ce poate să fie în inima sotiei lui, a copiilor si a mamei?

Din proprie experientă pot să spun că există în asemenea momente, o taină a mângâieri, a păcii, dincolo de orice pricepere omenească.

Întristarea noastră e mare într-o asemenea situatie, dar nu e la fel cu a celor care n-au nădejde. Mângâierea dată de Domnul prin Duhul Sfânt e reală, si mă rog să le-o dăruiască din plin si celor rămași din familie: sorei Anastasia, lui Cleo, Miriam, Casandra, Stefan…

View original post 42 more words

Posted in Dumnezeu Tatăl, Isus Hristos, Viețile Sfinților, Vindecare

Pentru Cleopatra, Miriam, Casandra, pentru Ștefan și Dina, Bogdan și Marta



Avem experiențe cu Dumnezeu și trăiri sfinte, spune Lewis, de cele mai multe ori când nu ne așteptăm și nu merităm harul Lui.
Tăcerea, frica, spaima, supărarea mă cuprinde când văd că Dumnezeu tace, cerul Lui e zăvorât, parcă-i plecat într-o călătorie în alte lumi, după ce a tras ceasul universului. Nimic nu-i mai înficoșător decât singurătatea sau gândul că Dumnezeu nu te aude, sau nu există. El e în altă lume decât a noastră, acolo unde și Radu nostru își continuă viața, adevărata poveste dincolo de tărâmurile Narniei. În astfel de momente nu atât gândul „că Dumnezeu nu există ” te pândește și îți dă târcoale cât acel gând că Dumnezeu există și face lucruri înfricoșătoare. Amăgitorul nu stă departe și ne șoptește minciuni.
Dumnezeu este și imanent, locuiește cu omul cu creația.

Pentru Radu n-a fost decât începutul poveștii adevărate. Toată existența lui în această lume și toată aventura lui pe Pământ n-au fost decât coperta și pagina de gardă; acum , în sfârșit, începe Capitolul Întâi al Măreței Povești, pe care nimeni pe pământ n-a citit-o; povestea care nu se sfârșește niciodată; povestea în care fiecare capitol e mai bun decât cel dinaintea lui.

Dar până să mă revăd cu el plâng. Plâng aidoma Domnului Isus văzând moartea care biruiește în veacul acesta, moartea care i-a răpus prietenul. Isus plângea(εδακρυσεν ο ιησους, edakrusen ho Iesous) la mormântul lui Lazăr.
Dumnezeu plânge,Dumnezeu suferă, Dumnezeul nostru a MURIT pe cruce! Nu înțeleg de ce nu rezolvă problma durerii așa cum voim și dorim noi. Nu înțeleg de ce nu stârpește RĂUL(păcatul original cu consecințele lui, boala, suferința etc) acum .
Când mă rugam pentru Radu Mureșan, fratele nostru, eram din tot sufletul meu aidoma evreilor care cer SEMNE(σημεια semeia, de unde și cuvântul semn). Îl aud parcă în străfundurile ființei pe Domnul Isus care mă mustră și-mi spune că pentru mine nu are decât SEMNUL lui Iona(το σημειον ιωνα to semeion Iona Matei 12:38). Aștept cu nerăbdare precum primii creștini a doua Venire(Parousia): lupta finală de la Armaghedon, eradicarea și abolirea RĂULUI, a păcatului, a diavolului, a morții. Maranata!
Crucea ne relevă că Yahweh este un Dumnezeu care simte, plânge, îndură iartă, e drept, nepărtinitor, îndurător, iubitor și puternic în slăbiciune. De asta trebuie să-L iubim.
Eu nu înțeleg de ce nu rezolvă problema durerii cum odinioară evreii, poporul Lui n-au înțeles asta. Acum 2000 de ani când a venit la ai Săi aceștia au fost dezamăgiți la fel ca mine. Aveau nevoie de un nou David care să alunge jugul roman. Un Mesia naționalist și pus pe fapte mărețe. Câtă vreme să mai rabde poporul Lui ca steagul roman să flutere semeț la templu?
Nu asta spun Scripturile? Ba mai mult: profețiile vechi testamentare promit că Mesia va birui moartea, păcatul și boala!

Noi știm că ei n-au putut înțelege „necompletarea” profețiilor, fiindcă în realitate sunt două veniri: cea care s-a înfăptuit acum aprox.2000 de ani, la Întrupare, și cea care va urma, la Parousie. Doar atunci nu va mai fi cancer, ulcer, moarte și boală. Atunci nu vor mai fi spitale, și din săbii și arme se vor contrui pluguri și unelte ale păcii și prosperității.

“Unde iti este biruinta, moarte? Unde iti este boldul, moarte?(που σου θανατε το νικος που σου θανατε το κεντρον pou sou thanate to nikos pou sou thanate to kentron).

Alioșa își ținea fața îngropată în palme și plângea amarnic, zguduit de suspine înăbușite. Rămase deci câteva clipe locului, uitându-se la el în tăcere.
-Liniștește-te, fiule,liniștește-te, dragă prietene, rosti el în cele din urmă cu un tremur în glas.
Ce faci? Se cade, oare, să plângi când ar trebui să te bucuri?
Au nu ști tu că aceasta este cea mai slăvită zi a lui?
Gândește-te numai unde se află acum, în clipa asta!
Aleoșa își descoperi obrazul buhăit de plâns, ca și al unui copil mic, și-i aruncă o privire, apoi, fără să scoată o vorbă, se întoarse și-și îngropă iarăși fața în palme.
– Poate ai dreptate, adaugă îngândurat părintele Paisie. Plângi, fiule. Lacrimile astea Mântuitorul ți le-a trimis.
Și se depărtă cugetând cu duioșie: „Lacrimile tale întristate îți vor aduce pacea sufletească și-ți vor însenina inima ta cea bună”.

Posted in Uncategorized

mirosdecafea

Uneori cumpar carti asa…aproape intamplator. O iau, o rasfoiesc si, dupa ce am citit doua sau trei fraze, gata. M-am inselat de multe ori, recunosc. Sunt carti care ocupa doar spatiu in biblioteca mea si care nu vor ocupa niciodata vreun loc in viata mea si n-o sa le las sa-mi muste din timp.

Pe Antonie de Suroj l-am intalnit intr-o librarie din Arad si l-am luat cu mine in drum spre Cluj. Am citit aproape pe tot parcursul calatoriei. A fost ceea ce eu numesc o “Intalnire”. Adica acel ceva care te face sa rezonezi, sa te identifici cu cineva, cu un text, o carte si cu omul din spatele acestora, chiar daca acesta nu mai este demult de aceasta parte a cerului.

In felul acesta i-am descoperit pe Ernesto Sabato si pe Steinhardt, pe Gustave Thibon si pe Oswald Chambers. Au fost INTALNIRI, borne pe marginea drumului vietii…

View original post 234 more words

Posted in Vindecare

Mă încăpățânez și aștept minunea!


Capodopera lui Fiodor Dostoievski, Frații Karamazov, începe cu o scenă ciudată și inexplicabilă. Vă rog să mă credeți că acum am priceput mai mult decât acum câțiva ani, ceva din semnificația ei.

Starețul Zosima era duhovnicul din împrejurimi, un om dedicat cu viața și sufletul lui Dumnezeu în totalitate.Zosima era un sfânt în viață, și urma după moartea sa, să intre în rândul sfinților.Era îmbătrânit de zile și toți, inclusiv el, aștepta obștescul sfârșit. Era,și poate este, în cultura tradițională răsăriteană știut faptul că sfinții nu putrezesc, ba mai mult decât atât, nici mirosul putrefacției nu-și face prezența. Iată textul:

Abia ce se luminase de ziuă, și dinspre oraș – ca și cum abia ar fi așteptat să închidă ochii preacuviosul – începuseră să curgă credincioșii veniți cu fel de fel de bolnavi, mai cu seamă copii, pasăminte în nădejdea că trupul neînsuflețit va dobândi fără zăbavă harul de a tămădui beteșugurile, har ce, după credința lor, avea să iasă îndată in vileag. Abia atunci ne-am putut da seama cât de adânc se înrădâcinase în mulțime convingerea că răposatul stareț era încă din timpul vieții, cu drept de cuvânt și fără tăgadă, un sfânt dintre cei mai luminați…
Încetul cu încetul, tot mai insinuant cu cât trecea timpul, un miros greu, ca de stârv, începu să se degajeze din sicriu. Și mirosul acesta se accentua din ce în ce,pentru ca la orele trei să strice tot aerul din încăpere. De ani de zile nu se pomenise, ba chiar nici chiar de când luase ființă mănăstirea, nu se știa să se fi iscat vreodată asemenea zarvă – în alte împrejurări nici nu i-ar fi putut trece prin minte cuiva că s-ar putea petrece una ca asta – cum se stârni de asta dată în chip atât de năprașnic în rândurile călugărilor, făcându-i pe cei mai mulți dintre ei să cadă în ispită.

Mi-am legat inima de Radu ca de un frate nu ca de un pacient. Aștept de la Dumnezeul preabun, care și-a risipit minunile cu Israel ca să-și arate puterea și dragostea, să facă o minune, să dea viață inimii, întregului trup a lui Radu Mureșan, fiindcă e nenatural să fie așa. Mă uit la Scripturi și mă întreb de ce-l slujesc pe Dumnezeu? De ce-L slujim dacă nu pentru astfel de momente critice și fără speranță de la știința omenească?
Mă încăpățânez și aștept minunea!

Posted in Patimile lui Hristos, Poezie, Vindecare

Psalmul lui Radu Mureșan(contemporaneizarea Psalmului 22)


Este 4 A.M. ora României, acest Psalm a lui Radu este scris de mine cu gândul la patimile Domnului Isus, Domnul nostru, și patimile fratelui meu mai mare, Radu, al Domnului Isus și al vostru , a tuturora.

Dumnezeule, Dumnezeule de ce? , de ce nu mă-auzi?
că acum plâng, mă sting și mă sufoc!
ziua din străfundurile ființei Te implor,
te chem și noaptea, tăcând Tu mă acuzi.

Isuse ai hrănit flămânzii!,
Cu lumină ai săturat Tu orbii,
Eu vreau de-acum pentru vecie Duhu-ți
Din plin să îmi adap plămânii!

Tu te-ai aplecat la poporu-ți îndărătnic,
Nu Te-ai săturat să-ți dezvălui mila,
Că tu ești sfântul, Răscumpărătorul fără vină,
Iubirea nesfârșită, Domnul atotputernic.

Da, sunt un vierme, un om ce se sfârșește,
Toți cei ce mă văd își întorc privirea,
Dau din cap și nu-și ascund uimirea,
„S-a încrezut în Cel ce mântuiește.”

Pentru ce am fost teafăr când sugeam la țâță?
Mama cum de nu m-a părăsit?
De ce m-a iubit ea și m-a adăpostit?
Și îngerii Tăi mi-au fost a Ta prezență?

Nu te depărta de mine, căci vine necazul!
Și nimeni nu-mi-e ajutorul.
Cu răcnete târcoale-mi dă potrivnicul,
Mi se usucă puterea ca lutul.

Tu Doamne, nu Te depărta!
Că eu voi vesti Numele Tău fraților ,
Cutremurați-vă înaintea Lui, popoarelor,
Căci El nu disprețuiește, nu se ceartă
Cu omul nevoiaș. Nu-și ascunde Fața
Ci ascultă pe cel ce jinduiește a Lui prezență!
Tu ești pricina laudelor mele,
În adunarea cea mare,Doamne!
Marginile Pământului se vor întoarce
Și va povesti lucarerea neamurilor ce se vor naște!

Prin credinţă au cucerit ei împărăţii, au făcut dreptate, au căpătat făgăduinţe, au astupat gurile leilor,
au stins puterea focului, au scăpat de ascuţişul sabiei, s-au vindecat de boli, au fost viteji în războaie, au pus pe fugă oştirile vrăjmaşe.
Femeile şi-au primit înapoi pe morţii lor înviaţi;
unii, ca să dobândească o înviere mai bună, n-au vrut să primească izbăvirea care li se dădea, şi au fost chinuiţi.

Credința are două fațete: pe una o dorim toții, minuni și fapte mărețe, iar de cealaltă avem parte toți: suferința pentru slava viitoare.

Posted in Cărţi apărute, Darurile Spirituale, din ale Scripturii, din ce mai citesc, din ce mai fac, din ce mai scriu, Duhul Sfânt (Pneumatologie), Dumnezeu Tatăl, Isus Hristos, Scrisoare c[tre Dumnezeu, Sfintii Parinti, teologi moderni, Teologie, Vindecare

Domnul Isus, David Livingstone și Radu Mureșan


Este aproape 1 A.M., și abia am sosit acasă.Sâmbătă dimineața am ieșit din turere de noaptea, iar ieri, și săptămâna care urmează am liber. Azi pe la 17 am ajuns la Radu nost, unde l-am găsit pe fratele nostru Silvian Guranda, care îi făcea masaj picioarelor suferinde ale lui Radu.
Ne dăm seama că și rinichii sunt afectați, nu mai funționează normal; ne dăm seama asta văzând picioarele umflate vizibil, iar mai jos de gambe corpul elimină continuu apă, sau ceva lichid organic transparent . Asta îl deranjează, pe lângă lispa de aer(dispneea) și astenia(lipsa de putere) cauzată de nesomnul și stresul enorm acumulat în săptămâna ce a trecut.
Medical vorbind facem totul, ba chiar mi-am propus să mă ocup, zi și noapte chiar și de „chichițe”. Îi dăm în continuare NORADRENALINĂ pentru a ajuta inima să pompeze în corp sânge; este inotropul ideal care-l dăm în infecții. Radu, colac peste pupăză are peste cancerul pulmonar și o PNEUMONIE, care o tratăm cu antibiotice din 6 în 6 ore. Pentru durere și liniștire îi dăm câte o jumate sau o fiolă intre-venos de tramadol, un opioid ușor care nu dă dependență, și care omoară orice durere pe loc. Pentru edemele(edemele sunt acumularea de lichid , apă în țesuturi, și cum e la Radu- edemele picioarelor- sunt vizibile, aidoma picioarelor umflate, ca un burete cu apă) i se administrează FUROSEMID, un diuretic cunoscut de mai toți bătrânii precum ALGOCALMINUL.
Citind pe blogul Lui Mironel, intitulat Popasuri cu rost , l-am văzut pe Radu Mureșan acolo făcând voia lui Dumnezeu. Știm că simtomele au început cam în zilele acelea, și chiar înainte. O să observați că picioarele lui erau deja cu edeme, un pic îngroșate, ceea ce nu-i normal. Ăsta-i semn că este oarece suferință, afecțiune la rinichi. Bătrânii care știu de FUROSEMID, și de diuretice știu despre ce vorbesc. Iată dovada:

Cum sunt de vizibile edemele, și cum erau de umflate cred că i-a prins bine să se răcorească cu picioarele întinse la briza mării, sau oceanului. Cred că simțea ceva stânjeneală, durere la nivelul picioarelor de pe atunci.

Observați că nu se pot vedea „oul”[limbaj popular], fiindcă țesuturile sunt pline de apă, sunt edemațiate.

Mi-am propus să-i îngrijesc picioarele, și asta fac, să nu se infecteze , microbii putând intra prin atâtea orificii pe unde iese apa. E un har, și asta-l îmbucură pe Radu, se mai răcorește. Fac după-aceea pansamente lejere cu comprese sterile ca să nu-i mai ștergem continuu picioarele.
Are nevoie se cineva continuu, fiindcă dorește să nu-l necăjească picioarele, se mișcă anevoios, transpiră continuu și trebuie șters- și toate acestea îi consumă energia. Nu mai vorbesc de energia care și-o consumă pt WC, și bine că m-a făcut băiat, și că mai vine Cleopatra, soția lui dragă, și Silvian când nu sunt eu, că , și asta aduce mult stres și necaz în inima lui.
Nu-l mai sunați și nu-i mai scrie-ți mesaje fiindcă mi-a dat telefonul mie, eu i l-am lăsat asistenților, că nu mai poate și nu mai are răbdare să citească. Îl doare parcă orice sunet, orice gălăgie, și salonul în care se află e unul din cele mai gălăgioase, sunt multe monitoare care au alarme care sună strident, și numai când pacienții se întorc de pe o parte pe alta, prin sunete ne anunță despre orice evoluție a inimilor lor, avem tot în salonul acela un ventilator care sună continuu, vă dați seama . I-am pus noapte vată în urechi, ce să fac? Facem liniște și mai doarme câte o oră-maxim 2 pe zi, și adesea se trezește din cauza unui coșmar care-l doboară. Sâmbătă dimineața am sunat-o pe Cleopatra să vină de urgență să stea să-l aline. Și bine că a venit, în ciuda faptului că am speriat-o de moarte trezind-o așa de matinal. I-am cerut iertare, nu am s-o mai sun așa, fiindcă o să stăm noi cu el, când nu-i ea acolo, sau altcineva.
Nu poate fi vizitat. Terapia Intensivă e ÎNCHISĂ pentru aparținători. Mai au prilejul unul-doi că-i mai strecurăm noi 30 minute până-n ușă, să-i vadă fața.

Acum o să vă scriu ceva de îmbărbătare și ceva de la Duhul Sfânt, Duhul Domnului(πνεῦμα ὁ θεός, Pneuma ho Theos), sau din imaginația mea.

Odată cu ceaiul și bârfele de la ora 17, noi pocăiții ne zugrăvim așa unii pe alții: penticostalii „spirituali” vorbesc despre baptiști ca despre niște creștini lumești(σάρκινος, sarkinos, lumesc,condus de firea pământească care este σαρκός– sarkos)iar ei(noi) se văd(em), se(ne) consideră(m) πνευματικός, pneumatikos(spirituali), de la πνεῦμα ce se traduce prin Duhul.
Baptistul îl vede pe fratele lui penticostal că se consideră cu Duhul, prea spiritual(πνευματικός, pneumatikos), ba chiar fariseii(Φαρισαῖος, farisaios-de unde și cuvântul fariseu) moderni. Nici unul nici altul nu crește în înțelepciune judecând pe fratele său, ba chiar dracu se perpelește de bucurie că a reușit să distrugă părtășia frățească(κοινωνία, koinonia).
De ce spun asta? Că nu se leagă cum nu se leagă nuca de perete cu textul de mai sus. Ba dimpotrivă. Frații penticostali au reușit să fie în comuniune(κοινωνία) cu baptiștii, și evanghelicii cu ortodocșii. Fără să știe că și „idolatrii”(zic asta că ei folosesc icoane în cult, și alte cele ce-s sare-n ochi pentru evanghelici) de ortodocși au acceptat cererea mea să se roage nu pentru un „sectar” ci pentru un frate de-al lor care are cancer, și are familie, copii și pe Cleopatra care-l așteaptă acasă. Fără rezerve se vor ruga în continuare. Pot aminti doi preoți scumpi din Cluj, părintele Călin Popovici care slujește la bisericuța ce se află vizavi de CORA, și părintele Ciprian, care slujește la bisericuța de lemn, cu o arhitectură impresionantă, ce se află lângă căminele din Hașdeu. Slavă Domnului că sunt oarecum ecumenici.
Ecumenismul se poate! Nu în dogmă și crezare, dar cel puțin aici, în suferință. Cum eu, și alții din breasla mea putem să ajutăm în suferință pe un rrom, român, maghiar, credincios ortodox, catolic, reformat, greco și romano catolic, budist, confucianist, martor a lui Yehova, ateu, yoghist și alții, de ce ar putea să se roage preoții, care sunt plătiți marea majoritate-de nu toți, dacă nu de dragă inimă(ca și pr.Călin & pr. Ciprian) de obligație, fiindcă cotizăm? Fără taxe suplimentare, taxă pe rugăciune specială, că ne bate Dumnezeo(folosesc numele lui Dumnezeu nu în derâdere și nu hulesc. Dumnezo este forma arhaică a lui θεός Theos, Dumnezeu) tradus de primii noștri lingviștii.
Cearta între baptiști și penticostali o văd eu ca fiind de natură teologică, politică precum a fost ruptura dintre Răsăritul creștin și Apusul. Pentru o informare mai academică și la subiect despre ce s-a întâmplat în 1054 vă recomand călduros volumul 2 din magnifica operă Tradiția Creștină, a istoricului și teologului reformat și convertit la ortodoxie (se poate și așa) Jaroslav Pelikan.
Cearta teologică e cauzată de hermeneutica diferită ce o au ambele grupări confesionale, cu privire la lucrarea Duhului Sfânt.
Să cunoaștem istoria „gâlcevei” aici luați cărți:
1.Botezati in Duhul : Frank D. Macchia
2.Prezenta si lucrarea Duhului Sfant : R. A. Torrey.
3.De Spiritu Sancto a Sfantului Vasile cel Mare.
4.Despre Duhul Sfânt – Didim din Alexandria.

Văd o asemănare clară între Domnul Isus, Domnul și Dumnezeu(ο κυριος μου και ο θεος μου, ho kurios mu kai ho theos mo) lui Toma, însă Domnul și Dumnezeu(ο κυριος μου και ο θεος μου lui Radu, David Livingstone și Radu.
Explicare: Toma(sceptic, om împrietenit cu știința ca și mine) l-a văzut pe Domnul meu și a lui Radu înviat, și a zis că este Fiul lui Dumnezeu prin această afirmație: ο κυριος μου και ο θεος μου- Domnul meu și Dumnezeu meu- și i s-a închinat!
Cei care l-au cunoscut pe David Livingstone l-au confundat cu Domnul Isus.
Eu care l-am văzut pe Radu l-am confundat cu Domnul meu, și mă aplec cu sfială și-i spăl picioarele, munca ultimului slujbaș. Și asta-i cea mai mare favoare care mi se face. Și nu fac poezie aici.
Plâng și sufletul mi se cutremură, mintea , rațiunea ce mi-a dat-o Dumnezeu urlă și se sfâșie în mine cu De ce ?-uri , și când Cerul tace eu îmi ridic pumnul meu de om netrebnic , că mă pot gândi acuma ca un tată, strig Cerului ηλει ηλει λεμα σαβαχθανει! Eli, eli , lema sabachthanei!

Posted in Uncategorized

Radu Mureșan în misiunea africană

Popasuri cu rost...

Miercuri, 22 februarie

Imediat după micul dejun am sunat pentru întâia dată la AltFm si am intrat în direct la ”Matinal” pentru a le vorbi de lucrarea ce o facem aici, dar si despre problemele de sănătate a lui Radu. Am urcat apoi cu Radu la pilonul de antenă pentru a ne întâlni cu reprezentantii firmei care administrează statia antenei. Ei ne-au indicat locul de unde să facem racordul în instalatia electrică, pentru alimentarea echipamentelor noastre. După prânz m-am întors la antenă doar eu cu motociclistul James, după ce mai întâi am cumpărat de la un magazin cablu si prize. Ajuns sus, am constatat că paznicul nu era acolo si totul era închis. James a coborăt dupa paznic iar eu am rămas să astept. După ce au venit, m-am apucat de  montat prizele, si de pozat cablul. Am lucrat asistat de 6 negri care nu s-au miscat de lângă mine…

View original post 2,223 more words

Posted in Scrisoare c[tre Dumnezeu, Vindecare

Scrisoare către Dumnezeu, Radu


Radu Mureșan este de ieri pe secția noastră, și am avut privilejul să-l îngrijim noi. Starea lui e tot așa, în limbaj medical spunem că e stabilă.
Tensiunea arterială e în parametrii normali, însă inima este ajutată de un inotrop, noradrenalină(medicament care ridică tensiunea).
El ca simptome are lipsa de aer, dispnee, ortopnee- nu poate sta decât în fund nu se poate culca întins. Cunoaște parametrii monitorului, și bietul este mai tot timpul cu ochii pe saturație.

Chiar dacă am avut mai tot timpul de muncă, Naomi și eu ne-am făcut timp pentru a mai vorbi cu Radu. I-am arătat mesajele dumneavoastră, care l-au încurajat vizibil. Am vorbit despre Dumnezeu , suferință, familie, etc. E dependent de oxigen, un minut nu poate sta fără el.

A reușit în sfârșit după 4 zile și nopți să ațipească și să se odihnească oarecum. Asta m-a bucurat. A avut poftă de mâncare și a mâncat.

Mai tot timpul se roagă. Mi-a spus: „Liviu, dacă va voi Dumnezeu să facă o minune, ar trebui să o facă iute, că dacă nu săptămâna asta…
I-am dat Jurnalul Național să-și omoare timpul cât sta treaz. M-a rugat să-i dau telefonul să-și citească mesajele de pe yahoo. Am reușit să-i facem o baie sumară, la dorința lui, baie care l-a răcorit și binedispus, după care a reușit să adoarmă, spre bucuria noastră.


M-am atașat de el ca de un frate. Am vorbit împreună despre C.S.Lewis și cărțile lui despre suferință: cea filozofică, Problema durerii și cea izvorâtă din pierderea lui Joy Davidman, intitulată A grief observed.
Chiar mă gândeam că Radu are o afecțiune pulmonară, simtomatic el nu simte durere ci doar lipsă de aer. Vântul , suflarea în limba greacă clasică se scria cu același cuvânt folosit pentru Duhul Sfânt: pneuma[πνεῦμα]. Automat mi-a venit în minte rugăciunea patristică:
Veni Creator Spiritus![Vino, Duhule Creator!]

Posted in Vindecare

Radu Mureșan, Rugăciune


Radu Mureșan este internat la Institutul Inimii Cluj Napoca, pe secția de Terapie Intensivă. Am fost azi noapte într-o fugă pe la el, și astăzi dimineață cu colega mea Naomi Mocan, care este din biserica lui.
Nu a dormit de 3 nopți, este epuizat fizic, însă sufletește mi-a spus că este cât de cât bine. Nu știu cum evoluează boala lui, de ce i s-a întâmplat ce i s-a întâmplat, știu însă că el are nevoie de rugăciunile noastre.
Vă roagă să vă rugați pentru el. Mulțumesc!

Posted in Duhul Sfânt (Pneumatologie), teologi moderni

Din cartea „Botezați în Duhul” a teologului Frank Macchia


Frank Macchia - Botezați în Duhul

Frank Macchia a firmat ceva îndrăzneț ăn cartea lui, „Botezați în Duhul”, sau cel puțin așa am înțeles eu. Iată pasajul:

Există o similaritate evidentă aici cu exegeza penticostală a capitolului 8 din Faptele apostolilor care face distincție între credința în Cristos și primirea Duhului charismatic. Ambele perspective fac distincție între inițierea prin botez și primirea Duhului charismatic pentru vocația creștină. În ciuda acestei similarități, în tradiția catolică, darul Duhului este legat de inițierea sacramentală, pe când cei mai mulți penticostali (cu excepția notabilă a penticostalilor unitarieni), consideră botezul în Duhul ca o experiență postinițiere. Penticostalii, de asemenea, consideră că inițierea sacramentală a copiiilor nu corespunde cu nevoia de a-i îndruma pe tineri spre o experiență a nașterii din nou și spre o experiență conștientă a împuternicirii pentru o mărturie a vieții.
Această problemă este îndeosebi acută în țările în care o bună parte din populație posibil să fie botezată în fașă, dar este absentă din viața Bisericii sau de la credința activă în Cristos. Mesajul penticostal al regenerării personale și al împuternicirii pentru mărturia profetică în astfel de contexte este extrem de necesar și n-ar trebui să repugne. Cu toate acestea, penticostalii din astfel de contexte ar trebui să știe despre faptul că persoanele botezate din fașă care nu sunt active în mod curent în Biserică au fost revendicate de Dumnezeu în sens profund, în sânul Bisericii istorice. Evanghelizarea n-ar trebui continuată fără recunoașterea acestui fapt.

Mă întreb ce vrea să spună Macchia prin

Cu toate acestea, penticostalii din astfel de contexte ar trebui să știe despre faptul că persoanele botezate din fașă care nu sunt active în mod curent în Biserică au fost revendicate de Dumnezeu în sens profund, în sânul Bisericii istorice. Evanghelizarea n-ar trebui continuată fără recunoașterea acestui fapt ?

Frank Macchia, Botezați în Duhul, Ed.Casa Cărții,2010.