Mă încăpățânez și aștept minunea!


Capodopera lui Fiodor Dostoievski, Frații Karamazov, începe cu o scenă ciudată și inexplicabilă. Vă rog să mă credeți că acum am priceput mai mult decât acum câțiva ani, ceva din semnificația ei.

Starețul Zosima era duhovnicul din împrejurimi, un om dedicat cu viața și sufletul lui Dumnezeu în totalitate.Zosima era un sfânt în viață, și urma după moartea sa, să intre în rândul sfinților.Era îmbătrânit de zile și toți, inclusiv el, aștepta obștescul sfârșit. Era,și poate este, în cultura tradițională răsăriteană știut faptul că sfinții nu putrezesc, ba mai mult decât atât, nici mirosul putrefacției nu-și face prezența. Iată textul:

Abia ce se luminase de ziuă, și dinspre oraș – ca și cum abia ar fi așteptat să închidă ochii preacuviosul – începuseră să curgă credincioșii veniți cu fel de fel de bolnavi, mai cu seamă copii, pasăminte în nădejdea că trupul neînsuflețit va dobândi fără zăbavă harul de a tămădui beteșugurile, har ce, după credința lor, avea să iasă îndată in vileag. Abia atunci ne-am putut da seama cât de adânc se înrădâcinase în mulțime convingerea că răposatul stareț era încă din timpul vieții, cu drept de cuvânt și fără tăgadă, un sfânt dintre cei mai luminați…
Încetul cu încetul, tot mai insinuant cu cât trecea timpul, un miros greu, ca de stârv, începu să se degajeze din sicriu. Și mirosul acesta se accentua din ce în ce,pentru ca la orele trei să strice tot aerul din încăpere. De ani de zile nu se pomenise, ba chiar nici chiar de când luase ființă mănăstirea, nu se știa să se fi iscat vreodată asemenea zarvă – în alte împrejurări nici nu i-ar fi putut trece prin minte cuiva că s-ar putea petrece una ca asta – cum se stârni de asta dată în chip atât de năprașnic în rândurile călugărilor, făcându-i pe cei mai mulți dintre ei să cadă în ispită.

Mi-am legat inima de Radu ca de un frate nu ca de un pacient. Aștept de la Dumnezeul preabun, care și-a risipit minunile cu Israel ca să-și arate puterea și dragostea, să facă o minune, să dea viață inimii, întregului trup a lui Radu Mureșan, fiindcă e nenatural să fie așa. Mă uit la Scripturi și mă întreb de ce-l slujesc pe Dumnezeu? De ce-L slujim dacă nu pentru astfel de momente critice și fără speranță de la știința omenească?
Mă încăpățânez și aștept minunea!

8 thoughts on “Mă încăpățânez și aștept minunea!

  1. Nu, nu-L slujim pentru momentele critice. Il slujim pentru ca am ales asta si ca nu concepem sa fie altcumva. Pentru ca daca minunea nu se intimpla in momentele critice atunci nu-L mai slujim?

    1. Căline dragă teologia modernă ne-a învățat asta, însă dacă răsfoiești Noul și Vechiul nu poți să nu observi diferenșa dintre lumea modernă și cea biblică. La noi Cerul parcă tace. Cum spune Dostoievski parcă Dumnezeu este absent sau inexistent prin lipsa minunii neputrezirii trupului lui Zosima. Când Alioșa și-a dat seama de asta spune autorul că Alioșa care era cel mai tânăr credincios, s-a întâmplat ceva în străfundurile lui, cu credința lui, că a părăsit mănăstirea.
      Chiar dacă nu făcea minuni, Dumnezeu vorbea, sau era prezent prin teofanii, sau apariții ale slujitorilor Lui îngeri sau profeți, apostoli etc.
      Acum El parcă tace. Eu vreau să vorbească mai mult decât printr-o Carte străveche, aidoma teofaniei de pe drumul către Damasc a lui Pavel, care cărturar fiind nu și-a dat seama că persecută urmașii lui Mesia.
      Mă rog să se reveleze maiestos în viața lui Radu! Aștept.

  2. Cristina says:

    Liviu, asteptam mesajele tale ca pe o gura de apa proaspata dupa o zi infocata. Apreciem ce faci pt Radu si esti intr-un fel representantul nostru, al sutelor, poate al miilor de oameni care se roaga pt el si asteapta o minune. Tie ti s-a facut harul sa o vezi.

  3. Ionela says:

    “Azi,în jurul orelor 10:00, fratele Radu Mureșan a trecut la Domnul. Este o despărțire dureroasă pentru fiecare dintre noi, dar nemăsurabilă pentru familia Mureșan. În aceste momente să stăruim în rugăciune înaintea Domnului pentru mama fratelui Radu, sora Nastasia, pentru sora Cleopatra, pentru copii: Miriam, Casandra, pentru Ștefan și Dina, Bogdan și Marta, cât și pentru restul familiei lărgite, în special familia George și Sorina Mureșan… Dumnezeu să îi întărească și să îi mâgâie…

    Fratele Radu a intrat în odihna sfinților și avem nădejdea reîntâlnirii, în Împărăția lui Dumnezeu!

    Şi am auzit un glas din cer care zicea: „Scrie: Ferice de acum încolo de morţii care mor în Domnul!” „Da”, zice Duhul, „ei se vor odihni de ostenelile lor, căci faptele lor îi urmează!” (Apoc. 14:13).” I.B.

  4. Draga Liviu
    articolul tau mi-a adus in minte o cartulie scrisa de C.S.Lewis si in care-si descrie trairile prilejuite de moartea sotiei sale. Am auzit n-ar fi scris-o cu intentia de a o publica vreodata, de aici si sinceritatea brutala de care da dovada. Uite un fragment:
    “Între timp, unde e Dumnezeu? Aceasta e una din cele mai
    neliniştitoare simptome. Atunci când eşti fericit, atât de fericit încât nu ai
    sentimentul că ai avea nevoie de El, atât de fericit încât ai fi tentat să-I simţi
    pretenţiile cu privire la tine ca o întrerupere, dacă îţi vii în fire şi te întorci la
    El cu recunoştinţă şi laudă, vei fi – sau aşa simţi – întâmpinat cu braţele
    deschise. Du-te însă la El când nevoia ta e disperată, când toate celelalte
    ajutoare sunt în zadar, şi ce vei găsi? O uşă trântită în nas şi sunetul cheii
    răsucite în broască, răsucite de două ori, pe dinăuntru. După aceasta, tăcere.
    Ai putea la fel de bine să pleci. Cu cât aştepţi mai mult, cu atât va deveni
    tăcerea mai accentuată. Nu este lumină la ferestre. Ar putea fi chiar o casă
    goală. A fost vreodată locuită? Aşa a părut odată. Şi acest odată a fost la fel
    de puternic ca cel de acum. Ce poate însemna acest lucru? De ce e El un
    comandant atât de prezent în vremurile noastre de prosperitate şi atât de
    absent în vremuri de necaz?”

    Si un alt fragment, la ceva distanta de primul, si care echilibreaza putin perspectiva de mai inainte:

    “Când aştern aceste întrebări înaintea lui Dumnezeu, nu primesc nici
    un răspuns. Mai degrabă un soi special de „Nici un răspuns”. Nu e uşa
    închisă. E mai degrabă ca o privire tăcută, cu siguranţă nu lipsită de
    compasiune. Ca şi cum ar da din cap nu în semn de refuz, ci respingând
    întrebarea. Ca şi: „Fii pe pace, fiule; nu înţelegi.”

  5. cmd@cmd.ro says:

    17. Caci, chiar daca smochinul nu va inflori, vita nu va da niciun rod, rodul maslinului va lipsi, si campiile nu vor da hrana, oile vor pieri din staule, si nu vor mai fi boi in grajduri,
    18. eu tot ma voi bucura in Domnul, ma voi bucura in Dumnezeul mantuirii mele!
    Habacuc 3

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s