Rob Bell și C.S.Lewis despre Dumnezeu


Nu pot să nu văd discrepanța între cum îl înțelege Rob Bell și C. S.Lewis pe Dumnezeu.

Rob Bell

Rob Bell este un predicator care a devenit faimos prin cartea Love wins, în care afirmă că Dumnezeul Scripturii este dragoste și atât, că iadul, precum martorii lui Yehova, este o închipuire omenească, dezvoltată bine în Evul Întunecat.
Cartea lui abundă cu argumente psihologice de genul: cum Dumnezeul iubirii ar îngădui ca niște bebeluși să-i hărăzească pentru eternitate iazului de foc, unde este plânsul și scrâșnirea dinților, și unde viermele nu moare.
Discuția asta am mai auzit-o și în alte cărți, de pildă Crucea lui Hristos, de John Stott. Aici John Stott argumenta împotriva lui C.H.Dodd că mânia(ὀργή, orge ) este un atribut al divinității precum iubirea și sfințenia. Dodd avea același tip de argumentație ca și Bell, anume umanistic: Cum Dumnezeu să fie mânios.
Rob Bell vrea să se afirme scriind ceva nemaiauzit. Credeți-mă că eu în anii adolescenței pe când pricepeam că există bine și rău, Dumnezeu și dracu, doream din frică să aud o astfel de poveste ce o turuie Bell în cartea lui. Și bine că nu am auzit-o că-mi frângeam gâtul de pe atunci. Nu avem nevoie de adevărurile lui Dumnezeu, de lumina Lui, fiindcă iubim întunericul cu ereziile lui cu tot.

C.S.Lewis

C.S.Lewis cu toate că fusese filozof, a luat adevărurile chiar și despre iad în serios.

God in His mercy made
The fixed pains of Hell.

In all discussions of hell we should keep steadily before our eyes the possible damnation, not of our enemies nor our friends . . . but of ourselves.

The Problem of Pain

About Hell. All I have ever said is that the N.T. [New Testament] plainly implies the possibility of some being finally left in “the outer darkness.” Whether this means (horror of horror) being left to a purely mental existence, left with nothing at all but one’s own envy, prurience, resentment, loneliness & self conceit, or whether there is still some sort of environment, something you cd. call a world or a reality, I wd. never pretend to know. But I wouldn’t put the question in the form “do I believe in an actual Hell.” One’s own mind is actual enough. If it doesn’t seem fully actual now that is because you can always escape from it a bit into the physical world – look out of the window, smoke a cigarette, go to sleep. But when there is nothing for you but your own mind (no body to go to sleep, no books or landscape, nor sounds, no drugs) it will be as actual as – as – well, as a coffin is actual to a man buried alive.

– Letters of C. S. Lewis to Arthur Greeves (13 May 1946)

Though our Lord often speaks of Hell as a sentence inflicted by a tribunal, He also says elsewhere that the judgment consists in the very fact that men prefer darkness to light, and that not He, but His “word,” judges men. We are therefore at liberty – since the two conceptions, in the long run, mean the same thing – to think of this bad man’s perdition not as a sentence imposed on him but as the mere fact of being what he is. The characteristic of lost souls is “their rejection of everything that is not simply themselves.”

The Problem of Pain

We must picture Hell as a state where everyone is perpetually concerned about his own dignity and advancement, where everyone has a grievance, and where everyone lives the deadly serious passions of envy, self-importance, and resentment.

[Hell is] an official society held together entirely by fear and greed. On the surface, manners are normally suave. Rudeness to one’s superiors would obviously be suicidal; rudeness to one’s equals might put them on their guard before you were ready to spring your mine. For of course “Dog eat dog” is the principle of the whole organisation. Everyone wishes everyone else’s discrediting, demotion, and ruin; everyone is an expert in the confidential report, the pretended alliance, the stab in the back. Over all this their good manners, their expressions of grave respect, their “tributes” to one another’s invaluable services form a thin crust. Every now and then it gets punctured, and the scalding lava of their hatred spurts out.

The Screwtape Letters

8 thoughts on “Rob Bell și C.S.Lewis despre Dumnezeu

  1. Problema iadului ”vesnic” tine implicit de antropologie. Daca sufletului omului este unul nemuritor( cum credeau paganii si au ajuns a crede si majoritatea crestinilor) atunci un iad vesnic de ”parjolit la rotisor” nemantuitii este logic necesar. Daca insa atat viata vesnica cat si pierzarea vesnica( in sens de efect vesnic, nu de prajit la rotisor far-de-sfarsit) sunt vazute din perspectiva faptului ca Dumnezeu singur are nemurirea ( 1 Timeotei 6:16 ) – la care cel mantuit devine partas – , iar viata vesnica este un dar/o rasplata pentru cei ce CAUTA nemurirea(Romani 2:7) – nu ca o si au implicit si inerent – atunci ideea iadului ca perioada infinita de chin este logic aberanta si nenecesara.
    Lucrarea lui Oscar Culmann pe problema nemuririi sufletului (ca idee pagana infiltrata in crestinism si straina de Scripturi, si in conflict cu speranta crestina a invierii) este mai mult decat elocventa: http://www.religion-online.org/showbook.asp?title=1115 sau http://www.scribd.com/doc/2033324/Oscar-Cullmann-Nemurirea-sufletului-sau-invierea-mortilor

    1. O să corectez, să nu mă zici lui Vera(soția mea) că nu mă mai lasă să-i răsfoiesc o carte a lui Claive(Clive)-ul nost britanic, până nu trec testul cu buchiseala și scrisu! Mulțam.🙂

  2. strongindependentwoman says:

    In legatura cu Rob Bell. E o chestie foarte aiurea, tipul se foloseste de brandingul bisericii Mars Hill Church – a lui Mark Driscoll, cat timp el nu are nici o afiliere cu aceasta biserica. Si-a “inventat” o biserica numita Mars Hill Bible Church si invata oamenii tampenii. Nici nu poate sa stea in acelasi articol cu Lewis, la modul cel mai onest… bleax… E de aceeasi speta josnica precum Joyce Meyer si Joel Osteen. Absolut aiurea. Sunt total paraleli cu Biblia.

  3. Iartă-mă. Și eu sunt în asentimentul tău, iar putem vorbi despre Lewis și Bell cum putem discuta în aceași propoziție despre cer și pământ, bine și rău, spiritual ți carnal, Dumnezeu și dracu. Zilele acestea am cartea lui Lewis în mână și a lui Bell. Bell este un flecar precum Joel Osten și cei din tagma lui care afirmă cu neobrăzare și nerușinare că suferința nu-și are locul și rolul în viața creștinului obișnuit. Cum au viețuit și au sfârșit eroii credinței, în lumea antică, medievală și contemporană? Ba mă văd, la fel ca și ei, noi creștinii europeni și cei americani, că acceptăm un altfel de creștinism, mai palid, fără vlagă, astenic, care are nevoie de perfuzii. Veni Spiritus creator!

  4. I wish I could read your post, because your citations illustrate that it is a fine one. This is a challenging subject, but one that is quite important to the integrity of the entire tapestry that God is weaving in his cosmos.

    1. I wrote about the great disparity of Rob Bell God, and God portrayed by Lewis.
      Lewis talks about a God who teaches you how to suffer and make you to understand the meaning of it, and Bell makes us ask what are suffering in the Christian life, when Love wins…

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s