Posted in Miuzik

Bach, Brandenburg Concertos


Azi mi-am cumpărat Bach 4 CD-uri cu mai puțin de 40 de lei. Iosif Țon a spus cred un singur lucru frumos din câte a spus, anume că muzica clasică va dăinui și în ceruri. Barth spunea că îngerii ascultau/cântau Bach în prezența lui Dumnezeu, și când nu earu în prezența tronului divin se desfătau pe muzica lui Mozart.

 

 

Posted in Filozofie

What is Philosophy? NORMAN A. GEISLER


Many students are not quite sure what philosophy is; indeed, most people know very little about the subject. Some think that it is an abstruse, even dangerous combination of astrology, psychology, and theology. Others think that philosophers are among the intellectual elite, people of great wisdom. This exalted view of philosophy is due at least in part to the fact that it is seldom studied before college. Elementary and secondary school students study math, literature, science, and history, but not philosophy. When students enter college, they often seek to avoid philosophy because of its alleged difficulty.

Those who do take philosophy in college find themselves discussing technical questions of little or no evident practical value. This apparent impracticality seems reason enough for rejecting the study of philosophy out of hand. However, this chapter will attempt to show that many initial fears and reservations about this discipline are unfounded. It is true that in many ways the study of philosophy is unlike the study of any other subject. One is not asked to memorize dates, formulas, or rules (at least these are not the most important aspects of the study). There is no field work or laboratory experiments, and no need to purchase any technical equipment such as a slide rule or microscope.

What is needed to be a good philosopher? At various times everyone philosophizes. This means that a course in philosophy is not an attempt to teach some unusual set of facts or to provide a totally new skill. It is, rather, an effort to help the student improve an ability that he already possesses and at times exercises on his own. This philosophizing takes place whenever one reflects upon either the fundamental presuppositions of thought and action, or the ends to which the conduct of human life should be directed.

Suppose you and a friend are discussing nutrition. You both express concern that the widespread use of pesticides and additives in the production of food has serious and damaging effects on the human body. You remark that the increased instances of cancer in modern society are directly related to the expanded use of chemicals. To this point your discussion has not been philosophical; it has been biological. But then your friend remarks that the government has a responsibility to ban such agents from foods, since all persons are obligated to preserve life. You disagree, asserting that the highest good is not the preservation of life. Furthermore, you contend, the government has no obligation to its people except non-interference in their private affairs. Your discussion has now turned to philosophical issues. You are raising the issues of “obligation” and the “end” or “meaning of life.”

What, then, do you need to be a good philosopher? More will be said later about the tools of the philosopher. Briefly, however, the indispensable ingredient possessed by a good philosopher is an inquiring or questioning mind. You have the necessary equipment.

Posted in teologi moderni, Vindecare

Despre suferință și vindecare: un argument a posteori


Alexandru Nabadan m-a rugat să-mi spun părerea cu privire la vindecările din veacul acesta, după ce-i povestisem cum nu l-am lăsat pe un nene să moară.
Asta-i diferența de dogmă între baptiști și penticostali: unii cred că Duhul a lucrat miraculos doar în contextul Întrupării Fiului lui Dumnezeu și a lucrării Lui pe pământ, iar penticostalii și carismaticii afirmă că minunile nu au încetat, că la fel ca atunci și astăzi sunt vindecări de boli incurabile, învieri din morți ,etc.

Eu cred că schisma dintre penticostali și baptiști se aseamănă cu cea din 1054 dintre creștinii din Apus și cei din Răsărit. Că politica și scaunele au fost motivul principal, însă ei s-au găsit incompatibili doctrinar.
Știm foarte bine ce putere avea papa, ce armate și ce autoritate în Europa.
Istoria se repetă, nu cum gândeau grecii ci de la un alfa la un omega, de la suferință la slavă, la eschaton, la Parusie.
Fiecare creștin a priori, din principiu crede în miraculos. Dumnezeu, Duhul Sfânt, Domnul Isus trăiesc într-o lume spirituală, miraculoasă, ce se intersectează când și când cu a noastră. Filozofii spun că Dumnezeu transcende lumea noastră. El e imanent și transcendent.
Din experiență, a posteori, din date obiective, viața mă face să nu cred în minuni. O boală incurabilă incurabilă rămâne, și moartea e cruntă și nemiloasă.

Filozofii râd în barbă când aud de Dumnezeul iudeo-creștin, care se descoperă ca fiind atotputernic și bun. Contradicția e simplă: dacă e atotputernic, de ce îngăduie suferința, boala, mizeria, durerea, moartea în lume? Iar dacă e bun, …cum acceptă ca răul să-și facă de cap în lumea „foarte bună” pe care a creat-o?

Asta întreabă și Gooding în comentariul lui pe Fapte:

The question strikes us today with even greater force than it may have struck the Jerusalem crowd. Almost two thousand years have passed since
Jesus’ exaltation. But where has there ever been any serious evidence that
He has even attempted to solve the problem of evil? Our own century has
in fact witnessed in the Holocaust, in Stalin’s purges, in the killing fields
of Cambodia, and in a thousand atrocities besides, an out-flowering of evil
greater perhaps than any previous century. Jesus has obviously not
attempted to stamp out evil. How then is it credible that He is both Lord
and Messiah?

Benny Hinn și cei din tagma lui ar trebui să mai iasă de pe stadioanele unde-și fac reclamă, și să-și lase costumul alb deoparte să viziteze muribunzii din spitale, cei loviți de boli incurabile, cei care au inima frântă(și la propriu și la figurat)…Am toată neîncrederea și îndoiala că Dumnezeu să mai facă ceva miraculos printr-un om ca Benny Hinn care și-a distrus familia, și ca orice bărbat, dând vina doar pe soție, continuându-și slujba de vestit evanghelia.
Cei care sunt din România și mai cred în minuni și vindecări miraculoase să se roage pentru pacienții noștri. Ei au nevoie de vindecare deplină.
Cu părere de rău spun că aceștia nici nu ne vizitează. Ce să mai spun de ce mai cred.
Cred că mintea mea e scindată în două, la fel cum credea și gândea Toma din Aquino lumea spirituală și cea materială. A priori cred ce spune Scriptura, însă a posteori nu cred că mai sunt astăzi minuni cum au fost. Cei care vor să mă contrazică îi aștept la spital, după aceea stăm la teologhisit.

Why, if there is a Creator who is all-loving and all-powerful, do any of His
creatures suffer congenital deformity in the first place? How is it there are
any mentally or physically handicapped persons to need the compassion
of their mere fellow creatures?
Reverent and believing minds will accept the biblical explanation that the spiritual, mental, and physical wreckage of the human race is the
result of the Fall—and even that, so far as it goes, is a more noble and
hopeful explanation than the bleak theory that it is the only result to be
expected from impersonal, purposeless forces acting undesignedly on
blind matter and producing by chance personal beings doomed eventually to be mindlessly destroyed by the same blind impersonal forces. But
granted we accept with the mind that the wreckage is the result of
mankind’s original rebellion against the Creator, the heart still has its irresistible questions. Does not the Creator Himself hear the cries of His broken creation? And if He does, does He not propose to do something about
it Himself beyond asking us to show care and compassion? If not, how
could we who happen at the moment to be healthy continue long to worship Him in His temple for His love and compassion? Would not the cries
and groans of the deformed outside the temple gate choke our praises?
Though all the Christians in the world gave all their cash and worked
their knuckles to the bone in the relief of suffering, it could never be the
final answer to questions of this kind. And as far as the world outside is
concerned, if all that the Christian gospel could say in the face of the
world’s pain was that we ought to act the good Samaritan and do our best
to help each other, our gospel would in the end deserve not the world’s
gratitude, but its pity, if not its contempt. Christianity would need to have
a better answer than that if it is to speak credibly in the name of an allloving and all-powerful Creator. And of course it has such an answer.

Posted in Henry Nouwen

Indicatoare pe calea către Dumnezeu, Henry Nouwen


Cum putem cunoaște dragostea, generozitatea, blândețea și iertarea lui Dumnezeu?
Prin părinți, prieteni, profesori, pastori, soți și copiii noștri … Dumnezeu se descoperă prin ei pentru noi. Însă odată ce îi cunoaștem pe fiecare dintre ei ne dăm seama că fiecare ne împărtășește doar o mică parte din Dumnezeu.
Dragostea, îndurarea, iertarea lui Dumnezeu e mult mai mare decât a lor.
La început putem fi dezamăgiți de acești oameni în viețile noastre, fiindcă am crezut că pot să ne ofere întreaga dragoste, bunătate și frumusețe de care avem nevoie. Însă descoperim pe parcurs că aceștia sunt indicatoare pe calea către Dumnezeu.

Posted in Uncategorized

de la Manu

Vaisamar

Parcurgând astăzi Evrei 10 în detaliu, am avut din nou prilej să observ lejeritatea cu care citează Scripturile veterotestamentare unii autori ai NT.

De pildă, un Psalm mesianic (109 în Septuaginta/110 în textul ebraic), citat atât de Sinoptici, cât și de autorul epistolei către Evrei, apare în forme ușor diferite.

Termenul care mă interesează de fapt este ebraicul  הֲדֹם (hadom, „scăunel pentru picioare”), tradus în greacă prin ὑποπόδιον, hypopodion, care are același sens.

De remarcat că în Cornilescu traducerea Psalmului este inexactă: ,,Şezi la dreapta Mea, pînă voi pune pe vrăjmaşii Tăi supt picioarele Tale.” Ar trebui: „până voi pune pe vrăjmași scăunel sub picioarele tale”. Aici Cornilescu n-a mers nici după original, nici după Segond (Jusqu’à ce que je fasse de tes ennemis ton marchepied).

În Matei (22:44) și Marcu (12:36) locul scăunelului este luat de adverbul sub (ὑποκάτω, hypokato).

Luca (20:43, Fapte…

View original post 59 more words

Posted in Premiul Nobel

Henryk Sienkiewicz, Premiul Nobel


Discursul lui Henryk Sienkiewicz la Banchetul Nobel de la Grand Hotel, Stockhlom,10 decembrie 1905

Henryk Sienkiewicz

Națiunile sunt reprezentate de poeții și de scriitorii lor în competiția liberă pentru Premiul Nobel. Prim urmare, acordarea acestui premiu de către Academie îl celebrează nu doar pe autor, dar și poporul al cărui fiu este, și lasă mărturie că națiunea aceea are o parte a ei în patrimoniul universal,că eforturile ei sunt rodnice și că se cuvine să supraviețuiască pentru binefacerile aduse umanității. Dacă asemenea onoare este importantă pentru oricine, ea este infinit mai mare pentru Polonia. S-a spus că Polonia ar fi moartă, secătuită, înrobită, dar iată aici dovada viețuirii și a triumfului ei. Ca și Galileo, oricine va fi obligat să gândească: E pur si mouve când, în fața ochilor întregii lumi, acest omagiu va fi acordat însemnatului patrimoniului al Poloniei și geniului său.
Acest omagiu nu mi-a fost acordat mie – pentru că pământul Poloniei este roditor și nu duce lipsă de scriitori mai buni decât mine-, ci patrimoniului polonez și geniului polonez. De aceea aș dori să-mi exprim cea mai fierbinte și cea mai sinceră recunoștință ca polonez dumneavoastră, domnilor membri ai Academiei Suedeze, și să închei împrumutând cuvintele lui Horațiu:
Principibus placuisse non ultima laus est.

Surse: Fără Ideal, Editura Litera,2012.
NobelPrize.com

Posted in C.S.Lewis

Yours,Jack(3)


C.S.Lewis

Sometime in the spring,(Trinity Sunday was May 22 that year)came to believe in God, though not yet in Christ


You must picture me alone in that room in Magdalen, night
after night, feeling, whenever my mind lifted even for a second
from my work, the steady, unrelenting approach of Him of
whom I so earnestly desired not to meet. That which I greatly
feared had at last come upon me. In the Trinity Term of 1929 I
gave in, and admitted that God was God, and knelt and prayed:
perhaps, that night, the most dejected and reluctant convert in
all England. I did not then see what is now the most shining
and obvious thing; the Divine humility which will accept a
convert even on such terms. The Prodigal Son at least walked
home on his own feet. But who can duly adore that Love
which will open the high gates to a prodigal who is brought
in kicking, struggling, resentful, and darting his eyes in every
direction for a chance of escape? The words compelle intrare,
compel them to come in, have been so abused by wicked men
that we shudder at them; but, properly understood, they plumb
the depth of the Divine mercy. The hardness of God is kinder
than the softness of men, and His compulsion is our liberation.

(Surprised by Joy, Chapter 14)

Posted in C.S.Lewis

Nici un alt zeu: cultura în vreme de război, de C.S.Lewis


Studiu în vreme de război

C.S.Lewis

Îmi amintesc că acest eseu l-am citit prima dată acum câtiva ani, în limba engleză într-o carte a lui Lewis, The weight of glory.
Emanuel Conțac ne spune că C.S.Lewis a ținut această prelegere având ca text biblic Deuteronomul 26:5.
Această prelegere este ținută de Lewis într-un context istoric destul de tensionant și nesigur, când Europa era angajată în al II-lea război mondial.
Autorul pune o întrebare destul de ciudată, care la prima vedere i-am găsi un răspuns simplu și tranșant.

La ce bun studiu în vreme de război?

La ce bun să începem o sarcină pe care avem atât de puține șanse s-o isprăvim? Sau, chiar dacă noi înșine s-ar întâmpla să nu fim întrerupți de moarte sau de serviciul militar, de ce ar trebui – mai bine zis, cum am putea- să continuăm să acordăm atenție acestor ocupații tihnite când viețile prietenilor noștri și libertățile Europei sunt în cumpănă?
Nu e ca și când ai cânta la liră în timp ce Roma arde?

Noi românii avem o zicală asemănătoare cu cea menționată de Lewis: „Țara arde și baba se piaptănă”.
Lewis se întreabă dacă atitudinea creștinului care studiază pe vreme de război nu cumva e asemănătoare cu cea a împăratului roman, anume o atitudine iresponsabilă, asemănătoare struțului care-și ascunde capul în pământ neacceptând realitatea, sau poate ignorând-o.
Problema se rezolvă, afirmă autorul, răspunzând unor întrebări puse pe vreme de pace. Din punct de vedere creștin, adevărata tragedie nu e că Nero cântă și Roma e în flăcări, ci că pe acesta îl paște moartea, și viața de după moarte cu realitatea iadului.
Cât de relevante sunt cuvintele lui Lewis din acest eseu. Parcă înadins ne vorbește nouă care citim cartea lui Rob Bell, Love wins:

Știu că multor creștini de astăzi, mai înțelepți și mai buni decât mine, nu le place să pomenească raiul și iadul nici măcar de la amvon. Mai știu că toate referirile la acest subiect din Noul Testament provin dintr-o singură sursă. Dar și că acea sursă este Însuși Domnul nostru. Oamenii vor spune că este Sf. Pavel, dar afirmația nu este adevărată. Aceste învățături copleșitoare au fost rostite de Domnul. Nu pot fi nicidecum eliminate din învățătura lui Hristos sau a Bisericii Sale. Dacă nu le credem prezența noastră în această biserică este un mare caraghioslâc. Dacă le credem, într-un târziu trebuie să ne învingem pudibonderia spirituală și să le menționăm.

Creștinul ar trebui să se împace cu această dihotomie: lumea aceasta efemeră și lumea lui Dumnezeu ce va veni. Acum-ul care ni-l petrecem cu literatura acestui veac, arta, matematica sau biologia, războiul european, implicațiile sociale, și nu încă al lumii care va veni.
Creează războiul mondial o situație nouă? E normal să studiezi la o universitate când războiul european ia amploare, când situația normală a lumii devină anormală.

Dacă privim lumea din punct de vedere creștin, războiul nu a creat și nu creează o situație nouă de criză, afirmă Lewis. Lumea nu a fost normală, așa cum o înțelegem noi. De la Adam, de la Cădere lumea a fost într-o continuă situație de criză, și

viața omenească a fost trăită pe marginea prăpastiei .

C.S.Lewis dovedește prin argumentație că lumea noastră a fost într-o situație de criză continuă, aidoma războiului, însă oamenii concomitent cu această situație belicoasă au căutat cultura.

Oamenii sunt altfel. Ei propun teoreme matematice în cetăți asediate, întreprind argumentații metafizice în temnițe, fac glume pe eșafod, discută cea mai nouă poezie în timp ce înaintează către zidurile Quebecului și își piaptănă părul la Termopile.

Sursa: Ferigi și elefanți, Editura Humanitas,2012.Traducere Emanuel Conțac.

Posted in C.S.Lewis, Cărţi apărute, din ce mai citesc

Cărți noi în bibloteca mea


„Ferigi și elefanți” de C.S.Lewis

Această carte de eseuri este tradusă de Emanuel Conțac, apărută la Editura Humanitas. O carte de eseuri care trebuie să se găsească în orice biblotecă a credinciosului cititor.

Ferigi şi elefanţi

„Unii oameni au pretenţia că văd sporii de ferigă, dar nu zăresc un elefant la zece metri depărtare, ziua în amiaza mare.“ (C.S. Lewis)

În distincta sa înfăţişare scriitoricească, C.S. Lewis oferă cu prilejul acestei noi colecţii de eseuri o apărare a dreptei credinţe creştine, confruntată cu ameninţările evului contemporan. Textele cuprinse aici sondează zone profunde şi sensibile ale sufletului religios, abordând cu simţ logic, cu imaginaţie şi cu exemple captivante probleme specifice discursului de tip teologic, precum noima apartenenţei la Trupul lui Hristos, semnificaţia şi puterea rugăciunii, înţelesul iertării, adevărul istoric al întâmplărilor descrise în Biblie, sau chestiuni ce ţin de un spectru mai larg, cum ar fi atitudinea faţă de război şi faţă de moarte în genere, falsul conflict dintre religie şi tehnologie ori pretenţiile nejustificate ale unora de a descifra sensul istoriei.
Argumentaţia bine închegată şi de o mare limpezime, pusă în lumină de numeroase citate şi aluzii la Scriptură şi pigmentată cu inconfundabile tuşe de umor şi ironie, descoperă cărturarul fermecător şi pătrunzător care în finalul fiecărui pasaj lasă nostalgia vorbei scrise şi graba de a ne adânci în următorul, spre a regăsi savoarea pe care-o au doar fructele coapte ale minţii.

Următoarele două cărți sunt pentru educația copiilor.

„Iubirea ca un mod de viață”-Gary Chapman.
„Inteligența emoțională a copiilor”-mai mulți autori

După ce am să le citesc/citim, o să scriu un review despre ele. Până atunci postez ce spune editura despre ele.

Inteligenţa emoţională în educaţia copiilor

Pornind de la principiile expuse de Daniel Goleman în extraordinara sa carte Inteligenţa emoţională, autorii acestui volum introduc noi reguli de educare a copiilor. Bazându-se pe o cercetare extinsă, pe experienţa lor şi pe studii de caz, lucrarea de faţă se deosebeşte clar de cărţile tradiţionale despre educaţie. Atenţia se îndreaptă către aspectele emoţionale ale vieţii copiilor, către dezvoltarea lor psihologică.

Scopul declarat al autorilor este acela de a-i ajuta pe cei ce se ocupă de educaţia copiilor să folosească principiile inteligenţei emoţionale cu răbdare şi perseverenţă. Astfel, copiii îşi vor putea însuşi aptitudinile fundamentale pentru o viaţă normală şi fericită, îşi vor consolida trăsăturile de caracter esenţiale.

Pentru că toţi ne naştem, creştem, ne îndrăgostim, ne căsătorim, iubim, înşelăm, divorţăm, plângem, uităm şi iertăm. Pentru că suntem singuri sau împreună, pentru că suntem părinţi sau copii, pentru că ne pasă de cine suntem, de cei din jur, şi mai ales pentru că fiecare dintre noi are o familie pe care o iubeşte şi vrea să o protejeze.

O colecţie intimă de sfaturi, probleme şi soluţii pentru fiecare membru al familiei; o familie cu adevărat fericită.

Iubirea ca un mod de viaţă

Şapte trăsături de caracter ce vă vor îmbunăţi relaţiile cu cei din jur

scrisă într-un limbaj simplu, pe înţelesul tuturor. Cred că oamenii obişnuiţi sunt cei care deţin secretul consolidării unei societăţi în care relaţiile cu ceilalţi sunt fundamentale, în care sprijinul acordat semenilor reprezintă un gest natural şi în care copiii cresc respectându-se unii pe alţii şi, da, chiar iubindu-se reciproc. Lucrurile acestea nu sunt utopice. De fapt, ele sunt cât se poate de tangibile, pentru fiecare om în parte.

Posted in Henry Nouwen

din Henry Nouwen, despre prieteni


Părtășia(koinonia) prietenilor în ciuda diferențelor dintre ei 🙂

Avem nevoie de prieteni. Prietenii ne călăuzesc, au grijă de noi, ne mustră în dragoste când greșim, ne mângâie în timpuri de necaz. Chiar dacă adesea vorbim de „să ne facem prieteni”, totuși prietenii nu se pot face.
Prietenii sunt dăruiți de Dumnezeu.
Dumnezeu ne dăruiește prietenii de care avem nevoie dacă ne încredem deplin în dragostea Lui.
Totuși prietenii nu pot să-L înlocuiască pe Dumnezeu în viețile noastre.
Dragostea lor nu e fără greșeală, nu e întodeauna completă.
Chiar și așa, dragostea lor față de noi sunt indicatoare în pelegrinajul nostru. Atașamentul, iubirea prietenilor față de noi sunt repere, paradigme față de dragostea nelimitată a lui Dumnezeu.
Hai să ne bucurăm de prietenii care ni i-a dăruit în astă viață!