Dileme


Asta seara reciti a nu stiu a cata oara epistola lui Pavel catre Romani, el zice despre omul neevlavios ca-l pandeste necazul daca nu se-ndreapta:

din cauza încăpăţânării tale şi a inimii tale care nu vrea să se pocăiască, îţi aduni o comoară de mânie în ziua mâniei şi a arătării dreptei judecăţi a lui Dumnezeu

,insa tot necaz il asteapta si pe credincios, cu toata cumsecadenia lui,

Dar nu numai atât, ci ne lăudăm şi în necazuri, ştiind că necazul produce răbdare,

.

Am terminat de citit cartea lui RALF DAHRENDORF,Reflectii asupra revolutiei din Europa, iar una din intrebarile lui a fost ca ce anume sa facem cu vechea conducere totalitara, inumana, care si-a folosit puterea dincolo de abuz. Sa-i iertam? Sa-i lasam in infrangerea lor fiindca aceasta este cea mai cumplita “razbunare”, sau sa continuam in stilul lor, anume sa ne folosim puterea in a-i extermina, “facandu-ne astfel dreptate”? Dar ce dreptate poate fi in acest cerc vicios?

Andrei Plesu vorbeste despre iubirea vrajmasilor, in Despre ingeri

Nu e vorba, doar, sa iubesti pe cineva care, pana mai adineauri, il priveai cu benigna indiferenta. Ti se cere, nici mai mult, nici mai putin, sa-ti iubesti dusmanul.(Matei5,43-48). Asta e, pentru constiinta comuna, ceva foarte greu de asimilat. S-o spunem pe sleau: e imposibil.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s