Posted in boardgames, joc de societate

The Lord of the rings: The Duel, joc de societate


pic237017_mdL-am găsit într-un second hand de jucării, şi era ostracizat de societate fiindcă era într-o limbă oarecum nedesluşită; nu era nemţească ci holandeză. Am căutat pe niet şi am găsit regulile jocului, nu foarte complicate, şi am convins- o pe Veruşca mea să ne zmardoim pe podul din The Lord of the Rings. Era tare în avantaj, însă am făcut egal, dintr-o eroare strategică a ei. E ca la şah, poţi câştiga, poţi pierde sau egal.

În Stăpânul Inelelor Gandalf,Frodo şi ceilalţi au fost atăcaţi in Camera lui Mazarbul de către orci şi Balrog. Gandalf l-a înfruntat pe Balrog pe podul lui Kazad-dum zdrobind podul pentru a cădea dihania în abis. Lucrurile nu s-au oprit aici, după cum ştim, Gandalf căzuse pradă dihaniei, amândoi căzuseră, spre pieirea lor, în abisul plin de umbre şi moarte.

Asta-i tema jocului, lupta între lumină & întuneric, un joc în doi, care are 3 lupte preliminarii şi una finală. La finalul fiecărei runde jucătorul care are mai mare energie magică poate urca pe treptele podului, iar la final, acela care e mai sus câştigă. Dacă un jucător ajunge mai repede pe treapta de sus a podului e declarat biruitor.
Jocul conţine o tablă de joc, un pod tridimensional care trebuie asamblat, o figurină a lui Gandalf, una a lui Balrog, şi 54 de cărţi, pentru fiecare jucător câte 27.

Jocul se pregăteşte ca în imaginea de sus. Gandalf alături de Frăţia Inelului, iar Balrog cu orcii şi dihanile lui de cealaltă parte a hăului. Peste râul cu lavă se aşează podul. În partea dreaptă a lui Gandalf cel Sur se observă pe tabla de joc o grilă.
Această grilă măsoară puterea magică a eroilor noştri. Fiecare erou are câte un cubuleţ(token) pentru a urmări gradul de magie de-a lungul rundei. Dacă token-ul ajunge pe o treaptă negativă atunci runda e pierdută. Iar dacă ajunge pe treapta superioară atunci eroul are posibilitatea să urce treptele podului.
La început Gandalf începe lupta. Fiecare jucător are 27 de cărţi, care le amestecă precum la poker, din care va lua pentru fiecare rundă preliminară câte 9. După ce le-a văzut, înaintea începerii luptei trebuie să aleagă 3 din ele, să le aşeze cu faţa în jos pentru Lupta Finală. Din cele 3 lupte preliminarii va pune de-o parte cele mai bune cărţi pentru sfârşit, în total 9 cărţi. Gandalf pune prima carte jos(din cele 6 care i-au mai rămas) provocându-l pe Balrog.

Fiecare carte are în stânga şi în dreapta ei un câte 4 cercuri(în cazul lui Gandalf) şi romburi pentru cărţile lui Balrog. Cele din stânga cărţii indică puterea defensivă iar cea din dreapta pe cea ofensivă.

Şi tot aşa fiecare jucător îşi alege o carte care să o joace. Au avantajul strategic să aleagă o carte cu mai mari puteri pentru a-şi zdrobi adversarul. Jocul se poate termina când fiecare jucător epuizase cele 6 cărţi, sau dacă cursorul(token-ul) ajunge în zona negativă.
Fiecare jucător are şi cărţi cu abilităţi speciale care le poate juca.
La fiecare final de rundă se măsoară distanţa dintre cursorul(token-ul ) fiecăruia:
Daca sunt egali, sau distanţa între ei este de 1 sau 2 pe rigla ce marchează puterea magică, atunci eroul cel mai avansat urcă o treaptă pe pod. Dacă diferenţa e de 3-4 urca 2 trepte şi în final, dacă e 5 sau mai mult, urcă 3 trepte.
După lupta finală, dacă nimeni n-a ajuns printr- o minune pe treapta superioară a podului, cel care e mai sus pe pod câştigă! Se poate face şi egal.
E un joc plin de strategie şi suspans, cu o poveste ruptă din creaţia lui Tolkien, care vi-l recomand cu drag iubitorilor de boardgames!

Posted in din ce mai citesc, Erezie, Evanghelia după Marcu, Interpretare, Isus Hristos, Sfintii Parinti, teologi moderni

Zelotul , Viaţa şi epoca lui Isus din Nazaret


2588_10bf924b

Cartea mi-am cumpărat-o dintr-un supermarket alaltăieri şi nu mi-a luat decât vreo 5 ore ca s-o termin. E o carte care m-a făcut să-mi adun lucrurile care le cunosc şi să mi le sistematizez. Chiar titlul cărţii ne rezumă esenţa ei, anume că Isus din Nazaret n-a fost Mesia ci un zelot ca mulţi contemporani ai lui, care a râvnit la scaunul de domnie a lui David, nădăjduind că printr-o răzmeriţă, revoltă sau revoluţie să uzurpe domnia tiranică a Romei pe Pământul Sfânt.

Cine scrie cartea aceasta? În 1979 Reza Aslan s-a mutat cu familia în America din pricina revoluţiei iraniene. La 15 ani s-a convertit la creştinismul evanghelic până când a ajuns la Hardvard, când s-a reconvertit la Islam. Dale Martin şi Bart Ehrman, specialiştii pe NT şi creştinismul timpuriu, îl acuză pe Aslan că nu are competenţe să scrie o carte despre Iisus deoarece nu studiase iudaismul secolului I, nici NT, s.a.m.d., însă Aslan se laudă de două, trei ori în cartea sa că el studiase două decenii în aceste domenii. El este profesor acum pe alt domeniu decât el “studiase”. Aşadar nu e un specialist în domeniu, doctoratul şi masteratele fuseseră făcute pe alte domenii decât creştinismul timpuriu, NT sau iudaismul sec I.

Este o carte care a ajuns binevândută, precum Codul lui Da Vinci, nu mai este un mister că o carte scrisă de un nespecialist în domeniu să devină celebră, cum multe cărţi scrise de specialişti se sting în anonimitate.

Cu diferenţele care există, această carte se aseamănă mult cu cartea lui Jacques Duquesne, Isus, tradusă la Humanitas. Însă cartea lui Duquesne e mai bine structurată, spre nemulţumirea mea în Zelotul autorul începe un capitol şi îl continuă peste trei. E cam destructurată.
Cele două cărţi sunt asemănătoare fiindcă sunt scrise de nespecialişti în domeniu, însă urmează acelaşi tipar al teologiei liberale: decrediblilizarea canonului NT, a miracolelor(în special naşterea din Fecioară), demitologizarea NT(teoria lui Rudolf Bultmann), şi reînvierea teoriei teologilor germani din sec XIX anume că creştinismul timpuriu a supravieţuit în două curente, cel elen avându-l promotor pe Sf.Pavel, şi cel iudaic pe Iacov.
Chiar dacă subtitlul ne spune că este o carte despre Iisus şi epoca Lui, prea puţin se ocupă de persoana Lui. Precum ereticul Marcion odinioară, Aslan îşi alege el textele care sunt credibile şi care ba. Este strigător la cer că acordă mai multă credibilitate unui Iosif Flaviu sau epistolelor clementine decât NT!
În nici o carte n-am mai găsit să se fi spun că Iisus a fost un discipol a lui Ioan Botezătorul:

Încercarea frenetică de a reduce importanţa lui Ioan, de a-l face inferior lui Isus- aducându-l aproape de nivelul unui mesager- trădează o nevoie urgentă din partea comunităţii creştine iniţiale de a contracara ceea ce dovezile istorice sugerează în mod clar: indiferent cine a fost Botezătorul, de unde provenea şi ce intenţiona prin ritualul său, este foarte probabil ca Isus să fi fost unul dintre numeroşii săi discipoli atunci când şi-a început misionarismul.

Iată ce crede despre minuni:

Toate poveştile miraculoase ale lui Isus au fost exagerate cu trecerea anilor şi încărcate de semnificaţie creştină, aşa că niciuna dintre ele nu poate fi validate istoric.

Acesta e un semn de neprofesionalism, să afirmi în termeni categorici că şti ce gândea Isus.

Dacă Împărăţia lui Dumnezeu nu este nici pur celestă, nici integral eschatologică, atunci ceea ce propunea Isus trebuie să fi fost o împărăţie fizică şi prezentă: o împărăţie reală, cu un rege propriu-zis, care urma să se instaureze pe Pământ. Categoric, aşa ar fi înţeles-o Isus.

Şi în final, după Aslan, Evanghelistul Marcu e responsabil de Holocaust:

…o poveste scornită de Marcu strict în scopuri evanghelistice, pentru a absolvi Roma de vina morţii lui Isus, este exagerată odată cu trecerea timpului până la limita absurdului, devenind astfel începutul a două mii de ani de antisemitism creştin.