Adolescența


9799401_orig

Dumnezeu cel mai mult iubește copiii. Pesemne că cel mai potrivit nume a Lui nu este Dumnezo, YHWH, Iehova, Adonai, Elohim, Pantocratorul ci Abba! Tăticul, tata nostru! Singura rugăciune ce i-a învățat Iisus pe uceinici începea așa: -Tatăl nostru

Nu-i bai că nu ne facem șezătoare să buchisim Scriptura (doară e treaba popii: să ne lălăie din Mineu și să ne dea pită!), Dumnezeu ne plimbă viața, ca un mare scenarist ce e, din Geneza până-n Apocalips. Ne naștem în curu-gol precum Adam, necopți și netoți suntem fermecați de-o Eva, uitând de cele sfinte…Conștientizăm ca indivizi/popor ales, că avem o leje, un Dumnezo, că hălăduim orbecăiți prin deșert, că avem războaiele noastre sfinte întru instaurarea Regatului lui Dumnezo pe glia noastră; avem eroi și trădători, profeți boschetari și Balaamii, minuni ce țin trei zile, chef și manele, viței de haur, și urmează tăcerea! Ce dracu-am făcut? Am asurzit noi sau și-a zăvorât Dumnezeu porțile Cerului?

Am avut sentimentu în adolescență că Dumnezeu iubește doar copiii. Ori îmi juca hormonii feste, ori Dumnezeu chiar m-a lăsat de mână, trăgându-mi un șut în fund să am oarece avantaj pe drumul meu. M-am trezit în realitate. S-a dus ca spuza mării lumea mea fantasmagorică, Narnia, unde erau camarazii mei? , cu cine mai ucid Leviatanul? Am conștientizat că nu mai gândeam în imagini, un nou soft mi-a fost updatat, mult mai mizerabil, sec, decolorat și fără suflet și cânt (nu avem nicio aplicație care să-mi rulez fișiere audio ) …gândeam abstract, lucram cu idei. Sic!

645c1c77be56babde4c587de95738db9.jpg

Da, m-am simțit ca un copil malformat și aruncat de Dumnezeu în hăurile Spartei. M-am decis: îl urăsc, asta-i răzbunarea mea!

Am vrut să-mi umplu golul augustinian, dar n-aveam vectori. M-am îndrogostit lulea, prostovan de o fată ruptă din curtea lui Imhotep. Bine că mi-a trosnit un șut în fund cu o direcție bună, că altfel urmau să mă mănânce păduchii, să mă pupe pe gură broaștele și să-mi sugă lăcustele nesătule toată clorofila. Am fugit hălălău de urgiile Egiptului cu-o rană pă suflet de la fiica faraonului : eram prea neșcolit, netod…și-a pierdut răbdurile cu iubirea mea platonică, s-a golit de vremuri clepsidra și n-am țucat-o. Și bine-a făcut. Cum am spus, mi-a troznit un șut cu o direcție bună. Mi-am făcut o anamneză, am trăit o autospovedanie și mi-am prescris un tratament, care îl urmez și acum. Mi-am zis în sinea mea: -Măh, Liviule, ești prost de puți! N-ai citit nicio carte. Habar n-ai să plagiezi o poezie! Ce-ai crezut? Îi  copiezi poezii de Balzac și duda nu se prinde? Mă, da`prost mai ești! Trebe` de musai să pui burta pe carte!

Prima carte ce-am citit-o a fost un kitch de mâna a treia, un SF tradus de editura Univers. Eram nealcoș în izmene nevoie mare, în mintea mea aveam senzația că l-am cuprins pe Shakespeare în sonetele sale. Mi-am zis că-i dejaba că citești, dacă lumea nu te apreciază. Așa că mi-am propus să-mi clădesc o biblotecă, să vază prostimea ce om de știință peste noapte din ciupercă-am devenit. Planul a fost să am o biblotecă aidoma celei din Trinity College, Dublin, realitatea a fost un hrâb, coteț umplut cu cărți gratis de la martorii lui Iehova, reviste PROTV magazin, și cărțoaiele lui E.G.White. Cum n-aveam buget, mi-am încropit a mea Trinity Library din fondurile ce le câștigam din muncile mărunte: crăpam vreme de-o zi lemnele vecinilor mai avuți, din ce-mi mai dădeau de pomană frații mei mai mari care aveau servici.

Două lucruri mi-au rămas pe retină din acea perioadă. Încă îl uram pe Dumnezeu. Când găseam numele Dumnezeu pe broșurile frumos copertate ale martorilor, îl ștergeam cu pixul. N-aveam nevoie de conținut, coperta-i importantă la un bibelou. Sentimentul izgonirii din Eden, a vinii, rușinii, mâniei, înstrăinării mă răscolea când citeam despre El, fostul meu cel-mai-bun-prieten. Treaba cu ștersul nu a fost așa anevoioasă fiindcă martotii folosesc Iehova ca substitul la Dumnezeu.

După o perioadă, am plecat cu verișorii mei la Baltă, un cătun din pâlcurile Răcătăului. Mi-am luat cu mine o carte (de pus pe capacul butoiului cu  varză murată) a lui E.G.White, să vază mocanii ce Eminescu în viață le calcă bătătura.

A fost ca un ciocan a lui Thor cartea aceea pentru mine. Atunci m-am trezit din somnambulismul meu existențial. Mi-am dat seama că nu Dumnezeu e de jină, ci softul meu cel nou, existențialismul/terebilismul adolescentin care nu prindea semnalul Cerului. Dacă ar fi știut matroana adventiștilor că a ei carte a convertit un ateu la creștinism, și care după 15 ani pe cale a mâncat un abator întreg de șorici, cred că o lăsa baltă cu scrisul și se făcea croitoreasă. 🙂

Advertisements

4 thoughts on “Adolescența

    1. Anca, hai să-ți creionez anatomic povestea, poate a mai citit-o careva. Poveste are loc în contemporanitate, se făcea că o navetă spațială extraterestă a avut pană la roată-n zbor și a aterizat forțat la unul dintre poli, în țiclău. Baiu e că cei din armata americană (salvatoarea lumii în toate filmele kitch) care au mers să-și facă un selfie cu E.T. înainte să-l ducă la abatorul lor din ZONA 51, nu au mai dat semne de viață. Le-au înghețat semnalul. Cartea pesemne e scrisă de-o feministă în vreme ce rolul principal în juca o muiere. N-avea nevoie de ultima tehnologie, mai tot romanul se plimbă cu o vechitură de elicopter bun de fiare vechi. Romanul se termină tot în încheț: supereroii nu reușesc să salveze lumea și aleg să se criogeneze până-n era feisbukului. 🙂

  1. Dacă pe timp de iarnă când e frig (pe unde e frig) curge așa un debit pe țeavă, abia aștept desprimăvărarea cu torentul învolburat al depănării aminitirilor! Bravo!

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s