Viața de fariseu


Încep cu o lămurire. Nu doresc să ponegresc aici fariseii din vremea Noului Testament, aidoma lui Mel Gibson în filmul lui demn de Tarantino. Astfel de regizori holiudieni au o filozofie: dacă filmul nu conține batăr atâta sânge cu cât se spală podelele unui abator vreme de un an, atunci nici nu se-apucă de treabă. Termenul fariseu, peiorativ, a fost și este folosit întru ponegrire, iar aici vreau să creionez o caricatură a mea, din tinerețe, iar acest nume mi s-a dat la botez și mi-l însușesc, retrospectiv.

Hălăduiam vara, precum niște țigani în caravane pe dealurile semețe ale Răcătăului. O imagine edenică îmi va rămâne pe retină: străbăteam urcușul către Baltă în serpentine, prin pădurea demnă de poveștile de goblini a lui Tolkien; intrai de pe Podireu, o culme unde vedeai panoramic satul Răcătău, cu valea serpuitoare ce ducea la Pietrele lui Zamolxis. Înainte să-mi înving frica prin misterioasa pădure plină cu goblini și dihanii medievale, ca un viking ce-mi flutură vântul părul bălai împletit fetișcan, priveam cuprins de-o transă și reverie, către locul în care Balaurul mă-așteaptă la trântă întru mântuirea Prințesei…

Eram Luther, după ceva vreme, personajul principal din romanul lui White. Aveam o biblie chirurgical legată de mână, mă plimbam ca un predicator ambulant, de duzină printre ai mei. Un unchi m-a citit, mi-a spus răutăcios, tăietor în carne, că habar n-am de istorie. Că-s un păduche prefăcut. Am vrut să-l sudui, dar mi-am amintit, că nu-i place Domnului ploscăit de sudalme. Așa că de atunci m-am apucat de istorie, antică de la Ur, până la tancurile invincibile din deșert, pe care soldații lui Rommel își prăjeau ouă-jumări. Am făcut asta numa` să-i dovedesc nerușinatului că Luther are un PhD în istorie. După ce am citit un vagon de istorie, serioasă, kitch, istorie mai coaptă, savuroasă, stricată, cu viermi, mi-am dat seama că habar n-am nici acum de istorie! altminteri atunci? Oricum, un fariseu n-are nevoie de sfaturi, de obiecții, și mai ales de critici! Doamne, mulțam că nu-s ca ei!

Eram cel mai jegos creștin, bine, e imaginea mea acum despre ego-ul meu de atunci, atunci eram nealcoș nevoie mare, și prost încât să nu știu la ce biserică să-mi așez curul. Tata lucra cu ziua când se construia biserica penticostală. Mi-au spus unii că a cântat sporadic la taragot pe la pocăiți, și îl înceluiau să rămână, că aveau nevoie de-ul Fărcaș în parohia lor. La farisei (nume dat de baptiști penticostalilor) le plăceau acordeonul, iar la saduchei (nume de botez al baptiștilor dat de către penticostali) le plăcea chitara. Ce dor mi-era de taragotul tatei! Aud și acum taragotul lui Pan pe văile Muntelui Rece. Aveam o casă de vacanță acolo, iar tata ședea seara pe prispă și înveselea văile întru sărbătoare. Tare ciudă le-au mai fost pocăiților că nu l-au înceluit, dar îmi dau seama, că au făcut târgul cu el în still de biznis. Nu l-au înduplecat, adulmecat cu Evanghelia. Îmi aduc aminte de o scenă asemănătoare, în care un om sincer a găsit Calea dar nu și poteca (confesiunea). Fariseii mei au început tratativele, și din păcate cel mai tâmpit, limbut, a pus termenii:

-Hai măh la noi, nu te du` la saduchei, la oamenii fără Duhul, că-s lumești și alcoolici…Uite, dacă vii, propun ca biserica să-ți cumpere sistemul de boxe, și crede-mă că avem bani, avem frați în America ce-au trimis…

Omul s-a dus și dus a fost la saducheii pământești.

Dar am rămas vreme de un veac fiindcă biserica penticostală avea un sfânt, patriarhal Zosima, și câțiva Alioșa. Bătrânul avea o figură impunătoare, a trăit istoria penticostală în comunism în toate aspectele ei. Avea Duhul, de asta sunt sigur. M-a citit din prima privire, a cunoscut că-s netod ca un vițel, dar sincer, căutător; știa cât poposesc, îmi aduc aminte privirea lui pe jumătatea-n bucurie , pe jumătate tristă, precum a lui Hristos din icoană.

mantuitorul1

Îmi aduc aminte că Zosima, teoforul, pronunța în loc de slavă , sclavă. Am vrut să-l corectez, dar mi-era rușine. M-am împrietenit cu Alioșa, care era mai mult saducheu decât fariseu. Era blând, deștept, însă prea înțelept și blând în tăcerea lui. El mi-a făcut cunoștință cu saducheii. Am dat de-ul fariseu ecumenist!

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Advertisements

3 thoughts on “Viața de fariseu

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s