Citesc Dumnezeul crucificat de Jurgen Moltmann și-mi pare cã ne vorbește. Am trãit un veac la penticostali. Am oprit aiurea acolo, nu din convingeri, fiindcã habar n-aveam de abecedar pe atunci. Învãțam fãrã dicționar arhaismele lui Cornilescu. Ce sã mai zic de conceptele teologice. Mã-ntreb întruna ce m-a fãcut sã plec din acea comunitate. Am plecat în oraș, studiind istoria, muncind între timp sã-mi plãtesc studiile. Orașul te scoate din carapacea îngustã a provinciei. Am continuat sã citesc teologie, urcând scãrile. Dacã citeam o carte bunã, mã uitam la ce alți autori citeazã și folosește autorul. Așa am ajuns la titani. Baiul e cã la noi nu s-au tradus un Culmann, un Barth. Așa cã m-am muncit sã buchisesc engleza. Odatã cu engleza am avut materiale și pentru greaca NT și pentru titanii ce au rãmas și au lãsat o moștenire în tãrâmul teologiei. Noroc și cu internetul, cã încet, încet începeau sã aparã cãrți teologice ce nu te costau nimic. 

Fregventam și biserica baptistã. Știu cã am vãzut lacom, în bibloteca popii baptist un comentariu pe Iacov de la InterVarsity Press. I l-am cerut sã-l citesc. Nenea, care l-a primit și el de la ajutoare, a zis nu. L-am urât. Mi-a zis dupã ceva zile, cã tot mã vedea cã-i umplu bãncile goale, cã dacâ vreau sã studiez, sã merg la el acasã, ca la biblotecã. Am mai pãțit asta, cu prima mea gagicã. Muma ei mi-a zis cã pot s-o vizitez doar când e și ea acasã. Am vrut sã-i zic cã prezența ei mã ciurmulește precum prezența nevãzutã ce-o simți când vizionezi un film de groazã. Așa cu popa, sã nu-i stric bibeloul. 

Îmi fãceam nopți albe citind. Câteodatã stãteam cu picioarele în apã rece sã-mi stric, alung somnul. Asta am citit-o într-o cãrțulie, Scrisori cãtre tineri, scrisã de un olandez ce a salvat evrei de naziști. Așa a învãțat el greaca Noului Testament. Așa am început și eu. Dacã nu-l aveam pe Wallace, am luat primul sfat. 

Prima predicã. Bunã de stand-up comedy. M-am pregãtit toatã noaptea așa încât sã nu mã pot trezi la fix. Am întârziat și am uitat cã “sunt pus la cuvânt”. Dimineața, la Psalmi, mergeau ” doi frați “, întodeauna doi. Dacã lipsea unul, se umplea locul cu un altul din locul ascultãtorilor. Elita, ciolanul amvonului își gãsea întodeauna un hãmesit. Nu știu de ce mi-am pus cravatã. Nu era slobod sã-ți pui cravatã, și dracu’ m-a pus sã mi-o pun. Eram și nebãrbierit. Nu avusesem timp și de asta. Ajuns, dupã-jenunchearea nu în fața lemnului icoanei ci a bãncii, mã pãlește mirarea cã numai fratele Gavril e la Psalmi. Am uitat, nu însã și el. M-a chemat. Toți se uitau la mine ca la o prostituatã. Ce dracu-i cu cravata aia, cu barba? Unde crezi coptile c-ai venit, la circ?  Am vrut sã mi-o aranjez sub cãmașã, însã jur, parcã magnetizatã, îndrãcitã, îmi flutura sub bãrbie precum o floare. 

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s