Posted in Uncategorized

În ce cred…


Recunosc retrospectiv 3 faze prin care am trecut până acum în ce privește dogma creștină.

  1. Aspiratorul. Aparatul ăsta nu mestecă ce înghite. Am citit orice carte ce era cu Jesus. De la matroana adventiștilor la John Piper. N-aveam grețuri la stomac, dar nici nu puteam să deosebesc la gust, finețea intelectuală a unui C.S.Lewis de un pastor trepăduș.
  2. Sectarul. Nimic nu intră, nu iese din sistemul nostru teologic la care am aderat. Ceilalți sunt falși, orbi, păcătoși, pierduți.
  3. Sherlock Holmes. Colegii mei mă poreclează ateul, fiindcă pun la îndoială unele presupoziții, dogme împământite. Cred că cei ce slujesc Evanghelia să nu aibă foloase financiare după asta. Afaceri. Același model ca politicienii. Ajung la ciolan și-l jumulesc. De-aia nu sunt de acord cu multe spectacole așa zis creștine, de la vindecările carismaticilor pe stadioane la pelerinajele moaștelor. Mulți bani și înșelăciune. N-are treabă adevărata teologia cu asta. Dacă high priștii ar renunța la ritualurile aceste, pierd un income de bani. E bine așa, aducem aminte tradiția, tre-s-o continuăm.

Scriptura și tradiția sunt un izvor viu. Orice sistem teologic care se vrea să găsească cheia absolută de interpretare, semnează certificatul de deces al teologiei. Fiecare știință, de la arheologie, filologie, până la cosmologie, ajută la o cunoaștere mai îndeaproape a tezaurului teologic. Confundăm Scripturile cu sfânta scriptură a musulmanilor, Coranul. Cercetați, Scriptura e altceva: cuvântul oamenilor despre Dumnezeu, care nu e absolut, picat din cer fără greșuri gramaticale, geografice sau istorice.

Prefer un Jurgen Moltmann decât pustnicul neștiut de nimeni prin grotele deșertului. Mă-ncântă misticismul de orice fel, dar ca om ce trăiesc în cetate, am nevoie de un ghid pentru bătătura mea. Ecumenismul, dialogul interreligios poate ne păzi de viitoare conflicte, războaie. Trebuie să iubim alteritatea, dar înainte de asta, trebuie să avem aplecare, ureche să ascultăm o altă limbă, cultură, tradiție. Și asta nu cu spiritul de-a câștiga în sac un prozelit. Dumnezeu dacă voiește poate îndupleca, nu mă bazez pe logica, bibloteca, înțelepciunea, persuasiunea mea.

Și nu în ultimul rând, teologul trebuie să iubească natura. Expoatarea ei hapsân ne-a târât prin mii de conflicte armate, dezastre ecologice și drame umane.

Posted in Uncategorized

Jungle VIP


N-am înțeles niciodată de ce penticostalii se adună cu noaptea-n cap, să participe la așa-zisele „nopți de veghe” ? Am cotrobăit prin istoria creștinismului și am găsit: Iisus s-a rugat în grădina, când uceinicii erau mai somnoroși/ somnambuli decât treji, mai alegeau creștinii să facă serviciul divin în clandestin, de preferință noaptea, când autoritățile romane(sau comuniștii ) mai puneau și ei geană pe geană.

Și-așa, mai se justifică nopțile de veghe în asta vreme, când nimeni nu-ți mai are treaba unde și cui te rogi? Când participam la astfel de întruniri, la bisericuța noastră de țară, mai erau unii dinafară, care mă întrebau cu oarecare răutate: Da-ce dolgoziți voi acolo noaptea? Jugăniți pruncii și-i dați ca jertfă… Chiar dacă nici el nu credea asta, suna bine, cea mai bună jignire, veghe asta bârfă de pe vremea lui Celsius.

Încerc să descriu anatomia „Rondului de Noapte”, la care am participat și eu. Penticostalii au o teologie precum a lui Ioan Scăraru. Convertirea e o treaptă, urmează Primirea Duhului Sfânt, și Scara-i nesfârșită, cu trepte de revelații, vorbiri în limbi, vindecări și multe minuni ca în Carte. Ei, ni se făcea aluzie de la amvon, nouă cateheților, că „nu-i-deajuns” botezul, că trebe cerut… Cerut ce? Și cui? Mai mă oprea câte unul, îmi șoptea cu ochii în toate lăturile, să nu-l vază păcătoșii, că trebe să cer Duhul Sfânt. Pur gnosticism, ce mai. Nu e pentru toată prostimea. Vorbirea în limbi e arvonul. Banu-n mână îmi ziceam, nu e alt sinonim pentru arvon decât gologani.

Eu fără Dumnezeu sunt ca o maimuță păroasă, cum zicea un rabin evreu. Și cine nu vrea focul Duhului Sfânt? Tare nu departe suntem de King Louie din Jungle Book, care credea că focu-l face om…

 

Posted in 1 Petru

Cum citim 1 Petru?


Prietenul meu, Luci, ne-a propus sã poposim pe prima epistolã petrinã întru studiu biblic. Eu aveam de gând Evanghelia dupã Ioan, din considerente cã-i mai soft, universalist, literaturã narativã, etc. E bine, chiar foarte bine cu Petru, sigur gãsim ceva de primatul papal prin epistolã, îmi zic, iar toți pãcãtoșii se vor pocãi…:)

Elisabeth Schüssler Fiorenza, în ghidul ei pe 1 Petru, face un tur hermeneutic general care, cred, cã ne v-a fi de folos fiecãruia ce se apleacã pe un text biblic.

Limbajul. Informaticienii înțeleg mai lesne cum funcționeazã limbajul: emițãtor, receptor, mesajul criptat, înțeles de amândoi. O persoanã își transmite mesajul, gândurile,etc, altei persoane, oral, scris,etc.

Discursurile autoritative, precum textele biblice, bule papale, etc, se cred cã odatã ce au fost enunțate au autoritate pe veci, în orice context și pentru oricine. Acest mod de a înțelege limbajul se numește modelul literalist. 

Multe confesiuni creștine și mulți credincioși îl folosesc în raport cu Scriptura.

Celãlalt mod de-a folosi limbajul e modelul retoric-performativ, ce concepe limbajul dialogic și argumentativ. Aici limbajul nu e o sursã pasivã de transmitere a unui mesaj constant, univoc între emițãtor & receptor/ vorbitor & ascultãtor. Aici limbajul e mai dinamic, generând noi înțelesuri. Un text biblic, mai ales literatura epistolarã trebuie înțeles/ã în aceastã cheie. Nu e important doar apostolul Petru, în cazul nostru, ci și comunitãțile cãrora le este adresatã epistola, demersul lui Petru e unul dialogic, dorește un rãspuns, etc.

Cum citim? Paradigme/modele de  interpretare

Când ne apropiem de o epistolã precum 1 Petru, aducem cu noi ochelarii noștri hermeneutici. Unii citesc Scriptura devoțional, alții liturgic, alții științific, cu lupa pe text precum Sherlock Holmes. 

Coerența  conceptualã și interesul intelectual comun definește paradigma de interpretare.(Belsey)

Elisabeth S.Fiona clasificã paradigmele de interpretare în patru mari modele:

  • I. Modelul scriptural-teologic
  • II. Modelul critic-științific
  • III. Modelul cultural-hermeneutic
  • IV. Modelul retoric-emancipator

Modelul scriptural-teologic a marcat de veacuri istoria interpretãrii Scripturii creștine & celei ebraice. Cel mai des folositã. Scriptura e consideratã Cuvântul lui Dumnezeu, revelat, cu autoritate ultimã.

Douglas Knight aduce niște subcategorii acestui model de interpretare:

  1. Critica Canonului biblic
  2. Literatura apocalipticã și fenomenul ei
  3. Interpretarea biblicã evanghelicã
  4. Interpretarea Scripturii iudeo-creștine
  5. Imspirația Scripturii
  6. Interpretarea ortodoxã biblicã 
  7. Teologia biblicã
  8. Teologia Vechiului & Noului Testament

Cum am spus, modelul scriptural-teologic a fost cel mai uzat de-a lungul istoriei Bisericii, astfel gãsim la creștinismul antic & medieval metoda împãmântitã a celor patru sensuri ale Scripturii:

  1. Sensul literal sau istoric al textului biblic
  2. Sensul tropologic sau moral
  3. Sensul alegoric
  4. Sensul anagogic, escatologic sau legat de viitor

În aceași notã, interpreții evrei și-au dezvoltat sistemul lor care îl ținem lesne minte prin acronimul PaRDes(Paradis):

  1. Peshat urmãrește sensul literal, deslușit al textului
  2. Remez sensul alegoric
  3. Derush ține de interpretarea narativã & legalã
  4. Sod cautã sensul mistic al textului

Trebuie sã amintesc cã ce am scris aici nu am primit prin revelație specialã, nem îngeri, pegamente-ștafetã, face to face cu îngerii lui John Smith, creditul merge la Elisabeth Schüssler Fiorenza, 1 Peter- Reading against the Grain, An Introduction and Study Guide, T&T Study Guides to the New Testament, Bloomsbury,2015.


    Posted in Poezie

    Chipuri de Dumnezeu


    Dumnezeu cioban ce desparte oile de capre,

    Și oile albe de cele negre…

    Dumnezeul mânios precum Zeul din Olimp,

    Ce-mparte trăznete pe câmp,

    Să vâneze câte-un păcătos…

    Dumnezeul gelos,

    Ce coase catapeteasma între Vechiul și Noul…

    Dumnezeu Abba, ce ne cuprinde sub ale Lui aripi,

    Pe toți, cuminți și blestemați,

    Pe toți copiii Lui.

     

    Posted in Arhitectura

    Teologia în piatră(I)


    Biserica este ceea ce a fost Horebul pentru Moise odinioară. Un spațiu sacru. Prezența lui Yahweh te mână la șireturi. Este totodată și un loc public, unde credincioșii pot să se închine liber, să celebreze liturghia. Are aceeași funcție ca un spital, post de pompieri, etc, este în slujba comunității. Liturghia în esență se poate traduce și astfel: slujirea celorlalți. Toți am văzut biserici grandioase, arta, istoria ei ne face să ne punem mâna la gură întru fascinație. Multe au devenit muzee. Sau pub-uri, ca aici, în Irlanda. Sfințirea ei ca loc al prezenței lui Dumnezeu nu o garantează istoria, arhitectura, pensula lui Michelangelo ci virtutea consacrării ei, cum spune și Joseph Pieper:

    O clădire nu devine biserică în virtutea arhitecturii ei ci în virtutea consacrării ei.

    Pare o dihotomie faptul că o clădire publică, seculară poate fi în același timp sacră. E un mister și faptul că Dumnezeu s-a întrupat. Și ia trup de fiecare dată la Euharistie, pe Altar. Biserica e zidită de dragul Altarului. Altarul de dragul Împărtășaniei. Iar Împărtășania se celebrează și este oferită spre slava lui Dumnezeu întru mântuirea păcătoșilor.

     

     

     

     

     

     

     

     

     

     

    Posted in din ce mai scriu

    Când Gizăs îți face cu ochiul


    Am stat doi ani în bancă până la botez. Eram neofit. Nu eram vrednic pentru Împărtășanie. Nici kosher. Când trecea diacu în dreptul meu cu sucul de struguri și pita pe plită, nu mă baga în seamă precum odinioară Îngerul morții pe ovreii înrobiți în Egipt, la primul Paște. La paștele cailor îmi vine și mie rândul, îmi ziceam  frustat. Atmosfera nu era de sărbătoare ci de mormântare. Toci boceau, niciunul vesel. În vreme ce se perinda diacu printre rânduri cu potirul și pita, adunarea se cânta în bocete. Eu cum mi-am terminat Tatăl nostru îmi aruncam privirea pe aici, pe acolo. Peisaj colorat în culorile vieții.

    Cina (Domnului) Împărtășanie-Euharistia era o sărbătoare lunară la farisei, ce se ținea anunțată cu trâmbițe, în ultima săptămână din lună. O sărbătoare la care era musai să participi, chiar dacă nu aveai încă dezlegare să guști din bunătățile Domnului. Era un fel de Jubileu. Trebuia în toată luna să-ți rezolvi, în stil pocăiesc, certurile, neînțelegerile, zavistiile, bârfele, ura, toate tărășeniile. Pesemne că comunitatea realiza că toate bulendrele nu s-au spălat așe cum trebuie, iar prezența Domnului nu era o pricină de bucurie, ci un moment de groază. Mânia lui Dumnezeu se simțea prezentă, în deacu ce se credea Îngerul Morții, ce plimba potirul la cei vrednici.

    Pe lângă murmure, boceli în rugăciune auzeam și șușoteli. Îmi întorc capul. Fratele X cu sora(muierea) lui X erau în tratative de pace. Comunicau vizual. Vine în spatele lor Îngerul Domnului cu potirul și nu s-au împăcat. E mai lesne să-ți ceri iertare făcând cu ochiul, decât să fi umilit în pocăință acasă de nevastă. Clipești cu uăchiul și Gizăs te-a iertat, dacă și păgubitul îți răspunde afirmativ.

    eye-contact

    Unii alegeau să se spovedească în camera pentru copii, care acum era golită, fiindcă episcopul fariseu aștepta păcătoșii la mărturisire. Puțini alegeau calea asta. Era umilitor să te vadă toți sfântocanii că recunoști că ai nevoie de spovedanie. Doar ortodocșii au nevoie de spovedanie, patrașir, lumânări și o scară a lui Iacov cu sfinți birocratici, ce-ți pierd rugăciunile adesea. Noi avem linie directă cu Yahweh. Cu Jesus. Și dacă Gizăs îți face cu ochiul, ești mântuit!

     

     

     

     

     

     

     

     

     

     

     

     

     

     

     

     

     

     

     

     

     

     

     

     

    Posted in din ce mai scriu

    Când Dumnezeu îți fură memoria- exercițiu de imaginație


    M-am trezit cu dureri de cap și amețeli ca niciodată. Mă găseam într-o cameră străină, dichisită de lucruri care nu le găseam locul, rostul, familiaritatea. Eram singur. Părea a cameră de spital și totuși nu era. Lipsea mirosul de formol, iod, dezifenctante, urină. O simplă explicație ce-mi veni în minte a fost accidentul. S-a întâmplat! Lovit cu măciuca de baseball în cap, mi-a  furat cineva scara de sub picioare, sau m-a pupat un fulger pe câmp. Vestea bună e că supraviețuiesc. Vestea proastă e că nu-mi aduc aminte nimic, nici propriul nume. Îmi scotorocesc memoria și tot ce am găsit era perioda copilăriei. Mi-era dor deja, până la plâns de părinții mei, frățiorii mei. Unde sunt acum? Unde e hărmălaia din casa părintească? Aveam nevoie ca de suflare de-a lor hârjoneală, sfadă, joacă. De cântul tatei la taragot, de pedeapsa mamei. Poate sunt la bunici!, un gând încearcă să mă liniștească. Trebuie doar să ies în ograda de pe lunca Someșului, să aud cocoșul și haremul lui de găini, ce obișnuiam să le fugăresc întru găițeală. Să mă prind de blana unei oi și să nu mă desprind de ea vreme de două stații. Da, trebuie doar să ies afară!

    Dar de ce stau într-un pat așa mare? Unde dracu mă aflu? Ce naiba e cu picioroancele astea hîde, demne de un monstru din lumea lui Guliver? Mă retrag ghem în cuibul patului de frică. De ce am crescut într-o noapte cât alții într-un veac, de ce mi-a îmbătânit pielea, vocea, genunchii întru scârțâială? întrebări ce mi-au acutizat durerea de cap și neliniștea sufletului. Angoasa, îndoiala, disperarea, deznădejdea dădeau petrecere înlăuntru-mi.

    Am început să urlu, să plâng ca un copil. Tonul, intensitatea, ritmul plânsului arata cine sunt, un copil ce are nevoie de îmbrățișarea părinților. Intră doi sau trei tineri, îmbrăcați colorat aidoma unui papagal din ecuador. Erau asistenții medicali. Sunt într-un spital totuși . De ce? de când ? și până când?, nu-nțeleg și ei nu se obosesc să-mi deslușească, obosiți fiind de atâtea explicații ce par a fi în zadar.

    Mă-mbracă, mă schimbă ca pe-ul olog, un beteag cu handicap. Ies în curte. Toți oamenii sunt bătrâni. Dau târcoale lumii de-afară. Mică. Prea sufocant de mică. Pesemne că demiurgul creator e obez și pe noi ne-a înghesuit într-un scuipat de geografie, ce n-a rămas atinsă de burta lui.

    Mă-ntorc în camera mea să găsesc un indiciu. Văd poze. O muză și doi tineri. Alții mulți copilași pe lângă ei. Îmi sunt cunoscuți și totuși nu reușesc să încropesc un nume. Soția? Fiica?, copiii?, nepoții? Strănepoți? Mă uit în oglindă. Un moșneag simpatic, dar disperat și plin de teamă. Fantoma mea? Îngerul meu păzitor? Văd același chip, dar mai întinerit pe unele dintre cărțile din biblotecă. Sunt ale mele? De ce naiba nu-nțeleg nici titlul cărților? De ce nu-nțeleg nicio propoziție? Pesemne că mi s-a ars hardiscul!  Dumnezeu mi-a furat memoria! Situație apocaliptică, ce niciodată nu m-am gândit și niciodată nu te poți pregăti să-i faci față.

     

     

     

     

     

     

     

     

     

     

     

     

     

     

     

     

    Posted in din ce mai scriu, Teologie, Tradiție

    La est de Eden, sau de ce am părăsit Grădina?


    Cum mulți știu, am început să fiu interesat de teologie după o lectură a unei cărți semnate de Ellen White. Și bine că n-a scris acolo să dau friend la gașca ei, fiindcă nu mai păpam eu șorici. M-am oprit întâmplător la penticostali, poposind aproximativ 10 ani. În primii ani am crezut că a dat norocul peste mine, și am dat de târnațul lui Dumnezeu. Când ești entuziast mintea-ți trage un pui de somn. Când te trezești la realitate te întrebi ce-ai băut.

    La o biserică de la țară relațiile dintre confesiuni e asemănătoare cu galeriile de fotbal. Câteodată se lasă cu bătaie, cum vedem periodic la televizor. Dacă-ți place Chelsea trebuie să-i urăști pe cei de la Arsenal, Dinamo pe Steaua, pocăiții pe ortodocși și viceversa, penticostalii cu baptiștii erau ca doi maidanezi ce se mârâie pe uliță.

    Odată ce ai înțeles cum stă treaba și dorești să rămâi, trebuie neapărat să te botezi. Botezul trinitar de la ortodocși sau catolici nu se pune. Și trebuie să te speli de toate idolatriile de la ortodocși. Sunt mai antiochieni cu interpretarea lemnului și chipului din Isaia și Romani, și mai alexadrieni cu texte greoaie, sau clare care vin în contradicție cu sistemul lor doctrinar. E foarte lesne să driblezi texte cu Nunta din Cana, diulul cadou a fiului risipitor, etc.

    Cuvântul Tradiție, des întâlnit la ortodocșii, la evanghelici are o conotație negativă. Paradosis-ul, ștafeta înaintașilor noștri, comoara de preț ce trebuie să ținem cu dinții. Cum o definea Jaroslav Pelikan, tradiția e credința vie a celor morți, tradiționalismul e credința moartă a celor vii. Nu știu cât știu credincioșii obișnuiți de rădăcinile lor. De Strada Azusa și începutul penticostalismului în America, acum mai bine de un veac. Noi ne ancoram într-o tradiție nescrisă, lăsată de bătrâni, ce nu i-a văzut nimeni. Se mai lăudau penticostalii că rădăcinile lor sunt din Fapte, comic sau nu, e ca în filmul alb-negru cu doctorul renumit când călătorește în Transilvania cu trenul din America, și coboară la a treia stație. Cei două mii de ani ce ne despart de creștinismul primar, perioadă înfloritoare pentru literaratura și viața Bisericii, e în negură pentru evanghelici. Ce penticostal sau baptist e interesat de lucrarea Despre Duhul Sfânt a Sf.Vasile?

    Mulți cred că Scriptura, singura autoritate la evanghelici, a fost răpită de Luther de la Vatican, precum odinioară Prometeu focul de la zei. Asta-i când citești doar broșuri despre istoria bisericii. Scriptura și doctrinele mari e un produs a Bisericii universale. Biserica a păstrat Scriptura, ea și-a bătut capul cu ce carte rămâne și care pleacă în bibloteca gnosticilor. Am crezut că Dumnezeu și-a pus cei mai buni elevi la dictare. Unii cred că a picat pachet din cer. Precum Coranul. Povestea este lungă și nu atât de ruptă din frații Grim.

    A trecut mai bine de-un veac și nu avem literatură evanghelică. Teologii, care mai trebuie să și gândească, sunt sufocați. Unii au fost înlăturați fiindcă nu gândesc cum le dictează șeful de partid. Unde sunt comentariile biblice? Africanii cred că au una. Unde e literatura evanghelică?

    Mi-am tocit simțul și dorul pentru minuni lucrând în spital, văzând moartea cum stă la taclale cu ființa umană. Nu mai poți crede în minuni după ce vezi un bebeluș mort. Mi s-a rupt antena. Tocit senzorul. Am început să mă gândesc mai mult la Cruce decât la Înviere. Dumnezeu e prezent în suferința umană, de asta sunt convins. Restul e taină.

    Scriptura nu-i o carte pentru cei cu plan de 3 capitole/zi. Da, poți s-o citești ca pe-o scrisoare de dragoste, ca pe-un ziar să afli cum mai stă treaba, ca pe-un horoscop, sau pe-o carte de bucate. De aci și atâtea viziuni absolute. De-aci atâtea expresii, Biblia spune clar!

    Universitatea evanghelică din România e influențată politic, precum tot sistemul evanghelic. Când a venit Miroslav Volf, teologul croat ce a scris cărții ce au intrat în Cele mai bune publicații creștine a secolului trecut, noi am făcut scandal. Și Tăriceanu ce mândru șade la Emanuel. Luați model! Iată omul!download

     

     

     

     

     

     

     

     

     

     

     

     

     

     

     

     

     

     

     

     

     

     

     

     

     

     

     

     

     

     

     

     

     

     

     

    Posted in Erezie

    De ce am plecat de la pocăiți?


    Mâine, 16 Martie, se împlinesc 7 ani de la botezul meu la penticostali. 2010 am crezut că-i număr apocaliptic și m-am grăbit cu botezul, cu neastâmpăr aidoma fetei mari la măritat. Asta-i o cauză. Defapt, am martori că botezul mi-a fost amânat ceva vreme, de păstorașul ce terminase ITP-ul și mi-a pus sub nas o cărțulie a lui Horton cu doctrina penticostală. Să mă leapăd de Satana, să-l cred pe Horton. Eu nu! Eram un neofit cu draci, nu credeam că glasolalia e semnul/dovada că Dumnezeu te-a mântuit.

    Adevărul că am testat a posteori și posteori teoria asta cu glasolalia și ai două șanse: să devii deprimat sau actor. Pentru mine nu este altă posibilitate.

    Recunosc fără rușine că nu mai cred cum cred evanghelicii fundamendaliști. Continuu să citesc teologi evanghelici cu scaun la cap, dar nu-mi mai pierd vremea cu îndocrinații. Am păstrat aceași prieteni de la evanghelici.

    Nu mai cred în minunile pentru care se merită să crezi în Dumnezeu. Citiți povestea Scării lui Iacov cum acesta se târguiește cu Yahweh.

    Nu mai cred în Scriptură cum cred evanghelicii fundamentaliști. Scriptura n-a picat din cer. N-o s-o înțelegem niciodată mai mult decât un horoscop cu povești dacă nu avem o hermeneutică sănătoasă, bazată pe munca înaintașilor noștri și pe munca asiduă.

    Și în mare, sunt dezamăgit de sistemul de educație evanghelic, și de sistemul de conducere evanghelic care, văzut panoramic, e un sistem tot mai asemănător cu sistemul politic pentru care protestăm.

    De-aia!

     

     

     

     

     

     

     

     

    Posted in Rugăciune, Uncategorized

    Rugăciuni mirositoare


    Am râs eu copios de Efrem cel New, că se pricepe la sistemele de operare, dar aseară căutam în martilogium să găsesc un sfânt ce a murit prin văzduh și are depleiele avioanelor. Către Dublin, din Cluj via București, am avut până acum cel mai neplăcut zbor. Avionul de la Ryanair cred că a fost alimentat cu Guiness în loc de kerosen. S-a îmbătat avionul! Eram și noi, timp de 40min-1 oră albi ca varul, ca după o băute.

    Rugăciunile noastre amestecate cu mirosul fricii din izmene, au ajuns pesemne în Cer, însă din cauza poluării, au trebuit ceva vreme să fie catalizate.

    Cine e sfântul văzduhului? Să-l pun la bookmark în cartea mea de rugăciuni

    Posted in Filme

    Silence, povestea tăgăduirii, tăcerii lui Dumnezeu.


    MV5BMjY3OTk0NjA2NV5BMl5BanBnXkFtZTgwNTg3Mjc2MDI@._V1_UX182_CR0,0,182,268_AL_

    Filmul Silence e biografia tuturor creștinilor. Începem entuziast,pueril și sfârșim filozofi realiști. Rămânem cu câteva întrebări după ce am citit filmul:

    De ce credem noi în Dumnezeu? L-am înțeles deslușit pe acest Iisus și ce dorește El de la noi? 

    Eu m-am revăzut în Kichijiro,Iuda ce se leapădă și revine ca un laitmotiv, la confesiune. Și în părintele Ferreira. Mai ținem cu dinții la credința noastră neclintită dacă aceasta pricinuiește suferință, moarte umilitoare a celor dragi? Nu săriți cu tolba de versete despre vrednicie, cu iubitul tatălui, mamei, învățate la școala duminicală. 🙂 Cugetați!

    Ce este în esență creștinismul? Dacă ne gândim la contextul istoric al filmului, și filmului Misiunea, cu aceași temă și același Liam, creștinimul în esență a fost pentru popoarele necreștine, un pericol politic. O provocare. Încerc să-l înțeleg pe inchizitorul lipsit de milă pentru bieții țărani creștini.

    Silence, povestea tăgăduirii, tăcerii lui Dumnezeu.

    Posted in Feminism

    Pledoarie pentru feminism II


    Zilele acestea am purtat niște chat-uri pe feisbuk cu niște calviniști. Cabaliști. Că dacă Piper e,sau ba, misogin. Nu doar el, cum am spus, toți suntem, și trebuie să ne luptăm zilnic cu păcatul acesta. Însă Piper reprezintă o tradiție, baptiștii calviniști. Se crede teolog. Pentru mine nu e. Cel mult pastor. Un teolog trebuie să fie ceea ce e un filozof, matematician, poet, etc, în domeniul teologiei.

    A fost întrebat John Piper, dacă o femeie poate să învețe un bărbat. Poate aceasta să țină o predică/conferință? Poate scrie un comentariu biblic/ lucrare de teologie? în care Adam să poată să-și șadă curul și să asculte Cuvântul lui Dumnezeu?

    Cum scria Rachel Pietka, în articolul ei din Christianity Today, întrebarea asta parcă-i ruptă din America de acu două secole-napoi. Nu! Întrebarea a fost pusă zilele astea!

    Conchide Piper, după Biblie, că femeia nu poate să fie sergent! Rily? Hai să dăm un sărci prin Scripturi să vedem câte femei comandanți/lideri/ avem! Debora, Hulda, Miriam, Ioana d`Arc. Hopa, am grăbit numărătoare.

    Piper, continuă, că e preferabil ca femeile, după ce-și gată treaba de la cratiță, să scrie comentarii. Dacă are și un nume băiețesc, cu atât mai bine. E mai impersonal. Nu-i vede fusta. Dacă-și pune o burka, sau o schimbare de sex, probabil, ego-ul lui fragil și pur, nu e atins. Toate i se trag de la prea mult hedonism, bănuiesc.Feck!

    Fetelor, vă încurajez să puneți mâna pe istorie, teologie, limbi clasice. Veți face o treabă mult mai bună decât noi. Sunteți mai înzestrate. Aveți un procesor i7 , iar noi X86! Dumnezeu vă cheamă, să dați jos baticurile și toate tradițiile patriarhale ce nu lasă Duhul să vă folosească în lucrarea Lui.

    John-Piper2

    Piper e îngrozit că fetele îmi citesc blogul :))

     

    RACHEL PIETKA, Christianity Today article

    Rachel Held Evans post

    Răspunsul lui Piper

    Posted in Erezie, Feminism, Geneza, Tradiție

    Femeia-i o erezie! Pledoarie pentru feminism


    Ne naștem cu o grămadă de bube-n cap, burieni ce continuu trebuie dubdite(rupte) din grădina noastră. Asta e una din primele porunci din Geneza: să-ngrijim grădina!

    Tot ce-i alteritate e demn de dispreț și hulit. Românii urăsc pe unguri, transilvănenii pe moldoveni, bărbații femeile. Nu azi, că-i 8 Martie, azi le luăm ghiocei. E ceva natural, până la Escaton, rasismul și discriminarea eclozează pe pământul lui Adam.

    Lumea în care trăim, chiar după curentele feministe din secolele trecute, încă e tot patriarhală. Cine a scris lucrările filozofice? Istoria? Lucrările teologice?

    Bag seamă că toată lumea, păgână, iudaică, islamică, creștină, au ajuns la un consens teologic cu privire la originea răului: Eva din Grădină.

    Mă întorc la parohia mea, ce am poposit un veac. Femeile și bărbații erau despărțiți ca la sinagogă. Ca la carantină, să nu să spurce sfântocanii. Să vază lumea cine șade drept și cine-i de jină. Nu doar situ în biserică, dar slujirea feminină era redusă la cântare și poezie. Și dădacă la coptiii neastâmpărați, din badocul vidat. Femeia trebuie să asculte și să tacă-n biserică ca peștele.

    Nici la ortodocșii treaba nu-i mai oblă. Avem pe Mama Domnului ce ne strânge-n brațe alături cu Fiul ei, dar femeia are oleacă mai multe drepturi decât la evanghelici. Poate găti prescura, etc.

    Fără să vrei, ți se formează tot felul de mecanisme psihologice, trăind în astfel de comunități, și dai dreptate ca boul la tot felul de tradiții prost împământite. Am citit Pânză de paianjen de Cella Cerghi. Nu am trăit niciodată o mai bună experiență citind o carte ca de la această autoare. Am crezut, când am luat-o în mână, că e mascul autorul.

    Tot așa, mi-am zdrobit idolii, când am citit Forme de iubire implicită a lui Dumnezeu, de Simone Weil. Inițial am crezut că autorul e bărbat. Dumnezeu m-a smerit. Am recunoscut că fetele sunt mult mai bune. Am lecturat teologi ca Mary Douglas, Amy-Jill Levine, Christine Hays, etc.

    Ce să mai zic? Că nu avem literatură teologică, rămânem cu o hermeneutică-ochelari de cal. Ne învață bărbații teologi cum să sărim, fugim, eclipsăm textele evidente din Scriptură în care femeia e prezentă slujitoare la picioarele lui Iisus. Că Yahweh nu s-a oprit în genealogii la un Supererou ca Samson, sau Micul Prinț David, nici măcar Socratele Solomon. A ales o femeie! Ea a fost purtătoarea Evangheliei, în pântec și voroavă! Tot femeile au avut curajul să vază Învierea. Apostolii, pregătiți mai bine ca-n Legiunea Străină, au dat bir cu fugiții. Dar acum, când s-au potolit furtunile, bărbatul poa-să ia depleiele Evangheliei. Femeia nu-i vrednică. Vas slab! Cred că și Dumnezeu se amuză de masculinătatea noastră.

    Auziți adesea expresia, Prin Adam a venit păcatul….al Doilea Adam…Dar să știți că există și altă formulă: Prin Eva a venit viața, prin Noua Evă(Maria) a venit Viața!

    Tuturor fiicelor Evei: LA MULȚI ANI!!!

     

     

     

     

     

     

     

     

     

     

     

     

     

     

     

     

     

     

     

     

     

    Posted in Interpretare, Omiletică

    Dacă te apuci de predicat,fumează un trabuc întâi!


    Omiletica, bat-o vina, știința retoricii, e precum matematica, neiubită, neîndrăgită de bieții păstorași. Postul acesta e pentru cei ce sprijină amvonul. Dacă-i prea acid, luați un omeprazol, sau cărbune medicinal. 🙂

    În 10 ani am asistat la mii de ore de pricing(predicare). Vorba profesorului de omiletică, Haddon Robinson, dacă mă luam după acești pretinși Spurgeon, ajungeam mai ateu decât Bernard Russel. Câteodată e mai ferice să joci Clash of Clans pe smartfon în băncile bisericii, decât să asculți tâmpeniile și urletele, „pline de Duhul” a unor predicatori.

    Am dat de fel de fel de personaje ce s-au perindat pe la amvon, „trimiși” precum apostolii, de Dumnezo personal, i-a sunat dimineață, și i-a mânat în întunecimea Budulăilui, să ne dea lumină, că tare orbecăiam.

    Când n-aveam musafiri, eram chemați la Rondul de Noapte, precum Jon Snow, fiecare, bărbat. Auzeai orice, numai Cuvântul lui Dumnezeu nu. Scandaluri, bârfe, povești fără sens, tâmpenii, idioțenii, puteam sparge semințe și mă uit la telenovelă. Aflai rufele nespălate ale comunității, și te amuzai copios, străin fiind. Ne-ntrebam ca prostovanii, de ce nu dădeau a doua oară consătenii pe la noi.

    1. Cine predică să predice Evanghelia lui Dumnezeu. Preoții/pastorii/învățătorii nu au vreme bugăt pentru povești demne de o telenovelă.
    2. Problema greoaie stă în înterpretarea Cuvântului și comunicarea lui.

    Cea mai greoaie parte a pastorului teolog e exegeza și hermeneutica. Cum sfătuia Karl Barth tinerilor studenți:„Exegeză, exegeză și iar exegeză!”

    Nu ai nicio șansă să fi un bun deslușitor a tainelor lui Dumnezeu dacă nu pui mâna pe literatură teologică: comentarii biblice, lexikoane, dicționare, jurnale teologice, etc. Apar mii anual. Sute de cărți de prima mână, din păcate, în limba engleză.

    E cam obligatoriu să pui mâna pe engleză, altfel, în limba română, resursele sunt limitate.

    Omiletica! Arta oratorilor greci. Oleacă de actorie nu ar strica. Văd adesea mulți predicatori care țopăie ca Tiger din Winnie the Pooh. Dacă-i dau pe mut și le urmăresc gesticulațiile, mimica, sunt…de-a dreptul caraghioși. Limbajul e 90 % nonverbal. Știu, vi se pare o exagerare, dar dacă vă uitați la Mr.Bean, îmi dați dreptate.

    Am urmărit câțiva prieteni cum predică. Am câteva comentarii. Știu că-s pregătiți teologic, dar unii nu folosesc tunul. Predică pentru bunica. Înțeleg că trebuie să-i înțeleagă toată lelea cu năframă, dar adurniți neastâmpărații tineri. Sunt destui predicatori pentru common-people. Voi sunteți academia, Luther, Wesley, Baxter. Stâlpii bisericii să clănțăne ascultându-vă. Nu mă refer aici la decibeli, și la urlete istericale, sau plânsete lacrimogene.

    Pregătirea predicii. Nu cu ajutorul jurnalului lui Pustan, Predici de sâmbătă seara! Jurgen Moltmann a fost sfătuit de un profesor de-al său, să nu se apuce de predat/predicat decât dacă se pregătește 20 de ore pentru o oră de predicat/predat!

    Lungimea și timpul predicii. Am urmărit un prieten care a fost pus la predicare după alți 3-4 predicatorași. Lumea nu mai avea astâmpăr. A mai făcut greșeala să facă o introducere luungă plictisitoare de te lăsa cu căscaturi. M-a pierdut după 5 minute. Predicarea e sacră. Nu accepta să predici la coadă! Nu pierde vremea cu introduceri irelevante. Cele mai bune cărți sunt scrise concis. Și predicile la fel.

    Dar înainte de toate, tre-să fumezi trabucul lui Spurgeon, prințul predicatorilor, să ai bas, spre slava Domnului!

     

     

     

     

     

     

     

     

     

     

     

     

     

     

     

     

     

     

     

     

     

     

     

     

     

     

    Posted in Sfintii Parinti, Teologie

    Nu vă apucați de teologie!


    Teologia nu e un domeniu pentru leneși. Nici pentru proști. Îmi aduc aminte că eram abonat la corigență prin liceu, împreună cu vărul Marin. Eram excelenți amândoi la materiile umane, dar na, nu înțelegeam hieroglifele matematice. Și-aveam o profesoară ce vorovea o limbă ce o înțelegea doar ea. Și era pe fugă. N-avea rădburi pentru proști. Când a început, prin a 11 șpea combinațiile, eram amândoi fascinați că am înțeles, în sfârșit, materia inventată de păcătoșii babilonieni. Îi înțeleg acum pe evreii din robie că jinduiau să se întoarcă acasă, să cânte hore în templu. Too much matematics! Satisfacția noastră se pierdu în următoarea oră de combinații și permutări, când profa ne băgă în adâncuri, în Hadesul plin de flăcări ale matematicii, ce pârjolea neofiții, prostovanii ce nu știau nici sămăli. Suntem pierduți, ne-am zis! Să nu pierdem multa vreme, 5 ore pe săptămână, scriam poezii pe caietul cu pătrățele.

    Unii cred că dacă se întorc la Dumnezeu, Dumnezeu le toarnă cu tolcerul tot ce au pierdut în timpul irosit până la momentul întâlnirii. Asculți Depeche Mode, Personal Jesus, și poți sporovăi cu oricine despre miezul din dodoașca teologiei.

    Mă amuză copilașii nou-născuți(born-again din Ioan3) cât sunt de caraghioși. N-am scăpat nici eu de caricatura asta. Dacă aș fi fost oleacă mai smerit, eram absolvit de chipul quasimodic. Mă revăd continuu pe mine, în neamurile, prietenii care s-au pocăit recent. Încerc să evit conversațiile teologice, îi întreb de sănătate, cum o duc, etc. Ei întorc macazul, zgomotos, cu giumbușlucuri biblice, batând apa-n piuă pe câteva versete biblice, știute și de copii în poezii, la școala duminicală. Dacă încerc să-i duc prin explicațiile părinților, teologilor, îmi taie maioneza spunându-mi să rămânem la Biblie! Să joc cu regulile lor. Cum am zis, puțini sunt căutători, înfometați după răspunsuri și întrebări. Ei vor să-ți cânte Personal Jesus.

    După mai bine de 10 ani pe ogorul teologiei, mi-am dat seama că e un domaniu vast. Nu avem vreme să cuprindem tot. Putem ciuguli câteva sfărmuri din fiecare felie ce compune teologia, dar nu cred că-i o metodă ce ne va fructifica căutarea.

    Vechiul Testament și Noul Testament. Din prima trebuie să pui mâna pe greacă. Noul și traducerea VT, Septuaginta-LXX. Ebraica/aramaica pe cei îndrăgostiți de vetiu. Arheologia, istoria, etc. La Noul, deasemenea istoria vremii, filozofia, greaca koine, așa grosso-modo. Biserica Primară. Doamne, ce domeniu vast! Părinții Bisericii. Franțujii au tradus peste 550 de volume din Părinți. Numai un părinte poate să-ți ocupe toată viața. Epoca medievală, modernă, postmodernă, e plină de eminenți și străluciți teologi.

    Pe lângă fiecare domeniu teologic în care te-ai angajat, trebuie să ceri ajutorul la două trei, sau mai multe discipline seculare:semiotica, limbile, filozofia, sociologia, psihologia, istoria, etc.

    Cum am zis, teologia e un ocean, într-o continuă schimbare, toate râurile lumii se varsă-n el.