Posted in Erezie

De ce am plecat de la pocăiți?


Mâine, 16 Martie, se împlinesc 7 ani de la botezul meu la penticostali. 2010 am crezut că-i număr apocaliptic și m-am grăbit cu botezul, cu neastâmpăr aidoma fetei mari la măritat. Asta-i o cauză. Defapt, am martori că botezul mi-a fost amânat ceva vreme, de păstorașul ce terminase ITP-ul și mi-a pus sub nas o cărțulie a lui Horton cu doctrina penticostală. Să mă leapăd de Satana, să-l cred pe Horton. Eu nu! Eram un neofit cu draci, nu credeam că glasolalia e semnul/dovada că Dumnezeu te-a mântuit.

Adevărul că am testat a posteori și posteori teoria asta cu glasolalia și ai două șanse: să devii deprimat sau actor. Pentru mine nu este altă posibilitate.

Recunosc fără rușine că nu mai cred cum cred evanghelicii fundamendaliști. Continuu să citesc teologi evanghelici cu scaun la cap, dar nu-mi mai pierd vremea cu îndocrinații. Am păstrat aceași prieteni de la evanghelici.

Nu mai cred în minunile pentru care se merită să crezi în Dumnezeu. Citiți povestea Scării lui Iacov cum acesta se târguiește cu Yahweh.

Nu mai cred în Scriptură cum cred evanghelicii fundamentaliști. Scriptura n-a picat din cer. N-o s-o înțelegem niciodată mai mult decât un horoscop cu povești dacă nu avem o hermeneutică sănătoasă, bazată pe munca înaintașilor noștri și pe munca asiduă.

Și în mare, sunt dezamăgit de sistemul de educație evanghelic, și de sistemul de conducere evanghelic care, văzut panoramic, e un sistem tot mai asemănător cu sistemul politic pentru care protestăm.

De-aia!

 

 

 

 

 

 

 

 

Posted in Erezie, Feminism, Geneza, Tradiție

Femeia-i o erezie! Pledoarie pentru feminism


Ne naștem cu o grămadă de bube-n cap, burieni ce continuu trebuie dubdite(rupte) din grădina noastră. Asta e una din primele porunci din Geneza: să-ngrijim grădina!

Tot ce-i alteritate e demn de dispreț și hulit. Românii urăsc pe unguri, transilvănenii pe moldoveni, bărbații femeile. Nu azi, că-i 8 Martie, azi le luăm ghiocei. E ceva natural, până la Escaton, rasismul și discriminarea eclozează pe pământul lui Adam.

Lumea în care trăim, chiar după curentele feministe din secolele trecute, încă e tot patriarhală. Cine a scris lucrările filozofice? Istoria? Lucrările teologice?

Bag seamă că toată lumea, păgână, iudaică, islamică, creștină, au ajuns la un consens teologic cu privire la originea răului: Eva din Grădină.

Mă întorc la parohia mea, ce am poposit un veac. Femeile și bărbații erau despărțiți ca la sinagogă. Ca la carantină, să nu să spurce sfântocanii. Să vază lumea cine șade drept și cine-i de jină. Nu doar situ în biserică, dar slujirea feminină era redusă la cântare și poezie. Și dădacă la coptiii neastâmpărați, din badocul vidat. Femeia trebuie să asculte și să tacă-n biserică ca peștele.

Nici la ortodocșii treaba nu-i mai oblă. Avem pe Mama Domnului ce ne strânge-n brațe alături cu Fiul ei, dar femeia are oleacă mai multe drepturi decât la evanghelici. Poate găti prescura, etc.

Fără să vrei, ți se formează tot felul de mecanisme psihologice, trăind în astfel de comunități, și dai dreptate ca boul la tot felul de tradiții prost împământite. Am citit Pânză de paianjen de Cella Cerghi. Nu am trăit niciodată o mai bună experiență citind o carte ca de la această autoare. Am crezut, când am luat-o în mână, că e mascul autorul.

Tot așa, mi-am zdrobit idolii, când am citit Forme de iubire implicită a lui Dumnezeu, de Simone Weil. Inițial am crezut că autorul e bărbat. Dumnezeu m-a smerit. Am recunoscut că fetele sunt mult mai bune. Am lecturat teologi ca Mary Douglas, Amy-Jill Levine, Christine Hays, etc.

Ce să mai zic? Că nu avem literatură teologică, rămânem cu o hermeneutică-ochelari de cal. Ne învață bărbații teologi cum să sărim, fugim, eclipsăm textele evidente din Scriptură în care femeia e prezentă slujitoare la picioarele lui Iisus. Că Yahweh nu s-a oprit în genealogii la un Supererou ca Samson, sau Micul Prinț David, nici măcar Socratele Solomon. A ales o femeie! Ea a fost purtătoarea Evangheliei, în pântec și voroavă! Tot femeile au avut curajul să vază Învierea. Apostolii, pregătiți mai bine ca-n Legiunea Străină, au dat bir cu fugiții. Dar acum, când s-au potolit furtunile, bărbatul poa-să ia depleiele Evangheliei. Femeia nu-i vrednică. Vas slab! Cred că și Dumnezeu se amuză de masculinătatea noastră.

Auziți adesea expresia, Prin Adam a venit păcatul….al Doilea Adam…Dar să știți că există și altă formulă: Prin Eva a venit viața, prin Noua Evă(Maria) a venit Viața!

Tuturor fiicelor Evei: LA MULȚI ANI!!!

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Posted in din ce mai citesc, Erezie, Evanghelia după Marcu, Interpretare, Isus Hristos, Sfintii Parinti, teologi moderni

Zelotul , Viaţa şi epoca lui Isus din Nazaret


2588_10bf924b

Cartea mi-am cumpărat-o dintr-un supermarket alaltăieri şi nu mi-a luat decât vreo 5 ore ca s-o termin. E o carte care m-a făcut să-mi adun lucrurile care le cunosc şi să mi le sistematizez. Chiar titlul cărţii ne rezumă esenţa ei, anume că Isus din Nazaret n-a fost Mesia ci un zelot ca mulţi contemporani ai lui, care a râvnit la scaunul de domnie a lui David, nădăjduind că printr-o răzmeriţă, revoltă sau revoluţie să uzurpe domnia tiranică a Romei pe Pământul Sfânt.

Cine scrie cartea aceasta? În 1979 Reza Aslan s-a mutat cu familia în America din pricina revoluţiei iraniene. La 15 ani s-a convertit la creştinismul evanghelic până când a ajuns la Hardvard, când s-a reconvertit la Islam. Dale Martin şi Bart Ehrman, specialiştii pe NT şi creştinismul timpuriu, îl acuză pe Aslan că nu are competenţe să scrie o carte despre Iisus deoarece nu studiase iudaismul secolului I, nici NT, s.a.m.d., însă Aslan se laudă de două, trei ori în cartea sa că el studiase două decenii în aceste domenii. El este profesor acum pe alt domeniu decât el “studiase”. Aşadar nu e un specialist în domeniu, doctoratul şi masteratele fuseseră făcute pe alte domenii decât creştinismul timpuriu, NT sau iudaismul sec I.

Este o carte care a ajuns binevândută, precum Codul lui Da Vinci, nu mai este un mister că o carte scrisă de un nespecialist în domeniu să devină celebră, cum multe cărţi scrise de specialişti se sting în anonimitate.

Cu diferenţele care există, această carte se aseamănă mult cu cartea lui Jacques Duquesne, Isus, tradusă la Humanitas. Însă cartea lui Duquesne e mai bine structurată, spre nemulţumirea mea în Zelotul autorul începe un capitol şi îl continuă peste trei. E cam destructurată.
Cele două cărţi sunt asemănătoare fiindcă sunt scrise de nespecialişti în domeniu, însă urmează acelaşi tipar al teologiei liberale: decrediblilizarea canonului NT, a miracolelor(în special naşterea din Fecioară), demitologizarea NT(teoria lui Rudolf Bultmann), şi reînvierea teoriei teologilor germani din sec XIX anume că creştinismul timpuriu a supravieţuit în două curente, cel elen avându-l promotor pe Sf.Pavel, şi cel iudaic pe Iacov.
Chiar dacă subtitlul ne spune că este o carte despre Iisus şi epoca Lui, prea puţin se ocupă de persoana Lui. Precum ereticul Marcion odinioară, Aslan îşi alege el textele care sunt credibile şi care ba. Este strigător la cer că acordă mai multă credibilitate unui Iosif Flaviu sau epistolelor clementine decât NT!
În nici o carte n-am mai găsit să se fi spun că Iisus a fost un discipol a lui Ioan Botezătorul:

Încercarea frenetică de a reduce importanţa lui Ioan, de a-l face inferior lui Isus- aducându-l aproape de nivelul unui mesager- trădează o nevoie urgentă din partea comunităţii creştine iniţiale de a contracara ceea ce dovezile istorice sugerează în mod clar: indiferent cine a fost Botezătorul, de unde provenea şi ce intenţiona prin ritualul său, este foarte probabil ca Isus să fi fost unul dintre numeroşii săi discipoli atunci când şi-a început misionarismul.

Iată ce crede despre minuni:

Toate poveştile miraculoase ale lui Isus au fost exagerate cu trecerea anilor şi încărcate de semnificaţie creştină, aşa că niciuna dintre ele nu poate fi validate istoric.

Acesta e un semn de neprofesionalism, să afirmi în termeni categorici că şti ce gândea Isus.

Dacă Împărăţia lui Dumnezeu nu este nici pur celestă, nici integral eschatologică, atunci ceea ce propunea Isus trebuie să fi fost o împărăţie fizică şi prezentă: o împărăţie reală, cu un rege propriu-zis, care urma să se instaureze pe Pământ. Categoric, aşa ar fi înţeles-o Isus.

Şi în final, după Aslan, Evanghelistul Marcu e responsabil de Holocaust:

…o poveste scornită de Marcu strict în scopuri evanghelistice, pentru a absolvi Roma de vina morţii lui Isus, este exagerată odată cu trecerea timpului până la limita absurdului, devenind astfel începutul a două mii de ani de antisemitism creştin.