Posted in Mariologie

Theotokos, Mama Răscumparatorului și a rascumpăraţilor


Toți care se închină la Maria sunt idolatrii. Jumări. Ăsta le este destinul. Chiar dacă au bătut sute mii de mătănii, posturi negre, s-au “jucat” cu margelele rozariului mai mult decât noi pe facebook,…ghinion, ăsta le este destinul. N-au tras lozu’câștigator ca noi, asta e, raiu’e doar pentru sfântocani, e scumpă chiria acolo, iar garsonierele sunt mici…

Avem puține și sărăcăcioase texte cu privire la Mama Domnului în Noul Testament. Bine, cantitatea nu-i un criteriu al importanței. Cred că listele din Numeri și nu numai, bate orice doctrină creștină  dacă ne luăm după criteriul lungimii. Țoalele preoțești din Exod sunt mai importante decât angeologia, Trinitatea, Duhul Sfânt, etc. Ce să-i faci, dacă la scribul Pentateuhului i-a plăcut moda.  Lui Isaia nu. Vezi ce zice prin capitolul III. 🙂

E interesant că în puținele texte în care o găsim pe Maria, aceasta era împreună cu Iisus.  Ea e nedespărțită de Fiul ei, Fiul lui Dumnezeu.  Putem împrumuta hermeneutica  lui Calvin cu privire la Iisus. Maria din Geneza până în Apocalips. Putem face exercițiul acesta.   Grosso modo, o găsim în  protoevanghelia din Grădină, în fecioara din oracolul lui Isaia, în Biserica biruitoare din ultima carte a Scripturii.  Ea, aleasa Tatălui, Mama Fiului și mireasa Duhului!

Bine, îmi veți spune, nu grăiește deslușit apostolul că doar Unul e mediator între Dumnezeu și om?  De parcă doar aci se ciorovaiesc versetele?  Sau apostolii?  Păi nu tot Unu Dumnezeu a zis că e, prin Pentateuh, iar acum, prin Noul, facem cunoștință cu trei?  Biserica nu mediază la Dumnezeu pentru lume?  Credinciosii nu sunt rugați de același apostol, să medieze la Dumnezeu pentru lume?

Maria e legată ombilical, ireversibil, pentru vecie de Iisus.  Nu putem să-L cunoaștem pe Fiul fără Ea,  si viceversa.  În teologie mariologia și hristologia sunt inseparabile.

Ea este prima care a vestit Evanghelia(vezi vizita ei la Elisabeta) și tot femeile au vestit Învierea. A fost aleasă de Dumnezeu, și-a dus o povară imensă : Fiul ei va muri.  Cu acest gând trebuie să-i înțelegem reacțile: ce mamă ar surâde la acest gând?  De-aceea e prima între sfinți!

Posted in Mariologie

Despre venerarea Mamei Domnului


Există mai multe motive pentru care credincioşii o venerează pe Maria. Ea este cunoscută ca fiind cea mare dintre sfinţi şi de aceea îi este cuvenită cea mai mare venerare.
Ea ocupă în economia lui Dumnezeu un loc privilegiat, aceea de Purtătoare de Dumnezeu. Lossky afirmă că Maria este împlinirea vocaţiei omenirii, desăvârşirea în sfinţenia la care este chemată Biserica.
Tot el afirmă : „ Maria,mama lui Iisus(Fapte 1:14) a actualizat relaţia unică ce o lega de Fiul ei manifestând-o în sfinţenia ei personală.
Însă această sfinţenie nu poate fi alta decât sfinţenia totală, plenitudinea harului conferit Bisericii- complementul umanităţii glorioase a lui Hristos. Dar în timp ce Biserica aşteaptă încă arătarea Împărăţiei care trebuie să vină, Maica Domnului a trecut dincolo de graniţele Împărăţiei veşnice; şi,ca singură persoană îndumnezeită- o garanţie a îndumnezeirii finale a creaturilor-,alături de Fiul ei, destinele lumii care nu s-a descoperit încă în timp”.

Posted in Mariologie

Theotokos, Aeiparthenos şi Panagia


În Liturghie există cele trei titluri care îi sunt atribuite Mariei, prin care credincioşii o venerează. Primul termen este Theotokos care înseamnă literal „ purtătoare de Dumnezeu” însă este tradus de obicei cu „Mama lui Dumnezeu”. Acest titlu i-a fost dat Mariei la Al doilea Sinod Ecumenic, din 431, pentru a apăra dumnezeirea lui Hristos. Acest fapt ne face să ne amintim că de la început mariologia a fost înţeleasă ca făcânt parte din hristologie.
Am putea să sune absurd această afirmaţie, anume că Dumnezeu să aibă o mamă. Alexander Schmemann ne aminteşte că termenul de Născătoare de Dumnezeu a apărut întâia dată în lex orandi, în cult ca un termen liturgic, şi la început a fost considerat un termen absurd şi eretic. Cei de la Efes s-au exprimat mai degrabă în cinstirea liturgică a Mariei decaât să se avânte în speculaţii teologico-filozofice.
Esenţa mariologiei este Hristos! El, nu Maria este centrul credinţei noastre fiindu-i „putere absolută, deplinătate şi bucurie”(Schmemann)
Schmemann spune să nu uităm rolul Mariei în taina Întrupării. El continuă : „ esenţa cinstirii Născătoarei de Dumnezeu de către Biserică sunt decisive şi pentru învăţătura creştină despre om şi conţin punctele de plecare fundamentale ale adevăratei antropologii creştine”.
Al doile titlu este Aeiparthenos care se traduce prin „ de-a pururea fecioară”. Acest titlul i-a fost dat de către Al Cincilea Sinod Ecumenic, din 553. Georges Florovsky comenta acest titlu spunând că Aeiparthenos înseamnă pentru Mama Domnului curăţia inimii, absenţa dorinţelor erotice sau egoiste, însă şi puritatea ei fizică perpetuă.
Al treilea titlu este Panagia ce însemnează „ pe deplin sfântă, preasfântă”. Asta însemnează că Maria era lipsită de păcat, chiar dacă înclinaţia spre păcat existat. La fel ca Domnul Iisus.
Catolicismul conservator afirmă că Maria, la fel ca şi Hristos, a fost zămislită în mod tainic şi miraculos, şi astfel nu a moştenit natura păcătoasă. Ortosocşii neagă această dogmă, însă şi ei afirmă ca Mama Domnului nu a comis nici o fărădelege.
Lossky ne spune : „ Maria, mama lui Iisus a actualizat relaţia unică ce o lega de Fiul ei manifestând-o în sfinţenia ei personală. Însă această sfinţenie nu poate fi alta decât „sfinţenie totală”, plenitudinea harului conferit Bisericii- complementul umanităţii glorioase a lui Hristos. Dar în timp ce Biserica aşteaptă încă arătarea Împărăţiei care trebuie să vină, Maica Domnului a trecut dincolo de graniţele Împărăţiei veşnice; şi, ca singurî persoană îndumnezeită- o garanţie a îndumnezeirii finale a creaturilor – ea conduce, alături de Fiul ei, destinele lumii care nu s-a descoperit încă în timp.”
Alexander Schmemann vorbeşte despre relaţia unică dintre Maria şi Iisus: „Dacă Dumnezeu ar fi ales un Om care să fie Templul Său în viitor, atunci Fecioara Maria a fost un asemenea templu al lui Dumnezeu în sensul cel mai specific şi literal, „căci ce s-a născut din ea este sfânt”. Trupul ei a fost un templu ridicat de însuşi Vechiul Testament, de toată sacralitatea lui, de aşteptarea de către el a mântuirii, de credincioşia lui faţă de Dumnezeu, care au făcut posibile unirea lui Dumnezeu cu Omul şi în acest sens, ea este rodul Templului din Vechiul Testament, al acelei legături cu Dumnezeu pe care o exprima Templul. Dacă este aşa, atunci reversul cuprinde relaţia dintre acest templu viu şi celălalt a cărui semnificaţie, ca singurul centru şi singurul izvor al mântuirii şi unirii cu Dumnezeu, a venit să o „împlinească” Hristos prin Întruparea Sa.”