Posted in Rugăciune, Uncategorized

Rugăciuni mirositoare


Am râs eu copios de Efrem cel New, că se pricepe la sistemele de operare, dar aseară căutam în martilogium să găsesc un sfânt ce a murit prin văzduh și are depleiele avioanelor. Către Dublin, din Cluj via București, am avut până acum cel mai neplăcut zbor. Avionul de la Ryanair cred că a fost alimentat cu Guiness în loc de kerosen. S-a îmbătat avionul! Eram și noi, timp de 40min-1 oră albi ca varul, ca după o băute.

Rugăciunile noastre amestecate cu mirosul fricii din izmene, au ajuns pesemne în Cer, însă din cauza poluării, au trebuit ceva vreme să fie catalizate.

Cine e sfântul văzduhului? Să-l pun la bookmark în cartea mea de rugăciuni

Posted in Rugăciune, Vindecare

Privește înger la tulburarea apei (Ioan 5 )


Zilele astea m-am împărțit între casă și slujbă, ca mai toate zilele mele. Nu realizez că jumate din viață în petrec la spital, cu colegii, doftorii și pacienții. Socializăm, fără feisbook, între noi și cu pacienții.
De voie și nevoie trebuie șă ne cunoaștem pacienții pe nume, să fim ajutor pentru nevoile lor fizice, și rareori și psihice. Mi-am propus să mă apropiu de ei , să le câștig prietenia.
Săptămâna trecută mi-am dat seama că Patrick -ul nostru îmi capsează mâna la fel ca și unealta pentru hârtie: aceași vitalitate de metal, compostpare cilindrice și ascuțite aidoma dinților de pirania. Urletul meu îl face să trăsară, gângurând ceva nedumerit, cu buzele țuguiate, cu ochii a mirare întrebătoare ? „Ce te-apucă taică?”

M-am apucat să citesc pe romancierii premiați cu Nobel. Lista e lungă, doar
Ben-Hur îmi aduc aminte că am citit în adolescență. Ba, nu demult citisem Dragoste în vremea holerei. Defapt, anul trecut când citisem romanul , nu știam că Garcia Marquez fusese premiat cu Nobel. Am un vraf , un maldăr de cărți care mă așteaptă să le citesc. La răsărit de Eden m-a pus pe gânduri. E o carte despre care am mai povestit nițel pe blog. Steinbeck aduce în contemporanitate, în secolul nouăsprezece temele pivotale ale Bibliei. Și nu doar topicurile ci mai ales personajele. Acestea sunt înțolite în straie moderne, la fel cum spune Paul Evdokimov despre diavolul din Frații Karamazov:

Diavolul și-a scos masca romantică, ne devine astfel mai familiar, ca diavolul în veston a lui Ivan Karamazov, este ca toată lumea și așa îl întâlnim, poate în fiecare zi.
Nu mai este deghizat în arhanghel cu aripi arse; mai adevărat, mai uman și, de aceea, mai de temut, el ne seamănă.

(Vârstele vieții spirituale, Paul Evdokimov, Editura Humanitas 2006)

Mi-am cumpărat prima carte a lui Doris Lessing. Este o autoare mult îndrăgită, și am găsit un interviu cu domnia sa.

Thomas Wolfe mi-a dat bătaie de cap și m-a pus la muncă. Abia ajunsesem astăzi , cu o noapte albă la pagina 167. Cuvinte din limba română ca de pildă a icni, mocofan, a înfeuna, geamlîc, a se buluci, bahnit, codan, păruială, fetiș, tiflă, țăcălie și alte asemănotoare îmi poticniră mersul.
Însă cea mai mare bucurie din zilele astea a fost Liviu. Prietenul meu de săptămâna trecută. Are o istorie și o viață asemănătoare ca a orișicărui dintre noi. Vom rămâne prieteni șia asta ,erită spus. Cu acordul lui și a soției voi posta câteva fotografii cu el.


El are nevoie de rugăciunile dumneavoastră pentru el, pentru însănătoșire.

A fost un prieten greco-catplic, și merită amintit pentru lucrarea ce o face la noi.

Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, primeste smerita mea rugaciune pentru iertarea pacatelor mele si, ca un indurat, cu dreapta Ta cea atotputernica, stiinge-mi focul ce m-a cuprins, inceteaza-mi boala si, cu milostivirea Ta, ridica-ma din patul durerii, intru slava numelui Tau. Ca Tu esti doctorul sufletelor si al trupurilor noastre, Hristoase Dumnezeule, si Tie slava inaltam, Tatalui si Fiului si Sfantului Duh, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.

Posted in Rugăciune

Rugăciune pentru Mureşan Irina


Doamna Mureşan Irina(55 de ani) a venit la spitalul nostru joi seara, pe secţia Terapie Intensivă. A fost diagnosticată cu infarct miocardic acut. Am înţeles că ii sunt afectate cele trei coronare, care alimentează inima cu sânge, şi de aceea am transferat-o în secţia de chirurgie, pentru a i se face by-pass. Acest by-pass constă în a se lua o venă de la picior şi a se coase în locul arterelor coronare, ca să fie inima hrănită la rândul ei cu sânge.
Nu a fost operată fiindcă starea ei s-a înrăutăţit, a făcut şi un edem pulmonar acut, şi s-a întors la noi pe secţie.
Eu nu o cunosc, însă am stat de vorbă cu ea, şi i-am zis că mă rog pentru însănătoşirea ei.
Este credincioasă , şi mi-a zis că se lasă în mâna Tatălui Ceresc, orice i s-ar întâmpla.
Astazi i-am cerut voie sa va spun tuturora despre starea ei, si i-am cerut o poză cu ea, în care e împreună cu fiica si soţul ei.
Are nevoie de rugăciunile voastre, de întărirea credinţei în aceste momente cruciale din viaţa ei. Dumnezeu să o întărească!

Este greu să te rogi în viaţa de zi cu zi. Este greu totodată să nu uiţi să te rogi deoarece în epoca şi anturajul actual, rugăciunea nu are sprijin şi sol fertil pentru a creşte. Este şi mai greu să te „rogi” cu adevărat şi nu doar să rosteşti nişte formule. Ah, putem oare în rugăciunea noastră zilnică numi adevărată rugăciune şi ce este doar simplă rostire? Cât de des sunt inima şi sufletul departe de ceea ce ne rugăm, cât de des se transformă cuvântul, adresat lui Dumnezeu de la inimă la inimă, în rostirea unei simple formule, preocupaţi fiind doar de rostirea ei, fără să fim în prezenţa a ceea ce spunem!
Cotidianul banalizează rugăciunea zilnică: ea devine exterioară, mecanică, lipsită de sensibilitate, rugăciune a buzelor şi îndeplinire a unei obligaţii exterioare de care ne achităm cât mai repede posibil pentru a ne putea dedica din nou unor lucruri mai îmbucurătoare.
Şi astfel se poate întâmpla, în mod banal şi totuşi cutremurător, să ne rugăm şi să fim totuşi departe cu inima de Dumnezeu, să-L lăudăm doar cu buzele, fără ca inima să fie implicată, crezând cu toate acestea că ne-am făcut datoria faţă de El.
Se poate ca omul să sufere în interior în urma tensiunii dintre ceea ce este şi ceea ce ar trebui să fie rugăciunea sa; în urma faptului că inima sa nu participă suficient la cuvintele înălţătoare laudei, mulţumirii, rugăminţii, veneraţiei, căinţei precum şi a altor atitudini asemănătoare de care este vorba în rugăciune; în urma faptului că el vrea să se roage – des şi zilnic – dar aparent nu poate, deoarece o paralizie interioară i-a cuprins inima şi are impresia că sinceritatea i-ar interzice să simuleze doar ceea ce în realitate nu poate înfăptui, iar fidelitatea sa faţă de sine şi Dumnezeu i-ar impune prin urmare să aştepte până când din adâncul inimii sale ar irumpe de la sine din nou izvorul harului, al trăirii şi al înduioşării spontane, făcând astfel posibilă o rugăciune ce este într-adevăr – aşa cum se spune – o adevărată revărsare a inimii.
Şi totuşi, în ciuda tuturor acestor greutăţi, vechea înţelepciune şi deprindere a vieţii creştine rămâne justificată şi adevărată chiar şi pentru noi: a te ruga în viaţa obişnuită zilnic, a nu reduce rugăciunea la clipele rare de înduioşare sau emoţie.

preluat din Karl Rahner, Gânduri despre credinţă, Editura Galaxia Gutemberg,2010.