Posted in Sfintii Parinti, Teologie

Nu vă apucați de teologie!


Teologia nu e un domeniu pentru leneși. Nici pentru proști. Îmi aduc aminte că eram abonat la corigență prin liceu, împreună cu vărul Marin. Eram excelenți amândoi la materiile umane, dar na, nu înțelegeam hieroglifele matematice. Și-aveam o profesoară ce vorovea o limbă ce o înțelegea doar ea. Și era pe fugă. N-avea rădburi pentru proști. Când a început, prin a 11 șpea combinațiile, eram amândoi fascinați că am înțeles, în sfârșit, materia inventată de păcătoșii babilonieni. Îi înțeleg acum pe evreii din robie că jinduiau să se întoarcă acasă, să cânte hore în templu. Too much matematics! Satisfacția noastră se pierdu în următoarea oră de combinații și permutări, când profa ne băgă în adâncuri, în Hadesul plin de flăcări ale matematicii, ce pârjolea neofiții, prostovanii ce nu știau nici sămăli. Suntem pierduți, ne-am zis! Să nu pierdem multa vreme, 5 ore pe săptămână, scriam poezii pe caietul cu pătrățele.

Unii cred că dacă se întorc la Dumnezeu, Dumnezeu le toarnă cu tolcerul tot ce au pierdut în timpul irosit până la momentul întâlnirii. Asculți Depeche Mode, Personal Jesus, și poți sporovăi cu oricine despre miezul din dodoașca teologiei.

Mă amuză copilașii nou-născuți(born-again din Ioan3) cât sunt de caraghioși. N-am scăpat nici eu de caricatura asta. Dacă aș fi fost oleacă mai smerit, eram absolvit de chipul quasimodic. Mă revăd continuu pe mine, în neamurile, prietenii care s-au pocăit recent. Încerc să evit conversațiile teologice, îi întreb de sănătate, cum o duc, etc. Ei întorc macazul, zgomotos, cu giumbușlucuri biblice, batând apa-n piuă pe câteva versete biblice, știute și de copii în poezii, la școala duminicală. Dacă încerc să-i duc prin explicațiile părinților, teologilor, îmi taie maioneza spunându-mi să rămânem la Biblie! Să joc cu regulile lor. Cum am zis, puțini sunt căutători, înfometați după răspunsuri și întrebări. Ei vor să-ți cânte Personal Jesus.

După mai bine de 10 ani pe ogorul teologiei, mi-am dat seama că e un domaniu vast. Nu avem vreme să cuprindem tot. Putem ciuguli câteva sfărmuri din fiecare felie ce compune teologia, dar nu cred că-i o metodă ce ne va fructifica căutarea.

Vechiul Testament și Noul Testament. Din prima trebuie să pui mâna pe greacă. Noul și traducerea VT, Septuaginta-LXX. Ebraica/aramaica pe cei îndrăgostiți de vetiu. Arheologia, istoria, etc. La Noul, deasemenea istoria vremii, filozofia, greaca koine, așa grosso-modo. Biserica Primară. Doamne, ce domeniu vast! Părinții Bisericii. Franțujii au tradus peste 550 de volume din Părinți. Numai un părinte poate să-ți ocupe toată viața. Epoca medievală, modernă, postmodernă, e plină de eminenți și străluciți teologi.

Pe lângă fiecare domeniu teologic în care te-ai angajat, trebuie să ceri ajutorul la două trei, sau mai multe discipline seculare:semiotica, limbile, filozofia, sociologia, psihologia, istoria, etc.

Cum am zis, teologia e un ocean, într-o continuă schimbare, toate râurile lumii se varsă-n el.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Posted in din ce mai citesc, Erezie, Evanghelia după Marcu, Interpretare, Isus Hristos, Sfintii Parinti, teologi moderni

Zelotul , Viaţa şi epoca lui Isus din Nazaret


2588_10bf924b

Cartea mi-am cumpărat-o dintr-un supermarket alaltăieri şi nu mi-a luat decât vreo 5 ore ca s-o termin. E o carte care m-a făcut să-mi adun lucrurile care le cunosc şi să mi le sistematizez. Chiar titlul cărţii ne rezumă esenţa ei, anume că Isus din Nazaret n-a fost Mesia ci un zelot ca mulţi contemporani ai lui, care a râvnit la scaunul de domnie a lui David, nădăjduind că printr-o răzmeriţă, revoltă sau revoluţie să uzurpe domnia tiranică a Romei pe Pământul Sfânt.

Cine scrie cartea aceasta? În 1979 Reza Aslan s-a mutat cu familia în America din pricina revoluţiei iraniene. La 15 ani s-a convertit la creştinismul evanghelic până când a ajuns la Hardvard, când s-a reconvertit la Islam. Dale Martin şi Bart Ehrman, specialiştii pe NT şi creştinismul timpuriu, îl acuză pe Aslan că nu are competenţe să scrie o carte despre Iisus deoarece nu studiase iudaismul secolului I, nici NT, s.a.m.d., însă Aslan se laudă de două, trei ori în cartea sa că el studiase două decenii în aceste domenii. El este profesor acum pe alt domeniu decât el “studiase”. Aşadar nu e un specialist în domeniu, doctoratul şi masteratele fuseseră făcute pe alte domenii decât creştinismul timpuriu, NT sau iudaismul sec I.

Este o carte care a ajuns binevândută, precum Codul lui Da Vinci, nu mai este un mister că o carte scrisă de un nespecialist în domeniu să devină celebră, cum multe cărţi scrise de specialişti se sting în anonimitate.

Cu diferenţele care există, această carte se aseamănă mult cu cartea lui Jacques Duquesne, Isus, tradusă la Humanitas. Însă cartea lui Duquesne e mai bine structurată, spre nemulţumirea mea în Zelotul autorul începe un capitol şi îl continuă peste trei. E cam destructurată.
Cele două cărţi sunt asemănătoare fiindcă sunt scrise de nespecialişti în domeniu, însă urmează acelaşi tipar al teologiei liberale: decrediblilizarea canonului NT, a miracolelor(în special naşterea din Fecioară), demitologizarea NT(teoria lui Rudolf Bultmann), şi reînvierea teoriei teologilor germani din sec XIX anume că creştinismul timpuriu a supravieţuit în două curente, cel elen avându-l promotor pe Sf.Pavel, şi cel iudaic pe Iacov.
Chiar dacă subtitlul ne spune că este o carte despre Iisus şi epoca Lui, prea puţin se ocupă de persoana Lui. Precum ereticul Marcion odinioară, Aslan îşi alege el textele care sunt credibile şi care ba. Este strigător la cer că acordă mai multă credibilitate unui Iosif Flaviu sau epistolelor clementine decât NT!
În nici o carte n-am mai găsit să se fi spun că Iisus a fost un discipol a lui Ioan Botezătorul:

Încercarea frenetică de a reduce importanţa lui Ioan, de a-l face inferior lui Isus- aducându-l aproape de nivelul unui mesager- trădează o nevoie urgentă din partea comunităţii creştine iniţiale de a contracara ceea ce dovezile istorice sugerează în mod clar: indiferent cine a fost Botezătorul, de unde provenea şi ce intenţiona prin ritualul său, este foarte probabil ca Isus să fi fost unul dintre numeroşii săi discipoli atunci când şi-a început misionarismul.

Iată ce crede despre minuni:

Toate poveştile miraculoase ale lui Isus au fost exagerate cu trecerea anilor şi încărcate de semnificaţie creştină, aşa că niciuna dintre ele nu poate fi validate istoric.

Acesta e un semn de neprofesionalism, să afirmi în termeni categorici că şti ce gândea Isus.

Dacă Împărăţia lui Dumnezeu nu este nici pur celestă, nici integral eschatologică, atunci ceea ce propunea Isus trebuie să fi fost o împărăţie fizică şi prezentă: o împărăţie reală, cu un rege propriu-zis, care urma să se instaureze pe Pământ. Categoric, aşa ar fi înţeles-o Isus.

Şi în final, după Aslan, Evanghelistul Marcu e responsabil de Holocaust:

…o poveste scornită de Marcu strict în scopuri evanghelistice, pentru a absolvi Roma de vina morţii lui Isus, este exagerată odată cu trecerea timpului până la limita absurdului, devenind astfel începutul a două mii de ani de antisemitism creştin.

Posted in Sfintii Parinti

Păstorul lui Herma, despre trădare


wpid-goodshepherd.gif

 

 

 

1.După ce am postit cinsprezece zile și L-am întrebat pe Domnul mult, mi s-a dezvăluit cunoașterea acestei scrieri. Scrise stăteau acestea:

2.” Seminția ta,Herma, L-au înșelat pe Domnul și au hulit către Domnul; și și-au trădat părinții, cu mare răutate,și li s-a spus -trădători de părinți- iar trădarea  nu le-a fost de folos, ci au adăugat la păcatele lor desfrânările și promiscuitatea răutății, împlinindu-se astfel nelegiuirile lor.

3.Fă, dar, cunoscute aceste cuvinte tuturor copiilor tăi ți tovarășei tale, ce-ți va fi ca o soră. Căci ea nu-și ține limba, și prin aceasta se înrăiește; ascultând însă cuvintele acestea, se va stăpâni și va avea parte de milă.

4. După ce le vei face cunoscute aceste cuvinte pe care Stăpânul mi-a poruncit să ți le dezvălui, atunci li se vor ierta toate păcatele lor pe care le-au făcut mai înainte, lor și tuturor sfinților care au păcătuit până în ziua aceasta, dacă se vor pocăi din toată inima și își vor scoate din inimi șovăielile.

5. Deoarece pe slava Sa a jurat Stăpânul în privința aleșilor săi: dacă, începând din ziua aceea, se va mai afla păcătuire, ei nu vor avea mântuire. Căci pentru cei drepți pocăința are capăt; zilele pocăinței s-au împlinit pentru toți cei sfinți. Iar pentru națiuni mai este pocăință până la ziua de apoi.

6. Spune-le, deci, întâi-stătătorilor Bisericii să-și îndrepte căile întru dreptate, ca să primească pe deplin, cu multă slavă, promisiunile.

7. Fiți statornici, voi cei ce lucrați dreptatea, și nu șovăiți, ca să vă fie drumul laolaltă cu îngerii cei sfinți!Fericiți voi, câți răbdați marea asuprire ce stă să vină și câți nu-și vor tăgădui viața!

8. Căci Domnul a jurat pe Fiul Său că aceia care și-au tăgăduit Domnul vor fi înlăturați de la viața lor, (fiind vorba de) cei ce sunt pe cale să-L tăgăduiască în zilele ce vor veni. Căci față de cei ce L-au tăgăduit mai înainte (Domnul) s-a îmbunat, din multa Sa milă.

Posted in din ce mai citesc, Sfintii Parinti

Despre pofta cea vicleana, in Pastorul lui Herma


image

-De ce ești mâhnit ,Herma ,tu cel îndelung răbdător, netulburat, mereu surâzător ?
De ce eşti întunecat la chip şi necum vesel ?
Iar eu i-am zis : Din cauza unei femei preabune(agathotates), care mi-a spus că am păcătuit faţă de ea.
Iar ea imi spuse : O astfel de faptă nicidecum (nu se poate întâmpla) în cazul unui rob a lui Dumnezeu; dar negreşit , ţi s-a suit în inimă  după ea.  Iar pentru robii lui Dumnezeu o  asemenea vrere este păcat. Căci este o  vrere vicleană(ponera) şi de mirare(ekplektos ), pentru un duh preaales(pansemnon pneuma ) și încercat(dedokimasmenon) deja, ca el să  dorească o  faptă vicleană (poneron ergon) – cu atât mai mult la Herma cel bine stăpânit( ho egkrates) ce respinge toată pofta si este plin de toată simplitatea(haplotetos) şi de nerăutate(akakias).

Posted from WordPress for Android

Posted in Sfintii Parinti

Ioan Gură de Aur, Omilii la statui


Johnchrysostom

” Fiindcă în zadar și fără nici un rost am venit la[biserică] dacă, sufletul luând îndrumare [doar] pentru o vreme, ne-am reîntoarce [acasă] pustii și lipsiți de orice folos din cele spuse. Ce câștig am eu din aceste aplauze? Ce folos am eu de pe urma laudelor și a aclamațiilor de încuviințare? Lauda mea este ca voi să arătați prin fapte toate cele spuse. Voi fi demn de invidiat și fericit nu când veți încuviința, ci când veți face cu toată râvna cele pe care le-ați auzit de la noi. Fiecare să-l îndrepte pe aproapele,[căci] spune  [Apostolul]: Zidiți-vă unul pe altul! Dacă nu facem aceasta, fărădelegea săvârșită de fiecare va aduce orașuluiu o pagubă comună și de nesuportat. ”

Epei mateen kai eike paraginometha, ei pros kairon psuchagogethentes outoos anacoroiemen, eremoi kai kenoi ths apo toon legomenon ofeleias genomenoi. Ti moi ton kroton ofelos touton; ti de ton epainon kai ton thorubon; Epainos emos to dia ton ergon humas epidexai ta legomena hapanta: tote ego zelotos kai makarios, ouch hotan apodechesthe, all hotan poiete meta prothumias hapases, haper an akousete par hemon. Hekastos ton plesion diorthousthe : Oikodomeite gar eis ton heva, fesin: an gar me touto poiomen, he par hekastou  ginomene plemmeleia koinen tina kai aforeton oisei ten blaben te polei.

Sursa

Posted in din ce mai citesc, Sfintii Parinti

Vasile cel Mare, Epistolă către Leonțiu


Sfântul Vasile cel Mare

Ți-am scris în legătură cu multe probleme care mă interesau, dar să știi că-ți voi scrie și despre mai multe. Nu-i cu putință să nu mai existe oameni săraci, dar nu-i cu putință nici ca să refuzăm să-i ajutăm. Și totuși nu există om care să-mi fie mai apropiat, nici care să fie mai în stare să mă consoleze prin toate favorurile, cum este preastimatul frate Leonțiu. Folosește-te de casa lui ca și cum m-ai găsi în ea pe mine însumi, desigur nu în această sărăcie în care mă aflu acum cu Dumnezeu, ci căpătuit cu o oarecare îndestulare și cu moșii la țară. Se vede, într-adevăr, că Tu nu m-ai sărăci, ci mi-ai păstra neatinse averile de acum, sau mi-ai spori și mai mult îndestularea. Acest lucru Te rugăm să-l faci la casa de care vorbesc, cea a omului acestuia. Răsplata pentru toate aceste fapte bune va fi cea pe care o dau de obicei: o rugăciune adresată lui Dumnezeu Cel sfânt pentru oboseala pe care ți-o dai, omule desăvârșit, care preîntâmpini cererile oamenilor ajunși în lipsuri.

Posted in Cărţi apărute, Darurile Spirituale, din ale Scripturii, din ce mai citesc, din ce mai fac, din ce mai scriu, Duhul Sfânt (Pneumatologie), Dumnezeu Tatăl, Isus Hristos, Scrisoare c[tre Dumnezeu, Sfintii Parinti, teologi moderni, Teologie, Vindecare

Domnul Isus, David Livingstone și Radu Mureșan


Este aproape 1 A.M., și abia am sosit acasă.Sâmbătă dimineața am ieșit din turere de noaptea, iar ieri, și săptămâna care urmează am liber. Azi pe la 17 am ajuns la Radu nost, unde l-am găsit pe fratele nostru Silvian Guranda, care îi făcea masaj picioarelor suferinde ale lui Radu.
Ne dăm seama că și rinichii sunt afectați, nu mai funționează normal; ne dăm seama asta văzând picioarele umflate vizibil, iar mai jos de gambe corpul elimină continuu apă, sau ceva lichid organic transparent . Asta îl deranjează, pe lângă lispa de aer(dispneea) și astenia(lipsa de putere) cauzată de nesomnul și stresul enorm acumulat în săptămâna ce a trecut.
Medical vorbind facem totul, ba chiar mi-am propus să mă ocup, zi și noapte chiar și de „chichițe”. Îi dăm în continuare NORADRENALINĂ pentru a ajuta inima să pompeze în corp sânge; este inotropul ideal care-l dăm în infecții. Radu, colac peste pupăză are peste cancerul pulmonar și o PNEUMONIE, care o tratăm cu antibiotice din 6 în 6 ore. Pentru durere și liniștire îi dăm câte o jumate sau o fiolă intre-venos de tramadol, un opioid ușor care nu dă dependență, și care omoară orice durere pe loc. Pentru edemele(edemele sunt acumularea de lichid , apă în țesuturi, și cum e la Radu- edemele picioarelor- sunt vizibile, aidoma picioarelor umflate, ca un burete cu apă) i se administrează FUROSEMID, un diuretic cunoscut de mai toți bătrânii precum ALGOCALMINUL.
Citind pe blogul Lui Mironel, intitulat Popasuri cu rost , l-am văzut pe Radu Mureșan acolo făcând voia lui Dumnezeu. Știm că simtomele au început cam în zilele acelea, și chiar înainte. O să observați că picioarele lui erau deja cu edeme, un pic îngroșate, ceea ce nu-i normal. Ăsta-i semn că este oarece suferință, afecțiune la rinichi. Bătrânii care știu de FUROSEMID, și de diuretice știu despre ce vorbesc. Iată dovada:

Cum sunt de vizibile edemele, și cum erau de umflate cred că i-a prins bine să se răcorească cu picioarele întinse la briza mării, sau oceanului. Cred că simțea ceva stânjeneală, durere la nivelul picioarelor de pe atunci.

Observați că nu se pot vedea „oul”[limbaj popular], fiindcă țesuturile sunt pline de apă, sunt edemațiate.

Mi-am propus să-i îngrijesc picioarele, și asta fac, să nu se infecteze , microbii putând intra prin atâtea orificii pe unde iese apa. E un har, și asta-l îmbucură pe Radu, se mai răcorește. Fac după-aceea pansamente lejere cu comprese sterile ca să nu-i mai ștergem continuu picioarele.
Are nevoie se cineva continuu, fiindcă dorește să nu-l necăjească picioarele, se mișcă anevoios, transpiră continuu și trebuie șters- și toate acestea îi consumă energia. Nu mai vorbesc de energia care și-o consumă pt WC, și bine că m-a făcut băiat, și că mai vine Cleopatra, soția lui dragă, și Silvian când nu sunt eu, că , și asta aduce mult stres și necaz în inima lui.
Nu-l mai sunați și nu-i mai scrie-ți mesaje fiindcă mi-a dat telefonul mie, eu i l-am lăsat asistenților, că nu mai poate și nu mai are răbdare să citească. Îl doare parcă orice sunet, orice gălăgie, și salonul în care se află e unul din cele mai gălăgioase, sunt multe monitoare care au alarme care sună strident, și numai când pacienții se întorc de pe o parte pe alta, prin sunete ne anunță despre orice evoluție a inimilor lor, avem tot în salonul acela un ventilator care sună continuu, vă dați seama . I-am pus noapte vată în urechi, ce să fac? Facem liniște și mai doarme câte o oră-maxim 2 pe zi, și adesea se trezește din cauza unui coșmar care-l doboară. Sâmbătă dimineața am sunat-o pe Cleopatra să vină de urgență să stea să-l aline. Și bine că a venit, în ciuda faptului că am speriat-o de moarte trezind-o așa de matinal. I-am cerut iertare, nu am s-o mai sun așa, fiindcă o să stăm noi cu el, când nu-i ea acolo, sau altcineva.
Nu poate fi vizitat. Terapia Intensivă e ÎNCHISĂ pentru aparținători. Mai au prilejul unul-doi că-i mai strecurăm noi 30 minute până-n ușă, să-i vadă fața.

Acum o să vă scriu ceva de îmbărbătare și ceva de la Duhul Sfânt, Duhul Domnului(πνεῦμα ὁ θεός, Pneuma ho Theos), sau din imaginația mea.

Odată cu ceaiul și bârfele de la ora 17, noi pocăiții ne zugrăvim așa unii pe alții: penticostalii „spirituali” vorbesc despre baptiști ca despre niște creștini lumești(σάρκινος, sarkinos, lumesc,condus de firea pământească care este σαρκός– sarkos)iar ei(noi) se văd(em), se(ne) consideră(m) πνευματικός, pneumatikos(spirituali), de la πνεῦμα ce se traduce prin Duhul.
Baptistul îl vede pe fratele lui penticostal că se consideră cu Duhul, prea spiritual(πνευματικός, pneumatikos), ba chiar fariseii(Φαρισαῖος, farisaios-de unde și cuvântul fariseu) moderni. Nici unul nici altul nu crește în înțelepciune judecând pe fratele său, ba chiar dracu se perpelește de bucurie că a reușit să distrugă părtășia frățească(κοινωνία, koinonia).
De ce spun asta? Că nu se leagă cum nu se leagă nuca de perete cu textul de mai sus. Ba dimpotrivă. Frații penticostali au reușit să fie în comuniune(κοινωνία) cu baptiștii, și evanghelicii cu ortodocșii. Fără să știe că și „idolatrii”(zic asta că ei folosesc icoane în cult, și alte cele ce-s sare-n ochi pentru evanghelici) de ortodocși au acceptat cererea mea să se roage nu pentru un „sectar” ci pentru un frate de-al lor care are cancer, și are familie, copii și pe Cleopatra care-l așteaptă acasă. Fără rezerve se vor ruga în continuare. Pot aminti doi preoți scumpi din Cluj, părintele Călin Popovici care slujește la bisericuța ce se află vizavi de CORA, și părintele Ciprian, care slujește la bisericuța de lemn, cu o arhitectură impresionantă, ce se află lângă căminele din Hașdeu. Slavă Domnului că sunt oarecum ecumenici.
Ecumenismul se poate! Nu în dogmă și crezare, dar cel puțin aici, în suferință. Cum eu, și alții din breasla mea putem să ajutăm în suferință pe un rrom, român, maghiar, credincios ortodox, catolic, reformat, greco și romano catolic, budist, confucianist, martor a lui Yehova, ateu, yoghist și alții, de ce ar putea să se roage preoții, care sunt plătiți marea majoritate-de nu toți, dacă nu de dragă inimă(ca și pr.Călin & pr. Ciprian) de obligație, fiindcă cotizăm? Fără taxe suplimentare, taxă pe rugăciune specială, că ne bate Dumnezeo(folosesc numele lui Dumnezeu nu în derâdere și nu hulesc. Dumnezo este forma arhaică a lui θεός Theos, Dumnezeu) tradus de primii noștri lingviștii.
Cearta între baptiști și penticostali o văd eu ca fiind de natură teologică, politică precum a fost ruptura dintre Răsăritul creștin și Apusul. Pentru o informare mai academică și la subiect despre ce s-a întâmplat în 1054 vă recomand călduros volumul 2 din magnifica operă Tradiția Creștină, a istoricului și teologului reformat și convertit la ortodoxie (se poate și așa) Jaroslav Pelikan.
Cearta teologică e cauzată de hermeneutica diferită ce o au ambele grupări confesionale, cu privire la lucrarea Duhului Sfânt.
Să cunoaștem istoria „gâlcevei” aici luați cărți:
1.Botezati in Duhul : Frank D. Macchia
2.Prezenta si lucrarea Duhului Sfant : R. A. Torrey.
3.De Spiritu Sancto a Sfantului Vasile cel Mare.
4.Despre Duhul Sfânt – Didim din Alexandria.

Văd o asemănare clară între Domnul Isus, Domnul și Dumnezeu(ο κυριος μου και ο θεος μου, ho kurios mu kai ho theos mo) lui Toma, însă Domnul și Dumnezeu(ο κυριος μου και ο θεος μου lui Radu, David Livingstone și Radu.
Explicare: Toma(sceptic, om împrietenit cu știința ca și mine) l-a văzut pe Domnul meu și a lui Radu înviat, și a zis că este Fiul lui Dumnezeu prin această afirmație: ο κυριος μου και ο θεος μου- Domnul meu și Dumnezeu meu- și i s-a închinat!
Cei care l-au cunoscut pe David Livingstone l-au confundat cu Domnul Isus.
Eu care l-am văzut pe Radu l-am confundat cu Domnul meu, și mă aplec cu sfială și-i spăl picioarele, munca ultimului slujbaș. Și asta-i cea mai mare favoare care mi se face. Și nu fac poezie aici.
Plâng și sufletul mi se cutremură, mintea , rațiunea ce mi-a dat-o Dumnezeu urlă și se sfâșie în mine cu De ce ?-uri , și când Cerul tace eu îmi ridic pumnul meu de om netrebnic , că mă pot gândi acuma ca un tată, strig Cerului ηλει ηλει λεμα σαβαχθανει! Eli, eli , lema sabachthanei!

Posted in Antropologie, Darurile Spirituale, din ce mai citesc, din ce mai scriu, Duhul Sfânt (Pneumatologie), Interpretare, Sfintii Parinti, teologi moderni, Teologie, Tradiție

Duhul Sfânt în Biserica primară


Gândurile care urmează sunt în mare parte din cartea care am citit-o recent, Perspectives on Spirit Baptism.
În gândirea evanghelică există două mari interpretări cu privire la darurile spirituale, supranaturale ale Duhului Sfânt. Secolul trecut și acesta au fost influențat în privința asta de teologul Benjamin Breckeuridge Warfield.
Demersul lui academic a fost împotriva teologiei care accepta vindecările miraculoase, darurile supranaturale în biserică, vorbirea în limbi.
El afirma că acestea au dispărut de facto din comunitatea bisericii, că Dumnezeu a hărăzit acestea(darurile Duhului Sfânt) doar în și pentru perioada apostolică. Darurile supranaturale a făcut parte din cartea lor de vizită, era dovada netăgăduită că au fost mandatați de însuși Dumnezeu pentru a proclama Vestea Bună și a fonda Biserica. El a scris studii despre cesaționism, parcurgând Noul Testament și istoria bisericii, dovedind astfel că după perioada apostolică aceste daruri s-au stins, că în veacurile după apostoli sunt de prisos. În Istoria Bisericii mai există ici și colo credincioși care afirmă că aceste daruri nu s-au sfârșit: un Montanus și adepții lui, alții în catolicismul medieval sau în Franța niște credincioși care profețeau aidoma celor din vechime. Warfield rezolvă aceste cazuri „dovedind” că aceștia nu erau orthodocși ci heterodocși, sectari precum creștinii din secta Christian Science, în vogă pe vremea lui.

Întrebarea biblică și istorică e Au dispărut minunile odată cu perioada apostolică?
Chad Owen Brand ne dovedește că Warfield s-a înșelat în demersul lui, că mulți Sfinți Părinți au vorbit în ale lor scrieri despre Duhul care lucra în mod miraculos la fel ca în perioada apostolică. Părinții vorbesc despre vindecare, glosalalia, cuvântul profetic, învieri din morți și alte asemenea fapte supranaturale.
Contrastând cu studiul lui Warfield, Brand afirma că în secolul al doilea Biserica era interesată în general de darurile spirituale , iar în particular de profetia dată de Duhul Sfânt.
Ignațiu îl încurajează pe Policarp să

ceri și să cauți lucrurile invizibile așa încât acestea să se manifeste prin tine, încât să nu duci lipsă de nici un dar duhovnicesc.

Ignațiu știa că a fost blagoslovit cu darul profeției de către Dumnezeu; în epistola sa către filipeni el scrie :

Duhul mi-a spus așa: Să nu faci nimic fără înștiințarea episcopului; păzește-ți trupul ca pe Templul lui Dumnezeu, iubește unitatea și evită dezbinările.

.

Autorul Păstorului lui Hermas se considera profet.El pretindea că viziunile pe care le are , au obârșie dumnezeiască.Tot el ne spune cum să ne dăm seama dacă cineva este profet autentic sau fals:

Privești la viața omului care pretinde că are Duhul Sfânt…Ai înaintea ochilor tăi viața profetului autentic și a celui fals. Prin faptele lui și prin viață omul poate dovedi că este inspirat.

Autorul Păstorului ne spune care este funcția profetului în comunitatea creștină:

Oricând vine în adunarea celor neprihăniți un om care are Duhul, și când rugăciunea începe, acel om este umplut de Duhul Sfânt și vorbește adunării așa cum Domnul voiește.

Posted in din ce mai citesc, Sfintii Parinti

Sf.Ciprian, Scrisori


Preaiubiților frați preoți și diaconi

I.1. Vă trimit sănătate, eu însumi fiind teafăr prin harul lui Dumnezeu, frați preaiubiți, bucuros, că și în privința sănătății voastre am aflat că toate sunt bune. Și, fiindcă depărtarea nu-mi îngăduie să fiu acum între voi, vă cer în numele credinței și evlaviei voastre să îndepliniți acolo atât îndatoririle voastre, cât și pe ale mele, ca să nu lipsească nimic în ce privește buna rânduială ori purtare de grijă.

2. Oricâte cheltuieli se cer a fi făcute, fie pentru cei întemnițați, căci au mărturisit cu glas de slavă pe Domnul, fie pentru cei care se chinuiesc săraci și lipsiți și totuși rămân statornici în Domnul, vă cer să nu lipsească nimic, pentru ca toată mica sumă ce a ajuns acolo să fie împărțită clericilor pentru astfel de prilejuri, ca să aibă de unde ajuta pe cât mai mulți, după nevoile și strâmtorările fiecărora.

II.1. Și încă mai cer să nu lipsească dibăcia și grija voastră întru păstrarea liniștii. Căci, deși frații, în numele dragostei lor, sunt dornici să se adune și să viziteze pe bunii lor duhovnici, pe care i-a făcut de acum vestiți prin slăvite inițieri sfânta lor vrednicie, socotesc totuși că acest lucru trebuie făcut cu grijă și nu cu îmbulzeală ori cu mare mulțime adunată deodată, ca să nu se ațâțe zelul, prin chiar acest fapt, și să devină cu neputință a intra și, în timp ce, nesățioși fiind, voim mult, să pierdem totul. Vegheați așadar și fiți prevăzători, ca acest lucru să se facă cu luare aminte, cât mai sigur, pentru ca înșiși preoții care slujesc acolo celor ce vin pentru a se mărturisi, să se schimbe între ei fiecare dimpreună cu fiecare diacon, căci și schimbarea persoanelor și rânduirea celor adunați micșorează zelul. Căci în privința tuturor lucrurilor, blânzi și smeriți, cum se cuvine robilor lui Dumnezeu, suntem datori să ne supunem vremurilor și să căutăm liniștea și să veghem asupra poporului.
Vă doresc, preaiubiți și mult doriți frați, să fiți totdeauna bine sănătoși și să ne pomeniți. Mântuiți pe toți frații creștini. Vă doresc sănătate diaconul meu și toți cei care sunt cu mine. Fiți bine sănătoși.

Sursa

Posted in din ce mai citesc, Sfintii Parinti


Sfântul Ciprian vorbeşte aici despre continuitatea slubei sacerdotale din templu. El este pro continuităţii preoţiei. Iată un pasaj relevant asupra acestui subiect:
Pentru că, aşa cum s-a spus de către toţi, cu atât mai mult nu trebuie să se încurce în nevoinţele şi capcanele lumeşti cei care, ocupaţi fiind în sfintele şi duhovniceştile slujiri, nu se pot îndepărta de biserică, nici nu pot avea răgaz pentru lucrări pământeşti şi lumeşti. În Lege, cei dintâi Leviţii au ţinut rânduiala acestei reguli şi îndatoriri anume ca, în timp ce celelalte unsprezece triburi îşi împărţeau pământul şi posesiunile între ele, tribul Leviţilor, care-şi avea timpul închinat pentru Templu, pentru altar şi sfintele slujiri, să nu primească nimic de pe urma acelei împărţeli, ci, pe când ceilalţi cultivau pământul, tribul acela să cultive doar pe Dumnezeu, iar pentru trai şi hrană, să primească de la cele unsprezece triburi zeciuială din roadele ce se făceau. Tot acest lucru se făcea din dumnezeiască voie şi rânduială, astfel ca cei care se îndeletniceau cu sfintele slujiri să nu fie atraşi în nici o afacere şi să nu fie constrânşi a gândi sau a face lucruri lumeşti. În cinul clerical este ţinută acum această rânduială şi regulă, anume ca cei care sunt promovaţi în Biserica Domnului, în rândurile clerului, cu nimic să nu fie abătuţi de la sfânta cârmuire, pentru a nu fi înlănţuiţi în nevoinţele şi preocupările lumeşti şi, primind ca-ntru cinstire zeciuială din ofrandele dăruite de fraţi, să nu se îndepărteze de altar şi de jertfe, ci zi şi noapte să slujească îndatoririlor cereşti şi duhovniceşti.

Sfântul Ciprian , Scrisori, Ed.Sofia,Bucureşti, 2011.

Posted in Cărţi apărute, din ce mai citesc, Sfintii Parinti

Sf Ciprian Episcopul Cartaginei, Scrisori


Sfântul Ciprian al Cartaginei a fost una din personalităţile remarcabile ale Bisericii Creştine din prima jumătate a secolului al III-lea. Se trăgea dintr-o familie nobilă şi bogată. A primit o educaţie aleasă, studiind, printre altele, retorica (pe care mai apoi a predat-o).

A dus o viaţă îmbelşugată şi, pare-se, chiar uşuratică până într-o zi, când, auzind de curăţia şi sfinţenia preotului creştin Ceciliu, a început a-l frecventa, şi astfel a fost câştigat pentru totdeauna de învăţătura şi Biserica lui Hristos.

„Eram in intuneric, inotam pe marea furtunoasa a lumii acesteia, fara a cunoaste lumina si fara a sti incotro sa-mi indrept pasii. Ma gandeam la cele ce mi se spuneau despre rascumparare si gaseam cu totul de nestrabatut calea spre mantuire, ce mi se propunea prin bunatatea divina. Nu puteam pricepe cum un om ar primi Botezul unei noi vieti, cum era cu putinta sa inceteze a fi ceea ce fusese mai inainte, sa devina o fiinta noua, pastrand acelasi trup, dar dezbracandu-se de omul cel vechi, sa se reinnoiasca in intregime inlauntrul sau…”

Ca episcop, Sfântul Ciprian a condus comunitatea creştină din Cartagina, însă de fapt din toată Africa Romană, în vremuri foarte tulburi. A trebuit să înfrunte două persecuţii de amploare, apoi ciuma devastatoare din 252-254 – pentru care autorităţile romane şi mulţimea păgânilor i-au făcut vinovaţi pe creştini –, erezii şi invazii ale triburilor deşertului. A primit cununa mucenicească în timpul prigoanei lui Valerian.

„Ciprian este poate cel mai natural în corespondenţa sa. Aceasta reprezintă un document de primă importanţă. Ciprian are o înaltă conştiinţă atât a drepturilor, cât şi a îndatoririlor episcopului…

Corespondenţa sa ne dovedeşte că nu se mulţumea numai cu formularea unor idei generoase, ci acţiona conform principiilor pe care le-a fixat. Este acelaşi atât în acţiunile, cât şi în scrisorile sale.

Conducător înnăscut, a ştiut să creeze unitatea în viaţa sa, să alăture la fermitate blândeţea, la prudenţă entuziasmul, la prevedere abilitatea. Acest om de acţiune este un mistic, pe deplin el însuşi atât la rugăciune, cât şi la lucru…” (Adalbert Hammann, Părinţii Bisericii)

Posted in Sfintii Parinti

Sf. Vasile cel Mare, despre multumire


Ati auzit cuvintele spuse de apostol tesalonicenilor, in care le da legi pentru intreaga viata. Pavel a dat invatatura sa celor din jurul sau, dar folosul ei se intinde la intreaga viata omeneasca. “Bucurati-va pururea, a spus Pavel, rugati-va neincetat, dati multumire in toate!”. Ce inseamna a ne bucura, care-i folosul ce-l avem de aici si cum e cu putinta sa ne rugam neincetat si sa multumim lui Dumnezeu in toate imprejurarile, va voi spune pe cat voi putea putin mai tarziu. Acum insa trebuie, mai intai, sa va vorbesc de cele ce spun potrivnicii nostri, care ne invinuiesc ca este cu neputinta de indeplinit porunca aceasta.
Ce virtute este, spun ei, sa petrecem ziua si noaptea veseli si bucurosi, intr-o necontenita veselie sufleteasca? Cum e cu putinta sa facem asta, cand, fara voia noastra, ne inconjoara mii si mii de necazuri care coboara neaparat tristete in sufletul nostru, din pricina careia a ne bucura si a ne veseli este cu mult mai cu neputinta decat a nu simti usturime cand stam pe carbuni aprinsi si a nu suferi cand suntem intepati? Poate ca unii dintre cei de aici, suferind de aceasta boala de gandire, gasesc astfel de dezvinovatiri pentru pacate si, din pricina fricii lor de a pazi poruncile, incearca sa-l huleasca pe Legiuitor ca da porunci cu neputinta de indeplinit.
Cum e cu putinta sa ma bucur pururea, spun acestia, cand pricinile bucuriei nu sunt in stapanirea mea? Cele ce ne fac sa ne bucuram sunt in afara de noi si nu stau in puterea noastra. De pilda: prezenta unui prieten, traiul indelungat cu parintii, gasirea banilor pierduti, cinstea ce ne-o dau oamenii, insanatosirea dupa o boala grea si toate celelalte, care fac fericirea vietii noastre: o casa imbelsugata cu de toate, o masa plina, tovarasii in stare sa ne inveseleasca, discutii si privelisti care ne fac placere, sanatatea rudelor si pietenilor nostri; intr-un cuvant, tot ce ne aduce fericire in viata. Ne intristeaza nu numai durerile noastre, ci si durerile prietenilor si rudelor noastre, incat toate acestea ne micsoreaza neaparat bucuria si veselia sufletului. Pe langa acestea, daca ai vedea caderea vrajmasului, nenorocirile venite asupra prigonitorilor, rasplata binefacatorilor si, pe scurt, daca n-ar tulbura viata noastra niciunul din necazurile prezente sau viitoare, atunci da, ar fi cu putinta sa se nasca in sufletul nostru bucuria. Deci, pentru ce ni s-a dat o astfel de porunca a carei indeplinire nu sta in puterea voii noastre, ci este consecinta unor fapte care ne depasesc? Apoi, cum ma voi ruga neincetat, cand trebuintele trupului trag neaparat spre el gandurile sufletului, nefiind cu putinta ca mintea sa se imparta in acelasi timp si sper rugaciune, si spre trebuintele trupului?

Sursa

Posted in Sfintii Parinti

Tertulian , Ad martyres



Printre alimentele trupești și cele pe care vi le dăruiește Stăpâna Maica Biserică din sânul ei, și printre cele dăruite în temniță de frați din averea proprie, voi, cei numiți martiri binecuvântați, primiți și de la noi o modestă contribuție pentru sporirea sufletească. Nu este folositor să fie îngrășat trupul, iar sufletul să flămânzească. Dimpotrivă, dacă se are grijă de ceea ce este slab, la fel, nu trebuie neglijat ceea ce este mai slab.

Eu nici nu sunt în măsură să vă îndemn; cu adevărat, de departe, îi sfătuiesc pe gladiatorii desăvârșiți, nu doar (pe) instructorii și însoțitorii lor, ci și (pe) fiecare dintre cei ignoranți și nepricepuți, încât, adeseori, chiar de la tribuna publică au venit sugestii utile.

În primul rând, binecuvântaților, să nu întristați pe Duhul Sfânt, Care a intrat împreună cu voi în temniță. Fiindcă, dacă n-ar fi intrat acum cu voi, nu v-ați mai afla astăzi aici. Și, de aceea, dați-vă silința să-L păstrați alături de voi, ca astfel să vă conducă spre Domnul.

Negreșit, închisoarea este casa diavolului, în care îi păstrează pe ai săi. Voi însă ați ajuns în temniță pentru a-l călca în picioare chiar în propria lui casă. Căci deja l-ați înfrânt pe când vă aflați afară.

Așadar, să nu zică (diavolul): ”Se află pe domeniul meu, îi voi ispiti prin antipatii josnice sau prin dezbinări între ei”. Să fugă din fața voastră și să se ascundă în abisul său, chircit și paralizat, așa cum șarpele (este) descântat și afumat. Să nu reușească (diavolul) ca voi să vă certați în împărăția sa, ci să vă găsească întăriți și înarmați cu deplină înțelegere, fiindcă pacea voastră este războiul lui.

Pe care pace, neavând-o unii în Biserică, obișnuiesc să o caute la martirii din temniță. Și, de aceea, trebuie să o aveți în voi, să o cultivați și să o apărați, spre a fi în stare, poate, să o dăruiți și altora.

Sursa

Posted in Sfintii Parinti

Epifanie al Salaminei, Ancoratus


Căci Unul este Dumnezeu, Tată în Fiu, Fiu în Tată, dimpreună cu Duhul Sfânt. Și de aceea ”Cel sfânt se odihnește în sfinți”, Tată adevărat enipostaziat și Fiu adevărat enipostaziat și Duh Sfânt enipostaziat, trei fiinduri, o singură Dumnezeire, o singură ființă, o singură slăvire, un singur Dumnezeu.
Ai numit pe Fiul, ai cuprins cu gândul Treimea. Ai avut Duhul Sfânt, să fi socotit demn de puterea și a Fiului lui Dumnezeu. Ai slăvit pe Tatăl, l-ai indicat pe Fiul și pe Duhul Sfânt, dar fără a-I confunda: Tatăl există[ca] Tată, Fiul există[ca] Fiu, Duhul Sfânt există [ca] Duh Sfânt.
Treimea nu este înstrăinată de unime și identitate.
Tatăl este cinstit ca Tată, Fiul este cinstit ca Fiu, iar Duhul Sfânt este cinstit ca Duh adevărat și Duh al lui Dumnezeu.

Sursa

Posted in Sfintii Parinti

Sf Ioan Gura de Aur


Este nevoie de ajutorul Duhului Sfânt

Ca să rămână neclintită, credinţa trebuie să fie sprijinită de Duhul Sfânt, Care vine numai acolo unde găseşte oameni cu viaţă curată şi cuget nepătat.
Astfel, dacă vrem să ne întărim în credinţă, trebuie mai întâi să ne obişnuim să trăim în virtute creştină. Făcând aşa, harul Duhului Sfânt se va apropia de noi şi va rămâne în sufletele noastre, făcându-ne să sporim în dreapta credinţă. Să ştiţi că nu este cu putinţă ca omul păcătos să rămână neclintit în credinţa sa.

Posted in Sfintii Parinti

Sf.Simeon Noul Teolog


Ah, ah, Dumnezeule Doamne, Atotţiitorule! Cine se va sătura de negrăita Ta frumuseţe, cine se va umple de necuprinderea Ta? Cine va umbla în chip vrednic de poruncile Tale (Lc 1, 6) şi va vedea marea şi minunata lumină a feţei Tale (Ps 4, 6), lumină ce nu poate fi cuprinsă în întregime în această lume grea şi întunecată şi care – o, străină minune – ridică pe cel care o vede cu trupul din lume! Cine e cel ce a trecut de zidul trupului său? Cine e cel ce a străbătut întunericul stricăciunii şi, lăsând lumea toată, s-a ascuns? Vai, ce ieftine sunt cunoaşterea şi cuvintele noastre! Căci unde s-a ascuns cel ce a străbătut lumea şi a ajuns afară de toate cele pe care le vede? Spune tu, înţelepciune desfiinţată a înţelepţilor, ca să nu spun înnebunită de Dumnezeu cum spune Pavel (1 Co 1, 19-20) şi orice rob al lui Dumnezeu. Acesta e bărbatul doririlor (Dn 9, 23) Duhului care, chiar atunci când se apropie cu trupul de trupuri, poate fi sfânt cu duhul; căci în afara lumii şi a acestor trupuri nu mai e nici pofta vreunei patimi trupeşti, ci o nepătimire oarecare. Cine a sărutat-o şi din această sărutare a câştigat viaţă, chiar dacă-l vezi, chipurile, indecent şi făptuind după cum l-ar tăia capul, cunoaşte că un trup mort (Rm 8, 10) făptuieşte aceasta. Nu spun un trup fără suflet prin care să fie pus în mişcare, ci un trup ajuns afară din pofta cea rea. Căci lumina, care mă sărută din plăcerea frumoasei nepătimiri şi în chip negrăit, răpeşte întreaga mea minte scoţând-o afară din sine şi cu o mână imaterială o ţine goală şi nu o lasă să cadă din iubirea ei sau să gândească vreun gând împătimit, ci mă îmbrăţişează neîncetat, iar dorul aprinde sufletul meu şi altă simţire nu mai e întru mine. Căci pe cât o preacurată pâine e mai de preţ şi mai dulce decât gunoiul, tot pe atât pentru cei ce au gustul bun cele de sus sunt incomparabil mai presus decât cele de jos. Ruşinează-te tu, înţelepciune a înţelepţilor (1 Co 1, 27), cea lipsită de adevărata cunoaştere! Căci simplitatea cuvintelor noastre îşi agoniseşte cu fapta adevărata înţelepciune, apropiindu-se de Dumnezeu şi închinându-se lui Dumnezeu, Care dă toată înţelepciunea vieţii prin care sunt replăsmuit sau chiar îndumnezeit văzând pe Dumnezeu în vecii vecilor. Amin.

Posted in Sfintii Parinti

Teodor al Mopsuestiei


Despre rugăciune

Părinţii noştri au adăugat rugăciunea „Tatăl nostru” la Simbolul credinţei,întrucât ea trebuie, după Simbolul credinţei, învâţată, ştiută şi reţinută de către cel care îmbrăţişează credinţa creştină după botez.
Defapt, Domnul nostru Însuşi, după ce a zis „Drept aceea, mergeţi şi învăţaţi toate neamurile, botezându-le în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh” a adăugat : „ învăţându-le să păzească toate câte v-am poruncit Eu vouă”(Mt 28,19), pentru a arăta că pe lîngă învăţătura religioasă şi ortodoxă, noi trebuie să purtăm grijă, ca viaţa noastră să fie în acord cu poruncile divine.
Pentru aceasta şi am adăugat la cuvintele despre Simbolul credinţei rugăciunea în care se află o învăţătură suficientă despre obiceiuri, învăţătură pe care Mântuitorul a cuprins+o ân puţine cuvinte şi a transmis-o uceinicilor Săi. Căci orice rugăciune – oricare ar fi ea – constituie un învăţământ asupra vieţii, pentru că se referă la datorii morale. De aceea, aşa cum vrem să fie purtarea noastră, aşa trebuie să ne străduim să fie rugăciunea noastră. Altfel, cel care se dedică virtuţii, care doreşte să vadă ceea ce este plăcut lui Dumnezeu, mai mult decât orice trebuie să poarte de grijă de rugăciune. Iar cel care nu se dedică niciuneia dintre virtuţi şi nu doreşte să facă ceea ce este plăcut lui Dumnezeu, acela în chip normal este neglijent şi la rugăciune.

preluat din Teodor al Mopsuestiei, Omilii Catehetice, Ed.Renasterea,2008.

Posted in Sfintii Parinti

Sfântul Ioan Damaschin


Cuvânt la Buna-Vestire a preasfintei Stăpânei noastre de Dumnezeu Născătoare Maria

Acum praznicul şi sărbătoarea preaslăvită şi împărăteasă a Împărătesei a strălucit mai mult decât razele soarelui cele strălucitoare ca aurul. Acum Biserica cea sobornicească şi apostolică se înfrumuseţează în chip minunat bucurându-se.
Acum se adună cu tot poporul să sărbătorească cei iubitori de praznice şi vederi[duhovniceşti]. Acum să se veselească cele cereşti, cele pământeşti şi cele dedesupt şi toate făpturile din ele.
Acum să fie lăudată cea cu totul lăudată ca o preaslăvită cu laute atotslăvite. Acum să fie mărită Fecioara cea de Dumnezeu mărită şi aleasă şi care a fost făcută organ a lui Dumnezeu. Acum să fie slăvită cea cu adevărat cu multe nume şi cu mulţi ochi şi mai înaltă decât toată zidirea împreună. Acum să fie fericită chivotul lui Dumnezeu care a cuvântat cu Dumnezeu, care L-a încăput pe Dumnezeu, cea mai proslăvită decât toată lumea. Pentru că într-adevăr bucuria şi veselia se răspândesc peste toată lumea. Să-şi ridice glasul toate adunările[de credincioşi]. Astăzi toate popoarele să strige Împărătesei care s-a născut din David, zicând dimpreună cu David: „Lucruri mărite s-au grpit despre tine, cetate a lui Dumnezeu, a Marelui Împărat.” Să se deschidă astăzi cartea profeţilor cea scrisă de către Dumnezeu şi să vorbească despre pururea copilă şi Fecioara Maria. Astăzi să se bucure prin mijlocirea cetăţii celei însufleţite toate cetăţiile Iudeii. Astăzi Gavril, coriferul acestui praznic peste toate sărbătorile, să se strige şi să zică dintru înălţime: „Bucură-te, ceea ce eşti plină de har, Domnul este cu tine”. Să strigăm astăzi şi noi, cei ce avem limbile de tărână, şi să-i spunem mult-preaslăvitei şi purtătoarei de Lumină Maicii Domnului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos câteva rostiri înveselitoare şi să o lăudăm armonios zicând :
„ Bucură-te, ceea ce eşti plină de har, Domnul este cu tine. Binecuvântată eşti tu între femei şi binecuvântat este rodul pântecelui tău!”.
Bucură-te, cea plină de har, care ai fost aleasă dintre toate rudeniile,şi seminţiile,şi limbile,şi neamurile ,şi popoarele.
Bucură-te, cea plină de har, cea mai dinainte de veci hărăzită Făcătorului şi Împăratului veacurilor.
Bucură-te, împlinirea Vechiului şi Noului Testament.
Bucură-te, floarea cea bogat înflorită a purtătorilor de Dumnezeu Părinţi şi Patriarhi.
Bucură-te, numele cel din veac proorocit de către profeţi.
Bucură-te, urmaşa părintelui întregii lumi[Adam], care a fost plăsmuit de Dumnezeu Însuşi.
Bucură-te, fiică a Evei, maica întregii lumi şi prima între femei.
Bucură-te, antitipul vasului însufleţit al lui Noe.
Bucură-te, ceea ce ai ieşit nemincinos în urma făgăduinţei lui Dumnezeu din coapsa lui Avraam, părintele neamului (lui Israel).
Bucură-te, scară ce ai atins cerul, pe care demult a văzut-o Iacov, cel mare între patriarhi.
Bucură-te, rugul cel cuprins de flăcări, pe care l-a văzut demult în muntele Sinai Moise, cel atotvestit.
Bucură-te, toiagul ce a înmugurit dumnezeieşte, al lui Aaron, al celui cu adevărat renumit între preoţi.
Bucură-te, cortul cel nou de porfiră de multe feluri, pe care l-a făurit Beţaleel cel iscusit.
Bucură-te, oracol de aur şi pietre nestemate, ţesut cu fir de aur.
Bucură-te, altar de jertfă adumbrit de către cei doi Serafimi. Bucură-te, sfinţenia veşmântului arhieresc efod.
Bucură-te, (altar de) tămâiere din aur… au slăvit cu glas mare toţi îngerii Mei.
Bucură-te, cea în care sălăşluindu-Se cu Trupul a locuit pentru noi Cel ce zice în (cartea lui) Isaia: „Eu sunt Cel-Dintâi şi Eu sunt de azi înainte”.
Bucură-te, odor de Dumnezeu purtător, care ai încăput cu trupul pe Cel pe Care nu-L poate încăpea nimic.
Bucură-te, vas de Dumnezeu purtător, auz mai presus de toată auzirea.
Pentru aceasta bucură-te: pentru că ai născut Pruncul despre Care prefeţeşte Iuda zicând: „Iuda-mi este pui de leu: de pradă, fiul meu, te-ai ridicat”.
Bucură-te, că ai născut Pruncul despre Care dumnezeiescul părinte David zice că „I se va da Lui din aurul Arabiei”.
Bucură-te, că ai născut Pruncul Căruia-I slujesc, după cum spune Daniel (proorocul), mii şi miriade de îngeri.
Bucură-te, că ai născut Pruncul pe Care-L cântă şi slăvesc şi binecuvântează toată zidirea celor cereşti şi a celor pământeşti.
Bucură-te, că ai născut Pruncul despre Care teologhisesc Heruvimii cei cu mulţi ochi şi-L numesc Domn Serafimii cei cu câte şase aripi.
Bucură-te, că ai născut Prunc în cetatea cea vestită a lui David.
Bucură-te, că ai născut pe Pruncul cel mai înainte de veci, dar şi nou-născut, Care vine de la izvoarele lui Israel.

Posted in Sfintii Parinti

Sfântul Vasile cel Mare, despre post


N-am postit, şi am fost alungaţi din rai! Să postim dar, ca să ne întoarcem în rai! Nu vezi că Lazăr a intrat prin post în rai? Nu imita neascultarea Evei! Nu lua din nou sfătuitor pe şarpe, care ne sfătuieşte să mâncăm, ca să ne cruţăm trupul! Nu-ţi găsi scuza în boala trupului sau în slăbiciune! Nu-mi spune mie scuzele! Spune-le lui Dumnezeu, Care ştie totul! Îmi spui că nu poţi să posteşti! Dar să te ghiftuieşti în toate zilele vieţii tale şi să-ţi striveşti trupul sub greutatea mâncărurilor, poţi? Ştiu că doctorii prescriu bolnavilor nu mâncăruri felurite, ci post şi înfrânare. Cum dar? Dacă poţi să posteşti şi să te înfrânezi când eşti bolnav, pentru ce spui că nu poţi s-o faci când eşti sănătos? Ce este mai uşor pentru stomac: să petreacă noaptea cu o mâncare uşoară sau să stea împovărat de mulţimea mâncărurilor? Dar, mai bine spus, să nu stea, ci să se întoarcă necontenit şi pe o parte şi pe alta, rupându-se şi strâmtorându-se; afară numai dacă vei spune că şi corăbierii salvează mai uşor de la înec o corabie încărcată cu poveri decât una mai sprintenă şi mai uşoară. Lucrurile, însă, se petrec cu totul dimpotrivă: o mică înălţare a valurilor dă la fund o corabie încărcată cu multe poveri, pe când o corabie cu o încărcătură potrivită trece uşor prin furtună, că n-o împiedică nimic să plutească pe deasupra valurilor. Tot aşa se întâmplă şi cu trupurile oamenilor. Împovărate necontenit cu prea multă mâncare, trupurile se scufundă cu uşurinţă în boală; dar dacă folosesc mâncare puţină şi uşoară, scapă şi de suferinţa pe care o aşteaptă de pe urma bolii, ca de o furtună ce se porneşte împotriva lor, dar se depărtează şi de suferinţa care începe a se ivi, ca de o ciocnire cu o stâncă bătută de valuri. Iar dacă tu spui că pentru cei suferinzi mai nimerit este să se îndoape decât să ţină regim, de bună seamă vei susţine că e mai greu să stai pe loc decât să alergi şi să te odihneşti decât să lupţi. Căci stomacul, care are menirea să întreţină trupul, mistuie şi asimilează cu uşurinţă mâncărurile simple şi uşoare; dar dacă i se dau mâncăruri costisitoare şi felurite, nu poate să le mistuie şi dă naştere la fel de fel de boli.

Posted in Sfintii Parinti

Teodor al Mopsuestiei


Însă învăţătura despre Tatăl şi despre Fiul a fost rezervată Domnului nostru Hristos, Care a învăţat El Însuşi pe ucenicii Săi ceea ce era necunoscut altădată şi nu fusese descoperit înţelegerii oamenilor, şi le-a poruncit ca ei să înveţe aceasta pe alţii, spunând limpede: „Drept aceea, mergeţi şi învăţaţi toate neamurile, botezându-le în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh” (Mt 28,19). Într-adevăr aşa cum fericitul Moise, începând învăţătura sa, zice: „Domnul, Dumnezeul nostru, este singurul Domn” (Dt 6, 4) – şi ca urmare toţi profeţii au învăţat la fel-, tot aşa Domnul nostru Hristos a predicat învăţătura Sa în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, fără a mai spune ce trebuia înţeles şi învăţat pe alţii despre Domnul Dumnezeu, întrucât acest lucru fusese limpede predicat de către profeţi. Iar ceea ce lipsea pentru desăvârşirea învăţăturii profeţilor, El a poruncit Apostolilor Săi să înveţe toate neamurile, zicând: „mergeţi şi învăţaţi toate neamurile, botezându-le în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh”. Iar acest lucru l-a făcut nu pentru ca noi să gândim că vreunul dintre Aceştia nu este Dumnezeu, nici că în afară de Aceştia există un Dumnezeu, ci pentru ca noi să credem că numai Aceştia sunt firea dumnezeiască, despre care altădată profeţii ne-au învăţat că este unică.
Împotriva învăţăturii politeiste a păgânilor despre dumnezei numeroşi şi diferiţi după tinereţe şi bătrâneţe, după slăbiciune şi tărie, dintre care unii aveau o anumită putere iar alţii altă putere, Hristos a poruncit ucenicilor să înveţe toate neamurile să se întoarcă de la orice eroare păgână şi să creadă că una este firea dumnezeiască – după învăţătura ce fusese transmisă altădată oamenilor şi prin care ei primiseră cunoştinţa religioasă -, şi ca neamurile să ştie că Cel care există din toată veşnicia şi este cauza tuturor lucrurilor este singura fire dumnezeiască, cunoscută în trei Ipostasuri: al Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh.

preluat din Teodor al Mopsuestiei Omilii Catehetice, Editura Renasterea,2008.